LIVIU POP, DESPRE SCRISOAREA LUITIMMERMANS: "O cârdăşie cu Iohannis, i-a dictat Iohannis ce să scrie"

I.M.
Politică / 14 mai 2019

Liviu Pop (Sursă foto: Twitter)

Liviu Pop (Sursă foto: Twitter)

Fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop afirmă la RFI că scrisoarea de avertizare trimisă autorităţilor române de prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans "este o cârdăşie cu domnul Iohannis, i-a dictat domnul Iohannis ce să scrie".

"Evident, că această cârdăşie nu face altceva decât să aducă încă o dată în prim plan această dublă măsură, în care nu se doreşte ca adevărul sau principiile să conteze, ci doar interesul pur electoral, disperarea domnului Iohannis pentru un al doilea mandat îl duce în zona aceasta a penibilului, până la urmă, pe domnul Timmermans", a subliniat el, conform News.ro.

Întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis le-a "dictat" ce să scrie şi asociaţiilor de magistraţi şi experţilor Comisiei de la Veneţia, care au criticat modificările din justiţie, senatorul PSD a răspuns: "Politica penală a unui stat o face statul. Dacă dânşii mor de grija românilor şi de acest Cod Penal, care a fost modificat în conformitate cu deciziile CCR, să ia măsurile din Codul Penal din România şi să le aplice în unele state membre".

"Dacă oficialii europeni mor de grija românilor şi de acest Cod Penal, să ia măsurile din Codul Penal din România şi să le aplice în unele state membre", a mai declarat senatorul PSD Liviu Pop.

Liviu Pop consideră că "toate acuzaţiile ori insinuările făcute de Timmermans în acea scrisoare sunt fără temei", scrie News.ro.

"Nu există nici un risc asupra statului de drept. Dimpotrivă, odată cu noile legi ale justiţiei, făcute pe baza propunerilor experţilor, implicit a celor din CSM, nu facem altceva decât să consolidăm independenţa judecătorilor", susţine el.

Întrebat ce ar trebui să facă autorităţile române, după primirea scrisorii lui Frans Timmermans, senatorul PSD a răspuns: "Nu ar trebui să facă absolut nimic autorităţile române. Domnul Timmermans ar trebui să-şi nuanţeze discursul, să ne spună dacă mecanismul din România îl aplică şi în ţara domniei sale, să ne spună dacă ştia atunci, în 2016, când era vicepreşedinte, că domnul Cioloş a emis o Ordonanţă de modificare a Codurilor Penale peste noapte şi în acelaşi timp, să lase demagogia şi dubla măsură pe care încearcă să o aplice României", a afirmat Pop.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a avertizat într-o scrisoare trimisă preşedintelui Klaus Iohannis, preşedinţilor celor două Camere şi premierului Viorica Dăncilă şi datată 10 mai, că executivul european va declanşa o procedură preliminară activării Articolului 7 din Tratatul UE în cazul României dacă modificările la codurile penale vor intra în vigoare, conform News.ro.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, luni seara, la Antena 3, referindu-se la scrisoarea prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, că a avut "gura aurită", pentru că a spus zilele trecute că "principalul lucru discutat de Iohannis cu stăpânii lui a fost să scoată repede ceva iar împotriva României".

"Am avut gura aurită. Eu am spus zilele trecute că am auzit că principalul lucru discutat de Iohannis cu stăpânii lui a fost să scoată repede ceva iar împotriva României, că aşa îl ajută pe el în campania electorală", a afirmat Dragnea.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Limbaj caracteristic semidoctilor si locuitorilor din mahalale,caracteristic structurii actuale a reprezentantilor din partea PSD.

    la 5 pagini dictate a durat ceva

    Fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop......

    Dupa chipul si asemanarea acestui pionier al incompetentei vrem noi sa arate copii nostrii? 

    Eu sigur NU!

    Pacat! Tarisoara asta ar merita mai mult .... mult mai mult! 

    1. țărișoara poate - însă nația care votează pesedici fix d-ăștia merită...

    Poate nu toți politicienii primesc plicuri de la o autoritate de partid, poate unii gândesc.

    Cat despre Constituție nu cred că precizează că normele UE le exced pe cele ale lui Dragnea. 

    E constituțional ca Romania să decidă RO-exit?

    Trebuie sa gândim nu doar sa ne luăm după PSD : e constituțional, tăceți din gura. 

    Toată lumea dorește să fure ceva de la țărișoara asta. Acum a venit rândul lui Timermans. Urmărește el anumite interese de grup a doar nu crede cineva că îi pasă de soartă poporului român. S-a dovedit științific că toate partidele au furat și nu au făcut nimic pentru România în ultimii 30 de ani. Așa că nu mai avem nicio speranță de la aceste partide. Trebuie gândită o noua formă de orânduire sociala in care puterea sa devina definitiv la popor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb