Lira turcească, în declin după demiterea guvernatorului băncii centrale de la Ankara

Ziarul BURSA #Internaţional / 9 iulie 2019

Lira turcească, în declin după demiterea guvernatorului băncii centrale de la Ankara

Lira turcească s-a depreciat ieri cu peste 2% faţă de dolar, după ce preşedintele Tayyip Erdogan l-a demis sâmbătă pe guvernatorul Băncii Centrale a Turciei, Murat Cetinkaya, pe fondul declinului economiei, al volatilităţii lirei turceşti şi inflaţiei ridicate, care au adâncit diferenţele de politică între Guvern şi instituţia financiară, trans-mite Reuters.

Ieri dimineaţă, moneda Turciei se tranzacţiona la 5,7525 lire/USD, după ce anterior se depreciase până la 5,8245 lire/USD, conform Agerpres.

Murat Cetinkaya, care ar fi trebuit să ocupe funcţia de guvernator în perioada 2016 - 2020, a fost înlocuit cu adjunctul său, Murat Uysal, arată un decret prezidenţial publicat sâmbătă în Monitorul Oficial. Nu a fost prezentat motivul oficial al demiterii, dar pieţele au speculat în ultimele săptămâni că Cetinkaya ar putea fi înlăturat deoarece se opune reducerii ratelor dobânzilor.

Banca Centrală a Turciei s-a confruntat cu presiuni din partea preşedintelui Tayyip Erdogan pentru a reduce ratele dobânzilor, în încercarea de a redresa economia, care anul acesta a intrat în recesiune.

Surse guvernamentale care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că diferenţele între Guvern şi guvernator privind politica monetară s-au adâncit în ultimele luni.

"Preşedintele şi ministrul de Finanţe au cerut demisia guvernatorului, dar Cetinkaya le-a reamintit că Banca Centrală este independentă şi a refuzat să demisioneze", susţin sursele.

Anul trecut, Banca Centrală a Turciei a majorat semnificativ dobânda de bază, de la 17,75% la 24%, pentru a ţine sub control deprecierea lirei. De atunci, costul creditului nu a fost modificat.

Analiştii estimează că Banca Centrală a Turciei ar putea demara o politică monetară relaxată la şedinţa din 25 iulie.

Lira turcească s-a depreciat anul acesta cu 10%, după ce anul trecut a pierdut 30% din valoare în raport cu dolarul, pe fondul îngrijorărilor cu privire la efectele influenţei preşedintelui Tayyip Erdogan asupra economiei, al apelurilor sale repetate pentru dobânzi mai mici şi al înrăutăţirii relaţiilor cu SUA.

Deprecierea monedei Turciei a dus la majorarea preţurilor şi a erodat încrederea investitorilor în ceea ce odată era percepută drept o piaţă emergentă ambiţioasă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb