Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat astăzi că PNL, USR PLUS şi UDMR au convenit asupra structurii Guvernului şi a funcţiilor de conducere din Parlament, potrivit Agerpres.
"Astăzi, cele trei formaţiuni politice care au exprimat această voinţă au ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte constituirea Guvernului, structura Guvernului şi, de asemenea, poziţiile care vor fi ocupate de cele trei formaţiuni politice pentru cele mai importante funcţii în stat. În ceea ce priveşte funcţiile cele mai importante în stat, Florin Cîţu este candidatul la funcţia de prim-ministru susţinut de UDMR, USR PLUS şi PNL. În ceea ce priveşte cele două poziţii de preşedinte de la Parlament, preşedintele Senatului va aparţine unui candidat din partea USR PLUS, preşedintele Camerei Deputaţilor unui candidat din partea PNL", a afirmat Orban, după negocierile dintre PNL, USR PLUS şi UDMR care au avut loc la Vila Lac.
El a arătat că viitorul Guvern va avea doi vicepremieri şi 18 ministere, din care 9 vor fi conduse de reprezentanţi ai PNL, 6 de reprezentanţi ai USR PLUS şi 3 de reprezentanţi ai UDMR.
1. Se poate si mai rau decat Dancila
(mesaj trimis de anonim în data de 19.12.2020, 09:49)
Daca il vad pe dobitocul de Danca la finante, votez PSD/AUR sau ce altceva o fi toata viata!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.12.2020, 12:08)
Aseara,la o emisiune TV,am vazut 2 cazuri de ”activitati”,dupa ce noi am fost inchisi in case.Una se refera la achizitia de pistoale pentru politie la suprapret iar alta la achizitia de masti tot la suprapret dar si de calitate slaba etc.Cat timp va dura investigarea lor?Pana se va uita de ele,dupa obiceiul celor care vor sa ascunda jafurile?