LIVIU DRAGNEA: "POR va avea 100% grad de absorbţie, la sfârşitul lui 2015"

ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Politică / 14 februarie 2014

"POR va avea 100% grad de absorbţie, la sfârşitul lui 2015"

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) urmează să atingă, la finele anului viitor, o rată de absorbţie a fondurilor europene de 100%, a declarat, ieri, ministrul de resort, Liviu Dragnea. "Suntem în situaţia în care ne putem pune la Ministerul Dezvoltării ţintă de absorbţie de 70% la finalul lui 2014. În mod realist, la finalul exerciţiului financiar actual, 2015, deci n+2, să atingem 100%. Asta pentru că s-au simplificat procedurile", a afirmat domnia sa, în cadrul "Romanian Business Leaders Summit Bucureşti".

Absorbţia fondurilor europene poate reprezenta pentru Guvern o mică poveste de succes, în comparaţie cu anii trecuţi, susţine Liviu Dragnea, care a continuat: "La MDRAP, la Programul Operaţional Regional (POR), din 2007 până în mai 2012 s-au absorbit efectiv 685 milioane euro, adică peste 100 milioane euro pe an. S-a reuşit, în 2013, la POR, să ajungem la un grad de absorbţie de la 17%, cât a fost preluat, la 47%, adică am absorbit peste 1,1 miliarde euro. Este un rezultat datorat unor măsuri simple luate de noi. Am şi avut şansa ca în anii trecuţi să ne confruntăm din cealaltă parte a baricadei cu toate procedurile greoaie şi cu reaua credinţă din partea sistemului. Una dintre marile piedici cu care se confruntau toţi beneficiarii o reprezenta sistemul de plăţi".

Ministerul Dezvoltării Regionale inteţionează să finanţeze, în acest an, reţelele de apă şi canalizare care au un stadiu de execuţie de cel puţin 60%, potrivit vicepremierului.

"Din păcate, în anii trecuţi, de la acest minister au fost iniţiate peste 3.000 de şantiere într-un mod haotic, neexistând nicio strategie, un minim pachet de criterii de prioritizare. Suntem în situaţia în care am preluat peste 3.000 şantiere deschise pentru care erau şi sunt necesare aproape şase miliarde lei pentru a fi finalizate. În acest an vom alimenta financiar, vom finanţa tot ce înseamnă alimentări cu apă şi canalizare care sunt în stadiu de execuţie la cel puţin 60%, iar la celelalte investiţii, drumuri judeţene şi comunale care sunt peste 70%", a mai precizat Liviu Dragnea.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei estimează că, până la sfârşitul lui 2014, instituţia pe care o conduce va finaliza cel puţin 2.000 de obiective.

"Asta înseamnă că putem aduce civilizaţie în multe comunităţi din această ţară. Pe de altă parte, este şi un sprijin pentru firmele mici şi mijlocii care au fost angajate în aceste lucrări şi care, din păcate, o parte dintre ele au avut mari probleme financiare", a încheiat Liviu Dragnea.

Mihai Bogza (FIC): "Eficientizarea administraţiei publice, principala provocare a României în 2014"

Prioritizarea proiectelor de investiţii a reprezentat una dintre principalele solicitări ale mediului de afaceri, a precizat, în cadrul aceluiaşi eveniment, Mihai Bogza, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini (FIC) şi al Consiliului de Administraţie al Bancpost, care a subliniat că principala provocare a autorităţilor ţării noastre, în acest an, o reprezintă eficientizarea aparatului public.

"Ştim că implementarea acestei decizii este un lucru dificil de implementat din punct de vedere politic. Dar în condiţiile în care mediul privat are în continuare de suferit şi asta se vede prin numărul mare de insolvenţe din 2013, anul cu cel mai mare număr de insolvenţe în sectorul privat, participarea la proiecte iniţiate şi finalizate din bani publici va da o gură de aer proaspăt sectorului privat", notează domnia sa.

Investitorii sunt nemulţumiţi că este supus, din nou, taxării suplimentare, deşi creşterea economică a fost peste aşteptări, anul trecut, iar nivelul absorbţiei fondurilor europene a fost remarcabil, a atras atenţia preşedintele FIC.

"Sectorul privat a fost extrem de nemulţumit la sfârşitul anului 2013 să vadă că, într-un an în care am avut creştere economică peste aşteptări, un nivel de absorbţie a fondurilor europene absolut remarcabil comparativ cu anii trecuţi, a fost nevoie de o creştere a fiscalităţii", a declarat Mihai Bogza, cu referire la introducerea taxei pe construcţiile speciale, precum şi la majorarea accizelor pentru carburanţi, care urmează să intre în vigoare.

Preşedintele FIC a adăugat: "Sectorul privat a primit şi nişte promisiuni de legătură cu relaxări pe partea fiscală şi chiar unele relaxări care sunt, însă, incomparabil mai reduse ca volum decât creşterea poverii fiscale prin cheltuielile pe care le-am menţionat. Însă asta înseamnă că sectorul de stat pariază că va reuşi să folosească mai eficient resursele pe care le atrage de la sectorul privat în 2014 decât a făcut-o în 2013. Până acum percepţia sectorului privat a fost în multe ocazii că nu primim suficient înapoi pentru pentru banii pe care îi dăm sub formă de impozite".

Restructurarea salarială a funcţionarilor publici constituie un alt aspect care trebuie adresat, este de părere domnia sa.

"Exemplul meu favorit este cel legat de nivelul foarte redus al salariilor persoanelor cu funcţii de răspundere din sectorul de stat, care, în mod evident, nu asigură stimularea acestora şi dau percepţia că oamenii care îşi asumă funcţii de mare responsabilitate muncesc pro-bono. Un alt exemplu este cel legat de medici care nu au de ales aparent decât să emigreze, ori să accepte formula cu plicul. Este evident că este o situaţie nesustenabilă pe termen lung şi care durează de prea multă vreme", a mai punct Mihai Bogza.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb