Libertatea presei în "Republica Mazăre"

Mi-am luat libertatea de a-l cita încă din titlu pe Cornel Nistorescu, întrucît sintagma pe care a consacrat-o are o mare relevanţă în contextul despre care dezbatem astăzi. Nu se poate discuta despre Constanţa fără a-l avea în atenţie pe primarul Radu Mazăre şi echipa sa - cum o numesc clienţii - sau gaşca - cum o numim noi, opozanţii. Este remarcabil că domnul Nistorescu, de la Bucureşti, a putut defini atît de corect starea de fapt din Constanţa. Constănţenii, cu toţii, nu doar jurnaliştii, simt că trăiesc în Republica Mazăre.

• Peisajul presei constănţene

Voi încerca, întîi, să descriu, pe scurt, peisajul presei din judeţul Constanţa. Sunt trei televiziuni locale: în ordinea audienţei, TV Neptun, Antena 1 de Constanţa şi MTC TV. Prima aparţine, fără dubii, echipei Mazăre şi se comportă în consecinţă: instrument de ridicat în slăvi Primăria şi de plătit poliţe adversarilor. A doua s-a lansat de curînd şi a avut o prestaţie echilibrată în campania electorală, dar nu are mare valoare jurnalistică (lipsa de experienţă a echipei de realizatori este evidentă). A treia aparţine Ministerului Transporturilor şi serveşte (destul de neprofesionist) interesele ministrului Miron Mitrea, principal susţinător al lui Mazăre. Subordonare care, iarăşi, este evidentă.

Pe segmentul radio, alături de posturi comerciale ca ProFM, KissFM, Mix etc., pe piaţa ştirilor contează doar Radio Sky şi Radio Constanţa, amîndouă păstrînd o relativă independenţă şi imparţialitate.

Trecînd la presa scrisă, avem două ediţii regionale ale unor ziare centrale - România liberă Ediţie de Dobrogea şi Ziua de Constanţa, prima făcînd parte din societatea mamă, cea de-a doua - în regim de franciză. Ziarele locale sunt Telegraf, Cuget liber, Jurnal de Constanţa, Independentul, Observator de Constanţa, Replica, Noua Realitate, şi alte cîteva publicaţii săptămînale, cu tiraj de buzunar (am lăsat la o parte publicaţiile de scandal). Nu mă refer acum la România liberă, şi pentru că nu pot fi obiectivă în această privinţă, şi pentru că majoritatea celor prezenţi cunoaşte acţionariatul şi tendinţele acestui ziar. Ziua de Constanţa este deţinută de patronul unei societăţi de shipping din Constanţa, fără implicare politică, ceea ce face ca strategia editorială să fie relativ echilibrată. Telegraful aparţine echipei Mazăre, deci face politica Primăriei şi PSD. Cuget liber este patronat de Gheorghe Bosînceanu, patron în shipping şi proprietarul Şantierului Naval Constanţa. El este şi fost membru PSD, apropiat al lui Adrian Năstase şi liderul discret al pesediştilor pe care venirea lui Mazăre la conducerea filialei judeţene i-a împins aproape în ilegalitate. Politica editorială a acestui cotidian oscilează destul de misterios. Dacă, la începutul campaniei electorale, Cuget liber combătea asiduu la adresa lui Mazăre şi avea o politică pro-PNL şi PD, la un anumit moment, atacurile au încetat şi contractele de publicitate electorală cu PNL şi PD au fost reziliate unilateral. Această întîmplare a fost explicată, în anumite cercuri, prin cîştigarea de către tipografia "Cuget liber" a contractului pentru tipărirea buletinelor de vot din judeţul Constanţa şi prin obţinerea contractului pentru tipărirea de bonuri de masă. Trebuie spus că ziarul mai critică, din cînd în cînd, acţiunile primarului şi Primăriei, dar niciodată politica guvernamentală sau politica PSD la nivel central.

Ziarul Observator de Constanţa este patronat de doi pesedişti, Ion Dumitrache şi Felix Stroe, primul - fost consilier municipal, actualmente consilier judeţean, cel de-al doilea - fost viceprimar, actualmente consilier municipal şi director general al Regiei de Apă din Constanţa. Cei doi sunt şi patronii Şantierului Naval Midia, iar scandalul preluării acestei întreprinderi s-a aflat de multe ori pe primele pagini ale ziarelor centrale. În plus, ei sunt protagoniştii unor dosare penale cu final necunoscut. În campania electorală la locale, ziarul a fost folosit pentru publicarea atacurilor directe şi materialelor cu iz de scandal, chiar sexual, despre contracandidaţii lui Mazăre. De fapt, Observator este folosit de patroni numai pentru a ataca anumite persoane cu care sunt în conflict sau pentru a-i peria pe prieteni prin interviuri consistente.

Independentul este, se spune, tot ziarul lui Mazăre, fapt nerecunoscut de primar. Acţiunile sunt la purtător, astfel încît nu se poate dovedi cine este proprietarul. Director este Valentin Popescu, moderator al emisiunilor politice de la TV Neptun, aşa că orientarea ziarului nu poate fi pusă la îndoială. La fel ca Observator, Independentul este folosit pentru plătirea de poliţe, la modul scandalos.

Noua Realitate este ziarul prefectului PSD, din nou un ziar de partid, aflat în conexiune cu postul TV Realitatea. Evident, un alt ziar care ţine trena primarului Mazăre.

Replica aparţine unui consilier municipal PRM şi are o evidentă aplecare spre scandal şi atacuri neargumentate, în funcţie de interesele patronului.

Jurnal de Constanţa se situează în tabăra opusă, acţionarii fiind din zona Partidului Democrat. Nu este vorba de o ediţie regională a Jurnalului Naţional, nici de o franciză, deşi a început aşa. Trebuie menţionat că, la înfiinţare, ziarul, supliment al Jurnalului naţional, a fost franciză şi a atacat dur Primăria şi gaşca Mazăre, urmarea fiind că cei atacaţi, prin reţeaua de difuzare a presei pe care o deţin, au oprit difuzarea Jurnalului naţional şi i-au acţionat în judecată pe reporterii Jurnalului şi pe cei ai Antenei 1.

Oprirea tirajului unui cotidian naţional a fost un avertisment clar pentru toată presa constănţeană, cu toate că gestul nu s-a repetat. Jurnal de Constanţa s-a afirmat ca fiind ziarul duşmanului lui Mazăre, vicepreşedinte al PD şi fost preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Stelian Duţu.

• Publicitatea - instrument de manipulare

Trebuie spus că Mazăre şi gaşca lui deţin instrumentul ideal pentru manipularea mass media: publicitatea. De pe o piaţă destul de bogată, Telegraf, TV Neptun şi ziarele satelit culeg grosul. Nu prin tiraje de excepţie sau oferte speciale, ci printr-un şantaj subînţeles sau făţiş. Cine vrea să construiască vreun hotel, să i se aprobe vreun PUD sau să primească un spaţiu comercial trebuie să îşi facă publicitate în ziarele sau la televiziunea agreate. Celelalte publicaţii îşi împart resturile şi îşi duc viaţa de pe o zi pe alta. Mai mult, dacă un ziar loveşte în Putere, agenţii economici se tem să îşi facă publicitate în paginile lui. Au fost cazuri în care unele firme au vrut să ajute cu bani anumite ziare de opoziţie, dar au cerut insistent să nu li se publice nici o reclamă. Chiar acţiuni umanitare iniţiate de publicaţii independente au fost sprijinite sub condiţia anonimatului, şi asta nu din raţiuni legate de modestie. Fireşte că şi contractele de publicitate ale Primăriei sau Prefecturii, acum şi ale Consiliului Judeţean - convocatoare, anunţuri, reclamă pentru referendum etc. - sunt dirijate spre aceleaşi publicaţii, în dauna celor care fac opoziţie.

• Să nu scrii "de rău" sau să scrii numai "de bine"?

Cea mai probabilă politică editorială pe care un ziar ar putea-o adopta la Constanţa este aceea de a nu scrie de bine, dar nici de rău. Nu scrii de bine, pentru ca cititorul să nu te perceapă ca fiind în slujba puterii, dar nu scrii nici de rău, pentru că puterea ar putea să se supere pe tine şi să îţi taie sursele de subzistenţă sau chiar să-ţi oprească difuzarea. Acesta este un raţionament pe care îl resping explicit, ca redactor şef, dar o fac acceptînd pierderi mari în plan financiar şi riscuri. Au fost şi cititori care au venit la redacţie pentru a mă sfătui să mă păzesc. Aşa percep unii gradul de libertate a presei în Constanţa.

Privilegiul de a scrie "de rău" îl au doar ziarele obediente, dar este vorba despre bălăcăreală la adresa puţinelor personalităţi care se opun stăpînilor Constanţei. Sunt anumite personaje odioase din presa constănţeană care se însărcinează cu vînturarea lăturilor, ocazional fiind băgaţi la înaintare şi proaspeţi jurnalişti. Am întîlnit reporteri care lucrau în presă de numai două săptămîni, dar se simţeau mîndri să poată împroşca zoaie la comanda patronilor, bucurîndu-se astfel de simpatia lor şi de eventuale privilegii, cum ar fi perspectiva obţinerii vreunui apartament în blocurile ANL.

Am constatat chiar, la anumiţi jurnalişti, o răsturnare totală a scării de valori. Obişnuiam să-i compătimesc pe ziariştii de la ziarul primarului, Telegraf, căci gîndeam că nu poate să le fie uşor a ridica în slăvi, în permanenţă, măreţele realizări ale epocii Mazăre. Pînă cînd, stînd de vorbă cu unul dintre ei, am constatat că există sentiment la mijloc, iar osanalele se scriu cu deplina convingere că toate ilegalităţile pe care conducerea Primăriei le comite sunt normale, justificate şi în folosul inclusiv al ziariştilor cu pricina. Pentru că în servieta fiecărui ziarist de la TV Neptun sau Telegraf se găseşte mandatul de director în Primărie sau de consilier municipal.

În plus, la reporterii care vin dinspre publicaţiile obediente spre cele independente se constată reflexele de a lăuda, de a evita orice critică, de a se mulţumi cu informaţiile furnizate de purtătorii de cuvînt sau de conducătorii instituţiilor. Iar frica este sentimentul cel mai intens şi care influenţează negativ activitatea editorială. Nu atît frica de procese, cît frica de persecuţii asupra familiilor, afacerilor de orice fel, siguranţei locurilor de muncă. Cum s-a ajuns aici:

• Contrarevoluţia

Pentru a înţelege mai profund fenomenul care s-a petrecut în Constanţa, o să vă spun povestea. Imediat după 1989, s-a afirmat în oraş un grup de tineri care a început să facă presă altfel decît se făcuse pînă la revoluţie. Ei şi-au înfiinţat un ziar şi au scris folosind un alt fond principal de cuvinte, lăsînd în urmă ziariştii consacraţi, cantonaţi însă între nişte limite pe care nu le puteau depăşi, cu una, cu două. A fost nevoie de aceşti băieţi tineri pentru ca ziariştii cunoscuţi, care nu de lipsă de talent sufereau, să-şi poată dărîma barierele de gîndire şi de limbaj sedimentate în anii de socialism. Cei patru - Radu Mazăre, Radu Preda, Sorin Strutinski şi Nicuşor Constantinescu - au exagerat, au depăşit, uneori, limitele bunului simţ, au extins, mai mult decît ar fi fost permis, fondul principal de cuvinte, ba chiar au forţat considerabil gramatica, dar au creat o opoziţie reală şi au fost mereu împotriva "foştilor" care preluaseră puterea. Au strîns semnături pentru punctul 8 de la Timişoara, au creat, după modelul Piaţa Universităţii, o "zonă liberă de comunism". Au atras astfel simpatiile anti-comuniştilor din Constanţa, consolidînd în oraş premizele opoziţiei. Oamenii au crezut în ei, dovadă rezultatele alegerilor în Constanţa, fief permanent al opoziţiei democratice.

Undeva, pe parcursul acestui traseu care a făcut din patru tineri revoluţionari trei oameni de afaceri multimilionari în dolari, s-a pierdut Radu Preda, retras din grup în urma unor conflicte sentimentale (cel puţin, aşa se spune, cu toate că ar putea fi mai mult decît atît). Mazăre s-a implicat în politică pentru a evita o condamnare penală legată de excesele jurnalistice. În opoziţie, fireşte. Dar nu putea fi îmblînzit de disciplina de partid, astfel încît s-a văzut exclus din PD. El şi Nicuşor Constantinescu au mizat pe statutul de independenţi şi s-au implicat în administraţia locală cucerind, o dată în plus, încrederea constănţenilor. Percepuţi ca opozanţi - prin natura lor, cu toate că părăsiseră opoziţia, au fost votaţi de majoritate.

Undeva, pe parcursul carierei de primar, respectiv consilier municipal, au intervenit marele compromis şi marea trădare. De fapt, aici s-a văzut că în spatele imaginii de jurnalişti în căutarea dreptăţii sociale se ascundeau scopuri mercantile. Lăsîndu-l în urmă, strategic, pe Strutinski - intrat în Partidul Naţional Liberal pentru a pregăti o ieşire în caz de urgenţă, o variantă de rezervă -, Mazăre şi Constantinescu au acceptat o mamă vitregă care se numeşte PSD. Nu se ştie prin ce metode - şantaj, ameninţare, promisiuni, ajutoare concrete şi consistente - partidul de guvernămînt, acelaşi care părea duşman natural pentru cei patru revoluţionari despre care vorbeam la început, i-a adoptat pe cei doi cu acte în regulă. Acum, Mazăre dansează samba alături de Ion Iliescu, fără să fie deranjat de amintirea incidentului cu "Măi animalule!".

Cum transformarea lor a fost treptată, dar consistentă, pasul prin care au trecut din barca opoziţiei în cea a puterii a fost firesc. Au transformat, treptat, şi creaţia lor, ziarul, au atras în sfera lor de influenţă şi multe alte ziare, imprimîndu-le acelaşi curent paradoxal. Au început să urască opoziţia şi să interzică ziarele critice la adresa lor. Au introdus cenzura pe care o desfiinţaseră. Au favorizat autocenzura, pe care o ignoraseră benefic în 1990. Din păcate, aşa cum s-a văzut la alegerile locale, au tras după ei o majoritate a constănţenilor care au rămas ataşaţi, îndrăgostiţi chiar, de imaginea tinerilor revoluţionari. Constanţa este a mamei vitrege PSD. Paradoxal, la 15 ani de la revoluţie, doi dintre "tinerii furioşi" au provocat o contrarevoluţie într-unul dintre cele mai importante oraşe ale României.