Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole a fost adoptată de CD

Marius Constantin
Politică / 28 mai 2015

Camera Deputaţilor (CD) a adoptat, ieri, proiectul privind legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole, care reprezintă un pas spre descentralizarea sectorului vitivinicol, prin transformarea Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (aflat în subordinea Ministerului Agriculturii) într-un organism în care producătorii membri ai asociaţiilor profesionale regionale vor fi cooptaţi în procesul decizional prin Consiliul Regiunilor Viticole, arată un comunicat transmis redacţiei.

Marian Neacşu, liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, a declarat: "Proiectul de lege adoptat creează premisele pentru realizarea unor obiective cu impact macroeconomic, respectiv punerea în valoare a potenţialului de producţie, perfecţionarea tehnologiilor de cultură şi tehnologiilor de vinificaţie pentru obţinerea unor vinuri cu denumire de origine controlată şi indicaţie geografică recunoscută, creşterea producţiei de vin, consolidarea patrimoniului viticol, promovarea, cu prioritate, în noile plantaţii, a soiurilor româneşti pentru vinuri de calitate, competitive pe plan european, precum şi alte beneficii pentru domeniul vinificaţiei".

Viticultura este o activitate tradiţională în România, având o mare importanţă economică, ţara noastră ocupând locul 7 în Europa la producţia de struguri, precum şi la producţia de vin, sectorul vitivinicol deţinând o piaţă de aproximativ 350 de milioane de euro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb