Efortul de război al Rusiei în Ucraina este "caracterizat" de confuzie în rândul rezerviştilor cu privire la eligibilitatea privind serviciul militar, pregătire şi echipament inadecvate, anunţă Ministerului britanic al Apărării în raportul său zilnic, potrivit The Guardian, potrivit News.ro.
În raportul zilnic privind războiul din Ucraina, Ministerul britanic al Apărării a precizat că mulţi rezervişti mobilizaţi trebuie să îşi îndeplinească serviciul militar având "afecţiuni cronice grave", iar starea lor medicală nu este revizuită în "mod adecvat".
Este posibil ca ruşii să fi suferit pierderi grele în timp ce săpau sisteme "ambiţioase" de tranşee în apropierea oraşului Svatove din regiunea Lugansk, fiind vizaţi de focul puternic de artilerie, a mai menţionat Londra.
Comunicatul a adăugat că rezerviştii ruşi au fost ucişi în număr mare în atacuri frontale în regiune ucrainene bine apărate de lângă Bkhmut, în regiunea Doneţk. Ambele regiuni sunt situate în estul Ucrainei, spre graniţa cu Rusia.
Marea Britanie crede că Moscova va fi probabil îngrijorată de faptul că familiile rezerviştilor sunt pregătite să rişte să fie arestate protestând faţă de condiţiile cu care se confruntă rudele lor.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.11.2022, 15:09)
Se anunta o iarna grea in Rusia, pe langa mortii pana in toamna, mai daugam 300 000 de rezervisti.
Sa vedem cat mai rezista familiile rusilor omorati degeaba intr-un razboi al tiranului Putin.
Vin protestele la Moscova?!