Liderii G7 îl condamnă pe Vladimir Putin pentru că a atacat Ucraina

Liderii G7 îl condamnă pe Vladimir Putin pentru că a atacat Ucraina

S.B.
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 24 februarie 2022

Liderii G7 au declarat că preşedintele rus, Vladimir Putin, a "reintrodus războiul pe continentul european", plasându-se "de partea greşită a istoriei", potrivit unei declaraţii comune elaborate în urma unei videoconferinţe, care a avut loc joi. Liderii G7 l-au condamnat pe Putin pentru "refuzul de a se angaja într-un proces diplomatic", informează news.ro.

"Îl condamnăm pe preşedintele Putin pentru refuzul său consecvent de a se angaja într-un proces diplomatic de a aborda întrebări legate de securitatea europeană, în pofida ofertelor noastre repetate. Suntem uniţi cu partenerii, inclusiv NATO, UE şi statele membre ale acestora, precum şi cu Ucraina şi rămânem fermi în a lua măsurile necesare pentru a păstra integritatea ordinii internaţionale bazate pe reguli", transmit membrii G7.

"Putin s-a plasat de partea greşită a istoriei", au subliniat liderii.

Reuniunea liderilor G7 a durat aproximativ o oră, potrivit unui oficial de la Casa Albă.

La întâlnire au participat, potrivit Casei Albe, preşedintele JoeBiden, cancelarul german Olaf Scholz, premierul canadian Justin Trudeau, preşedintele Franţei Emmanuel Macron, premierul italian Mario Draghi, premierul Japoniei Kishida Fumio, premierul britanic Boris Johnson, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. "Liderii G7 îl condamnă pe Vladimir Putin pentru că a atacat Ucraina"

    condamnare fără executare ??? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb