LIVIU DRAGNEA: PIB-ul, mai mare cu 10% dacă instituţiile urmăreau interesul ţării

E.M.
Politică / 28 ianuarie 2019

Liviu Dragnea (Sursa foto: Twitter)

Liviu Dragnea (Sursa foto: Twitter)

PIB-ul şi veniturile bugetare ar fi fost cu cel puţin 10% mai mari dacă toate instituţiile statului ar fi urmărit interesul României, şi nu destabilizarea actualei coaliţii, a scris preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pe pagina sa de Facebook, ca răspuns la o postare referitoare la veniturile bugetare de anul trecut.

Întrebat de un utilizator al reţelei de socializare când nu vor mai pleca tinerii din România, Dragnea a răspuns: "În momentul în care nivelul de trai va fi mai apropiat de media Uniunii Europene. În 2016, acesta a fost de 58% din media Uniunii Europene, iar noi am reuşit să îl creştem la 63% în 2018. Ne propunem ca până la sfârşitul anului 2020 acesta să ajungă până la 68-70%".

Un alt cititor al paginii sale a întrebat cum e posibil ca bulgarii să aibă din 2007 acelaşi curs de schimb. Liviu Dragnea i-a răspuns că bulgarii au luat măsura să lege cursul leva de euro, adică să rămână fix, cu acordul Băncii Naţionale, "în timp ce BNR nu".

"Noi nu putem să contracarăm deciziile BNR. O primă măsură referitoare la ROBOR a fost luată prin Ordonanţa 114, iar în ceea ce priveşte cursul, acesta va reveni în parametri normali. Sigur că mi-aş fi dorit ca şi Banca Naţională să ne sprijine şi să pună pe primul plan bunăstarea românilor", a mai scris Dragnea.

El a mai fost chestionat de ce lasă pensionarii ieşiţi la pensie la vârsta de 48-50 şi 53 de ani, cu pensii de minim 4.000 de lei, să se angajeze din nou la stat şi să ocupe locurile de muncă ale tinerilor.

"Noi am dorit să reglementăm cumulul pensiei cu salariul de la stat, însă există o decizie a Curţii Constituţionale care nu ne permite această reglementare", a spus liderul PSD.

În postarea care a provocat aceste comentarii, Dragnea a adăugat că România a încheiat anul trecut cu venituri la buget de 295,1 miliarde de lei, cu 71,2 miliarde în plus faţă de anul 2016, reprezentând o creştere de 32%.

"PIB-ul României a ajuns în 2018 la 949,6 miliarde de lei, cu 188,2 miliarde de lei în plus faţă de 2016, adică o creştere de 25%! Sunt cele mai mari creşteri, în doi ani consecutivi, din istoria României", a susţinut Liviu Dragnea.

Opinia Cititorului ( 17 )

  1. institutiile sunt oameni. la virf, membri de partid. iar sefii, TOTI, sunt membri reprezentanti ai PSD su ALDE. meritul realizarilor sau nu le apartine

    1. Cred că se referea la faptul că bnr nu a lăsat lei în piața în neștire să se imprumute statul si firmele si populația fără număr fără costuri si atunci se dubla dublura.

      E proiectul de a deveni toți din nou milionari, ca în anii 99.

      Asa gândește și Salvini (mama ce cretin e si ala) 

      Când a cerut guvernul psd legarea leului de euro si bnr nu a fost de acord??? Propagandä mincinoasä pe care nu o crede nimeni!

      Pibul tarii a crescut cu 7% in 2017,si cu 4% in 2018! In doi ani rezultä crestere de 11%! Nu spune cä leul s-a depreciat fatä de euro! Un mincinos!!

    de cel care ajunge in fruntea partidului cistigator minte cel mai mult?

    "PIB-ul României a ajuns în 2018 la 949,6 miliarde de lei, cu 188,2 miliarde de lei în plus faţă de 2016, adică o creştere de 25%! Sunt cele mai mari creşteri, în doi ani consecutivi, din istoria României", a susţinut Liviu Dragnea." 

    Mincinosule nemernic! 

    Adica, daca am avut in 2017 o crestere de cca 7% si in 2018 o crestere de cca 4 % tie iti da pe total o crestere de 25%! 

    Mai porcilor, cum mai aveti obraz sa dati fata cu omenirea?! 

    Am auzit-o pe vaca aia de Dancila avansind cifra in fata Parlamentului, acum o luna cca. Credeam ca a luat-o somnul si biguie ceva visund, dar vad ca minciuna-i groasa rau.

    Porcilor! 

    1. Esti cam analfabet dpdv economic. Dar gura isi este plina de mizerii pe care le scrii pe aici. Bai, ai fost avertizat de multe ori sa incetezi cu limbajul asta pentru ca ziarul inca nu este interzis minorilor. Nu mai fi mahalagiu.

       

      Cresterea PIB-ului la care te referi de 7% este neta, dupa ce se scade factorul deflator PIB. Mai invata si apoi vorbeste.

    eu zic ca pibul era chiar mai mare de +10% daca respectivele institutii adica guvern, parlament, administratie locala urmareau doar putin interesul national; dar sunt conduse de ciuma rosie psd-alde-udmr asa ca isi urmaresc doar interesul personal

    1. Nu se poate sa da atata ca mie mi-a scazut pensia de fapt daca fac socoteala in ce iau.

      Ce iau ca oricine de la magazin este mai scump. Am lucrat ca subofiter la interne si acuma trebuie sa traiesc sarac. Asta este pensie? Eu zic ca nu si am fost pacalit dar cine ma aude. 

      Roaga-te de Dragnea , poate i se face mila si iti pune o pila, te angajeaza la stat, ca doar la asta te pricepi (ai fost plotoner', nu?) si iti rotunjesti pensia (poate si formele).

      Vezi daca ai fugit de munca/daca te-ai grabit sa iesi la pensie?.

      Iesi la plimbare!. 

    P.I.B.-ul se va dubla când tu, Tariceanu, Valcov, Dănăilă veți fi legat-o!

    "Noi am dorit să reglementăm cumulul pensiei cu salariul de la stat, însă există o decizie a Curţii Constituţionale care nu ne permite această reglementare", a spus liderul PSD.......

    Pai suntei majoritari/aveti Parlamentul la mana. Nu parlamentul legifereaza? schimbati legea de organizare/atributile CCR si rezolvati problemele. 

    Asa s-ar construi/consolida statul de drept; drept pentru toti.

    Cu voi, moare calul pana sa creasca iarba...... 

    penalii erau in puscarii nu in parlament, la guvern si pe strada

    1. si la latrina 3

    Tu domnule Dragnea esti de vina pentru ca ai numit INCOMPETENTI, Agramati si Analfabeti in functii importante si ai facut jocul lui Iohannis DELIRAND BAZACONII precum: Soros, Multinationalele, 4 Asasini, Statul Paralel [care esti chiar tu]__Asa ca nu mai arunca PISICA MOARTA in curtea altuia ca tu esti de vina. _

    __Tocmai cand se apucase Tudose sa cumpere APARATURA MEDICALA pentru Spitale te-ai gasit tu sa-l MAZILESTI pe Nedrept. _Poti sa zici orice pe viitor, ca prostesti doar GASCA ta de ANALFABETI . N-o sa te mai creada nimeni si N-ai sa APUCI TURUL II anul asta. __Chiar nu mai am comentarii...AI GRAIT MINCIUNI: De ce

    medicamentele se scumpesc si dispar din Farmacii? De ce Cresc Preturile la Curent,gaze, alimente, de ce a crescut Euro =4,77 lei? In ritmul asta o sa patim ca VENEZUELA?===>Mincinos Barbat! Pacalesti electoratul cu cifre iar BARONII ii SANTAJEZI! 

    1. Hai PRO Romania! HUoo Aripii DRAGNEA din PSD!

      ponta pe linga astia de azi e baiat

    Din optica alții sunt de vina, statul paralel, SRI: într-o democrație e normala diferentA de opinii. Ideea e cum ii faci pe alții să te urmeze, nu are PSD specialiști? A și angajat consultanți pe bani grei.

    Ideea e de lipsa de credibilitate, îmi ceri sa sufăr cu tine din limuzina ta luxoasa, escortată de jandarmi care m-au bătut pe 10 august . Ce crezi , voi fi de acord? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb