LIGA ANTIDEFĂIMARE, PITTSBURGH: ''Probabil'' cel mai grav atac antisemit comis vreodată în SUA

V.D.
Internaţional / 28 octombrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Atacul armat de sâmbătă într-o sinagogă din Pittsburgh este ''probabil'' cel mai grav atac antisemit comis vreodată în SUA, a apreciat principala asociaţie de combatere a antisemitismului în Statele Unite, Liga antidefăimare, citată de AFP.

"Acesta este probabil cel mai sângeros atac asupra comunităţii evreieşti din istoria SUA" şi în orice caz din 2014, când un atacator a ucis trei persoane la un centru comunitar evreiesc şi la o casă evreiască de pensii în Kansas, a indicat într-un comunicat directorul asociaţiei, Jonathan A. Greenblatt.

Premierul canadian Justin Trudeau a calificat drept un "atac antisemit oribil" împuşcarea mai multor persoane sâmbătă într-o sinagogă din Pittsburgh, în Pennsylvania.

"Astăzi, canadienii sunt cu toată inima alături de comunitatea evreiască din Pittsburgh, care a suferit un atac antisemit oribil în timp ce se ruga", a declarat Trudeau pe contul său de Twitter. "Fie ca familiile persoanelor ucise să-şi găsească liniştea, iar răniţii să se recupereze rapid", adaugă el în mesaj.

"Trebuie să ne unim împotriva întregii acestei uri, acestei intoleranţe, acestui antisemitism şi acestei violenţe", a subliniat la rândul său şefa diplomaţiei canadiene Chrystia Freeland, declarând că a fost "îngrozită" de acest atac armat.

Un individ a deschis focul sâmbătă dimineaţă într-o sinagogă din Pittsburgh, în nord-estul SUA, ucigând 11 persoane şi rănind altele şase, conform celui mai recent bilanţ al victimelor comunicat de autorităţile americane.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Asta se intampla pentru ca in numele "libertatii " ,de fapt pentru profit , dai dreptul la arme la toti cretinii si toti nebunii .Ce ar fi urlat campionii libertatilor daca ,doamne fereste ,s-ar fi intamplat la noi in tara !

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7959
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2638
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9541
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.9044

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb