Guvernul PNL propune o serie de măsuri în domeniul Transporturi şi infrastructură, sectorul rutier, care au în vedere finalizarea unor proiecte în execuţie, dar şi proiecte noi de investiţii. Programul de guvernare conţine lista autostrăzilor pe care se vor accelera sau începe lucrările, printre acestea prima autostrada montană din România Sibiu-Piteşti şi drumul expres promis de zece ani Craiova -Piteşti.
PNL propune în Programul de guvernare al Cabinetului Orban, în domeniul Transporturi şi infrastructură, o serie de acţiuni, cum ar fi implementarea unui program accelerat de redresare şi de stopare a declinului companiilor de stat din domeniul transporturilor, inclusiv prin măsuri precum privatizarea acestora, demararea procedurilor privind introducerea bugetului multianual.
"Se va realiza accelerarea implementării şi finalizarea investiţiilor în continuare în scopul dezvoltării şi modernizării reţelei terestre de transport şi pentru creşterea absorbţiei de fonduri europene nerambursabile pentru exerciţiul financiar 2014-2020", se arată în programul de guvernare.
Finalizarea proiectelor în execuţie:
Autostrada A1: Lugoj-Deva (Lot 3)
Autostrada A3: Borş-Nadaselu- secţiunile Biharia - Borş şi Suplacu de Barcău- Chiribiş, Câmpia Turzii-Târgu-Mureş - lot Iernut-Cheţani, Râşnov-Cristian
A7 : Centura Bacău
A10: Sebeş-Turda - lot 1, de la intrarea pe autostradă de la Sebeş până la Pârâul Iovului
Accelerarea implementării proiectului Pod suspendat peste Dunăre la Brăila, proiect aflat în execuţie.
Proiecte noi de investiţii:
Autostrăzi: Sibiu-Piteşti; Tg. Mureş-Iaşi-Ungheni; Inel Bucureşti (Ao)