Leul, un nou minim

Alexandru Sârbu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 iulie 2012

Leul a atins, vineri, un nou minim istoric atât în raport cu euro, cât şi cu dolarul. Cursul oficial afişat de către Banca Naţională a României (BNR) pentru moneda europeană a fost de 4,5848 lei, iar pentru cea americană, de 3,7438 lei. De la începutul lunii, leul a s-a depreciat cu 3% faţă de euro.

Moneda europeană s-a tranzacţionat, încă de joi, cu 4,58 lei pe piaţa interbancară, coborând la finalul şedinţei la 4,5795 lei.

În cursul şedinţei de vineri, euro era cotat la 4.5750-4,5780 lei, coborând, în prima oră, până la 4,5710 lei. Cursul a început să urce accelerat, până la 4,6030 lei/euro, pe fondul unor volume de vânzare tot mai mari, după anunţarea deciziei Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti cu privire la plagierea tezei de doctorat a premierului Victor Ponta.

După atingerea acestui nivel, BNR a intervenit mai puternic în piaţă, ceea ce a făcut ca volumele tranzacţionate să fie cele mai mari din ultima perioadă, potrivit dealerilor.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb