Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, informează news.ro.
Actul normativ prevede revizuirea condiţiile în care poate fi eliberat paşaportul simplu temporar, în acord cu tendinţele europene şi astfel, paşaportul simplu temporar ar urma să fie emis doar în situaţii speciale, de excepţie, care presupun o urgenţă în care este necesară deplasarea în străinătate sau, după caz, continuarea călătoriei ori reglementarea şederii/situaţiei juridice a cetăţenilor români aflaţi în străinătate care nu mai posedă documente de călătorie valabile.
De asemenea, legea promulgată de către şeful statului vizează posibilitatea ca datele biometrice şi datele cetăţenilor români să fie preluate o singură dată de personalul consular, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, dar să poată fi utilizate atât pentru eliberarea paşaportului simplu electronic, cât şi pentru eliberarea titlului de călătorie sau a cărţii electronice de identitate, conform solicitărilor adresate de cetăţenii români.
Întrucât au existat situaţii în care hotărârile instanţelor de judecată de suplinire a acordului unuia dintre părinţi pentru eliberarea paşaportului minorului lasă loc de interpretări, nefiind clar dacă suplinirea a avut în vedere eliberarea unui singur document de călătorie sau eliberarea paşapoartelor până la dobândirea de către minor a capacităţii de exerciţiu, prin acest act normativ este reglementat ca eliberarea succesivă a mai multor paşapoarte simple electronice pentru minori să se efectueze numai dacă în cuprinsul hotărârii judecătoreşti sau al ordonanţei preşedinţiale de suplinire a acordului unuia dintre părinţi, instanţa a stabilit, în mod expres, acest aspect.
Totodată, sunt reevaluate situaţiile excepţionale în care cetăţenii români vor putea deţine, concomitent, fie un paşaport simplu electronic şi un paşaport simplu temporar valabile, fie două paşapoarte simple electronice valabile, precum şi obligaţiile ce le revin acestora. De asemenea, se prevede anularea informatică a paşapoartelor eliberate anterior persoanelor care au pierdut cetăţenia română, în situaţia în care acestea nu au respectat obligaţia legală de a preda documentele de călătorie în termen de 5 zile de la data pierderii cetăţeniei. Potrivit proiectului, Direcţia Generală de Paşapoarte este autoritatea care ţine evidenţa cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate.
Astfel, "cetăţenii români pot deţine, concomitent, un paşaport simplu electronic şi un paşaport simplu temporar valabile: a) în situaţiile prevăzute la art.17¹ alin. (1) lit. c), atunci când paşaportul simplu electronic a fost depus pentru obţinerea unor vize; b) în situaţia în care se probează, cu documente, necesitatea deplasării cetăţeanului român în străinătate, în perioada în care paşaportul simplu temporar este depus pentru obţinerea unor vize", conform legii promulgate.
În plus "cetăţenii români pot deţine, concomitent, două paşapoarte simple electronice valabile, numai în următoarele situaţii: a) când titularul declară în scris că urmează să călătorească în state între care există stare de beligeranţă ori conflict diplomatic şi are aplicată în paşaportul simplu electronic o ştampilă ori o viză eliberată de statul cu care ţara în care călătoreşte se află în conflict; b) când titularul deţine paşaport simplu electronic, dar, ca urmare a epuizării filelor destinate aplicării vizelor, călătoria în statele pentru care este necesară aplicarea acestora nu mai este posibilă", mai indică sursa citată.
"Cetăţenii români care sunt, concomitent, titulari ai unui paşaport simplu electronic şi ai unui paşaport simplu temporar valabile au obligaţia ca, în termen de 5 zile de la încetarea situaţiilor prevăzute la art. 17¹ alin. (1) lit.c) sau, după caz, de la întoarcerea în ţară, să predea autorităţilor competente unul dintre cele două paşapoarte valabile deţinute. (4) Cetăţenii români care sunt, concomitent, titulari ai două paşapoarte simple electronice valabile, au obligaţia ca, în termen de 5 zile de la încetarea situaţiilor prevăzute la alin. (2) sau, după caz, de la întoarcerea în ţară, să predea autorităţilor competente unul dintre cele două paşapoarte valabile deţinute", potrivit legii promulgate.