Liderii PSD nu vor funcţii de conducere în Parlament

G.M.
Politică / 17 decembrie 2020

Liderii PSD nu vor funcţii de conducere în Parlament

Social-democraţii schimbă tactica de reprezentare. Liderii PSD au decis astăzi ca niciunul dintre ei şi niciun şef de organizaţie judeţeană ales în Parlament să nu ocupe vreo funcţie de conducere în noul Legislativ.

"Am asistat, alături de toţi românii, la această bătaie pe ciolan între partidele care au pierdut aceste alegeri. Alături de colegii mei din Consiliul Politic Naţional, am luat hotărârea de a continua să modernizăm PSD şi nicio funcţie din Parlament nu va fi ocupată de către un membru al conducerii PSD sau de către un preşedinte de organizaţie. Este timpul ca partidul să promoveze oameni tineri, profesionişti şi să ne asigurăm că vom avea un viitor împreună. Şi liderii PSD, chiar dacă sunt profesionişti, chiar dacă au câştigat alegerile, chiar dacă în domeniile lor de activitate sunt recunoscuţi, au înţeles că nu trebuie să existe în interiorul partidului o dispută pe anumite funcţii", a declarat Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, imediat după şedinţa Consiliului Politic Naţional.

În schimb, în privinţa şefilor grupurilor parlamentare ale social-democraţilor lucrurile par a urma vechile orânduiri ale PSD. Liderul grupului social-democrat din Senat va fi Lucian Romaşcanu, fost ministru al Culturii şi fost purtător de cuvânt al PSD, coleg în organizaţia judeţeană PSD Buzău cu preşedintele Marcel Ciolacu.

Romaşcanu a fost schimbat din funcţia de purtător de cuvânt, după scandalul în care a fost implicat înaintea Congresului PSD de la sfârşitul lunii august. Acesta a avut atunci o ieşire nervoasă la adresa presei, folosind un limbaj suburban cu referire la jurnaliştii aflaţi la sediul central al social-democraţilor. Prezent în sala de conferinţe a PSD, în aşteptarea reporterilor care se aflau în curtea partidului şi, la rândul lor, îl aşteptau pe Marcel Ciolacu, Romaşcanu s-a enervat şi, neştiind că microfoanele camerelor de filmat sunt pornite, a adresat cuvinte neortodoxe la adresa celor pe care îi aştepta. Imediat, el a fost suspendat din funcţia de purtător de cuvânt al PSD.

Conform deciziei liderilor social-democraţi, şeful grupului PSD din Camera Deputaţilor va fi acelaşi cu actualul: Alfred Simonis. Aflat la al doilea mandat, Simonis este ales deputat în judeţul Timiş, fiind coleg de organizaţie cu prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu.

G.M.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. ohoo, dupa ce au afundat tara in datorii cu salarii si pensii, acum se retrag strategic patru ani...nu-i mai crede nimeni

    1. daca ciuma rosie a indatorat tara cu 78 de miliarde in 3 ani jumate, penele si usr ce-au facut cu 150 de miliarde intr-un singura an?

      Nu se retrag ci au fost retrasi de rezultatele obtinute la alegeri.

      Ar vrea ei functii dar nu au cum sa le obtina asa incat mint ca "nu le vor".

      In continuare au minciuna si hotia in sange. 

      Ce noroc pe noi că ăștia de la PNL nu mint deloc, că sunt cinstiți și curați că lacrima. Vai, vai , voi cei care asistați la această luptă directă pentru ciolan...ce v-au făcut, fraților, v-au întunecat mințile? Nici PNL, nici USR nu vorbesc de vreun program de guvernare coerent, nu-i interesează decât împărțirea portofoliilor...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb