LUCIAN BODE:  "Tot ceea ce vrem să aplicăm de la 1 ianuarie 2023 va fi prezentat public până cel târziu la 1 iulie"

F.D.
Politică / 15 iunie 2022

"Tot ceea ce vrem să aplicăm de la 1 ianuarie 2023 va fi prezentat public până cel târziu la 1 iulie"

Ministrul de Interne, secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat, astăzi, despre propunerile înaintate de PSD privind modificarea Codului Fiscal, că au fost în mai multe şedinţe ale coaliţiei şi sunt la nivel de discuţii. Tot ceea ce vrem să aplicăm de la 1 ianuarie 2023 va fi prezentat public până cel târziu la 1 iulie, a spus el, arătând că este posibil ca Guvernul să ia în calcul o decizie privind reducerea accizei la carburanţi, informează News.ro.

Ministrul a spus că au avut loc mai multe şedinţe ale coaliţiei pe tema măsurilor de modificare a Codului Fiscal.

"Suntem la nivelul de discuţii. Am agreat de la începutul acestor discuţii, unu, nicio taxă nouă în 2022, doi, venim cu un set de măsuri prin care luîm anumite decizii pe ajutor, stimulare, anumite deduceri pentru cetăţeni şi pentru agenţii economici. Şi tot ceea ce vrem să aplicăm de la 1 ianuarie 2023 va fi prezentat public până cel târziu la 1 iulie 2022. Aşadar, discuţiile continuă, orice chestiune de genul taxă de solidaritate, modificare cotă unică, sunt doar discuţii, concluziile le veţi vedea, că vor fi prezentate public de către premier, preşedintele PSD şi preşedintele UDMR", a mai spus Bode.

Secretarul general al PNL a arătat că soluţia cea mai la îndemână este creşterea pe de o parte a gradului de absorbţie a fondurilor europene şi pe altă parte o mai bună colectare.

"Ştiţi foarte bine că ANAF are un plan de creştere a nivelului colectprii cu 2 miliarde, în fiecare lună", a arătat Bode.

Despre creşterea preţurilor la carburanţi, Lucian Bode a spus că această creştere are ca şi cauză conflictul armat dintre Rusia şi Ucraina, la fel ca şi creşterea inflaţiei şi a preţurilor la energie.

"Nu exclud ca la un moment dat Guvernul să spună, apropo de ce se discută în spaţiul public, de acciză, nu exclud acest lucru, reducerea accizei. Sunt lucruri la care ne uităm şi cum ne-am uitat în luna mai, am sprijinit o bună parte din beneficiari", a precizat Bode.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. sa mai cumparati citeva sute de mii de masini noi pt sutele de mii de militieni si jandarmi angajati noi, sa se plimbe incet pe strazile patriei, sa continue angajarile in militie si jandarmerie....ca de la 48 de ani ies la pensie, cu pensii speciale, si se duc la pescuit zilnic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb