Libra Internet Bank îşi continuă dezvoltarea echilibrată şi deschide o nouă sucursală, Sucursala Pipera, într-una dintre cele mai dinamice zone de dezvoltare din Bucureşti, pe latura nordică a lacului Tei, conform unui comunicat remis redacţiei.
"Prin deschiderea unei sucursale Libra Internet Bank în mijlocul unei zone cu o dezvoltare fulminantă, sporim gradul de accesibilitate la consultanţa specializată a băncii pentru un segment foarte important de clienţi, persoane juridice şi fizice. Credem în echilibrul dintre soluţiile digitale şi proximitatea faţă de client. De aceea, le asigurăm tuturor clienţilor noştri atât condiţiile pentru a face banking de la distanţă, cât şi accesul nemijlocit la soluţiile personalizate ale specialiştilor noştri din sucursale", a declarat Emil Bituleanu, Director General al Libra Internet Bank.
Noua sucursală are o poziţionare excelentă, în zona cartierului de afaceri Pipera, şi va fi deschisă clienţilor de luni până vineri, în intervalul orar 09:00 - 17:00, la adresa din Şoseaua Fabrica de Glucoză Nr. 6-8. În cadrul sucursalei, clienţii vor putea derula toate tipurile de operaţiuni financiare şi vor beneficia de consultanţa şi soluţiile specializate din partea profesioniştilor Libra, se menţionează în comunicat.