Lituania şi Islanda vor conduce o coaliţie de peste 20 de ţări care va demina teritoriul Ucrainei, stat invadat în urmă cu aproape doi ani de forţele ruse, relatează DPA.
Un memorandum de înţelegere în această privinţă a fost semnat la Bruxelles, unde are loc reuniunea miniştrilor apărării din ţările membre ale NATO, a anunţat miercuri Ministerul Apărării lituanian.
''Am făcut primii paşi necesari către munca importantă care ne aşteaptă. În timp ce aspectul pregătirii deminării este în prezent mulţumitor, nevoia de echipamente este critică'', a declarat ministrul lituanian al apărării, Arvydas Anusauskas.
Lituania urmează să furnizeze transportoare blindate şi 1,2 milioane de euro pentru activităţile de deminare. De asemenea, ţara baltică intenţionează să livreze Ucrainei ajutor militar suplimentar.
În timpul reuniunii Consiliului NATO-Ucraina, Anusauskas a cerut extinderea ajutorului pentru Ucraina astfel încât capacităţile militare ale acestei ţări să fie modernizate şi aduse la standardele NATO.
''Putem şi trebuie să menţinem sprijinul politic şi practic al NATO pentru Ucraina şi, astfel, că contribuim la victoria Ucrainei în acest război. În plus, trebuie să învăţăm lecţiile războiului din Ucraina cât mai curând posibil şi să continuăm consolidarea forţelor noastre armate şi a Alianţei'', a spus oficialitatea lituaniană.
Islanda este unul din cei 12 membri fondatori ai NATO (1949), iar Lituania a aderat la organizaţia nord-atlantică în 2004.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2024, 14:30)
Felicitari!
2. mine
(mesaj trimis de nicu -agnita în data de 15.02.2024, 16:59)
ce demineaza? teritoriul pe care rusii l-au cucerit? prostii astia nu vad ca rusii ajung la kiev si ucrainienii mor ca prostii din cauza lui zelenski ce isi face omul cu mina lui este lucru manual
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2024, 22:25)
Ai dreptate,
asta e
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.02.2024, 08:02)
Sunt teritorii pe care rusii le-au pătat cu mine, le-au câștigat prin referrendumuri mincinoase și pe care le-au pierdut dimpreuna cu 400 000 bucăți soldați sovietici inutili.