Legislaţia pensiilor private a fost modificată

N.I.
Ziarul BURSA #Politică / 15 octombrie 2007

Legislaţia pensiilor private a fost modificată

Administratorii de fonduri de pensii private care gestionează sau modifică fără autorizaţie schemele de pensii, administrează un fond neautorizat sau desfăşoară activităţi neavizate riscă închisoare între şase luni şi doi ani sau amendă, potrivit noii legislaţii aprobate de Guvern. Dispoziţiile sunt cuprinse într-o Ordonanţă de Urgenţă aprobată săptămâna trecută de Guvern, care completează cadrul legal referitor la incriminarea unor fapte ca infracţiuni şi contravenţii şi introduce o serie de sanc­ţiuni în cazul încălcării unor prevederi din cuprinsul legii pensiilor private obligatorii (pilonul II) 411/2004, a anunţat duminică arbitrul pensiilor private.

Constituie de asemenea infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă fapta persoanei din vina căreia contribuţia la fondul de pensii nu este virată sau este utilizată în alte scopuri decât prevede. Mai constituie infracţiune fapta persoanei din vina căreia transferul de disponibilităţi băneşti ale unui participant la un fond de pensii nu este efectuat în termenul prevăzut de lege sau dacă acestea sunt utilizate în alte scopuri decât prevede lege.

Potrivit modificărilor aduse legii pensiilor private facultative (pilonul III) 204/2006, activitatea de marketing al prospectului schemei de pensii facultative se poate desfăşura numai prin intermediul unui agent de marketing, persoană juridică sau, după caz, persoană fizică care îşi desfăşoară activitatea în acest scop, autorizat sau avizat de către CSSPP, potrivit normelor elaborate de către CSSPP. Şi în cazul aces­tei legi, au fost incluse în categoria contravenţiilor a unor fapte cum ar fi nerespectarea măsurilor stabilite prin actele de control al CSSPP, precum şi nerespectarea altor obligaţii prevăzute de lege.

Au fost modificate, de asemenea, modalităţile de sancţionare a faptelor care constituie contravenţii şi limitele amenzilor contravenţionale. Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă, ca şi în cazul pensiilor obligatorii, fapta persoanei din vina căreia contribuţia la fondul de pensii nu este virată sau este utilizată în alte scopuri decât prevede legea. Se mai pedepseşte fapta persoanei din vina căreia transferul de disponibilităţi băneşti ale unui participant la un fond de pensii nu este efectuat în termenul prevăzut de lege sau dacă acestea sunt utilizate în alte scopuri decât prevede legea. Totodată, constituie infracţiune utilizarea de informaţii, documente şi declaraţii false sau de oricare alte mijloace ilegale în vederea obţinerii autorizaţiilor sau avizelor prevăzute de lege, precum şi administrarea sau modificarea neautorizată a schemelor de pensii facultative. Vor răs­punde în faţa legii şi persoanele care administrează fonduri de pensii facultative neautorizate şi administratorii care desfăşoară alte activităţi decât cele pentru care au fost autorizaţi. Modificările aduse unor prevederi din legis­laţia pensiilor private clarifică de asemenea circuitul documentelor, informaţiilor şi al contribuţiilor la fondurile de pensii, între instituţia de evidenţă, instituţia de colectare şi administratorii fondurilor de pensii.

Legea pensiilor private obligatorii şi facultative include, după aprobarea Ordonanţei de Urgenţă de către Guvern, prevederi referitoare la întărirea răspunderii contravenţionale, incriminarea unor fapte ca infracţiuni şi introducerea unor sancţiuni penale în cazul persoanelor fizice şi a entităţilor cu atribuţii în acest sistem, se arată într-un comunicat al CSSPP.

Sunt stabilite şi instrumente sanc­ţionatorii adecvate, care să asigure colectarea şi administrarea fondurilor de pensii în condiţii de maximă siguranţă pentru contribuabili, precum şi creşterea capacităţii de supraveghere şi control a CSSPP.

În cuprinsul ambelor legi sunt introduse prevederi referitoare la activitatea de marketing a fondurilor de pensii, în sensul desfăşurării acesteia numai de către persoane juridice sau, după caz, de persoane fizice, autorizate de către Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

În ce priveşte pensiile private obligatorii (pilon II), instituţia care are ca atribuţie legală privind colectarea contribuţiilor individuale este Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), iar cea care are ca atribuţie evidenţa asiguraţilor din sistemul public de pensii este Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS).

Referitor la circuitul documentelor, se stabileşte că instituţia de evidenţă va calcula pentru fiecare persoană, cuantumul contribuţiei datorate fondului de pensii. Se ia în considerare baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale înscrisă în declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, sau, după caz, în declaraţia de asigurare la sistemul public de pensii.

Ulterior, CNPAS va întocmi liste nominale de viramente, distinct, pentru fiecare fond de pensii, în care sunt înregistraţi participanţii şi cuantumul contribuţiei datorate. Virarea contribuţiilor la fondurile de pensii se realizează lunar, de către CNPAS, până cel mai târziu în data de 20 a lunii următoare celei de depunere a declaraţiilor, se mai arată în comunicatul CSSPP. Noile prevederi mai stabilesc obligaţia ca administratorul fondului să trimită către CSSPP, în format electronic, copii ale actelor individuale de aderare. Totodată, CNPAS are obligaţia de a notifica, în termen de cinci zile lucrătoare de la înregis­trarea în Registrul participanţilor, în format electronic, fiecărui administrator, lista cu datele de identificare a persoanelor repartizate aleatoriu la fondul de pensii administrate de acesta.

Potrivit legii, contribuţia la fondul de pensii se deduce din veniturile brute lunare care reprezintă baza de calcul pentru contribuţia individuală de asigurări sociale, împreună şi în aceeaşi modalitate de calcul cu contribuţia obligatorie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb