Lufthansa a ajuns la un acord cu sindicatul Verdi pentru a evita noi greve

V.G.
Internaţional / 5 august 2022

Lufthansa a ajuns la un acord cu sindicatul Verdi pentru a evita noi greve

Compania aeriană germană Lufthansa şi sindicatul Verdi au ajuns la un acord de majorare a salariilor pentru cei aproximativ 20.000 de angajaţi de la sol, în ideea de a evita noi greve care să conducă la anularea zborurilor, transmite Agerpres.

Acordul anunţat ieri prevede că salariul angajaţilor de la sol va creşte cu cel puţin 325 de euro pe lună, urmând ca o majorare suplimentară de 2,5% să fie implementată în trei etape până la finele anului următor. Personalul care se ocupă de procedurile de check-in va beneficia de o majorare salarială cuprinsă între 13,6% şi 18,4%, ceea ce va ajuta personalul companiei aeriene să facă faţă creşterii facturilor la energie.

"Rezultatul include compensaţii pentru inflaţie şi majorări suplimentare ale salariilor reale. Pentru noi a fost important să ajungem la un echilibru adevărat pentru a-i proteja pe angajaţi în această situaţie economică dificilă", a declarat negociatorul şef de la Verdi, Christine Behle.

Acordul cu personalul de la sol vine după ce luna trecută Lufthansa a decis să anuleze aproape toate zborurile pe care le avea programate în Germania, din cauza unei greve a personalului de la sol. Peste 130.000 de pasageri au fost afectaţi ca urmare a anulării a 678 de zboruri spre şi dinspre aeroportul Frankfurt şi altor 345 de zboruri spre şi dinspre aeroportul Munchen.

Cu toate acestea, este posibil ca zborurile Lufthansa să fie din nou perturbate dacă echipa managerială nu va ajunge la un acord cu sindicatul piloţilor. Membri acestui sindicat au votat deja în favoarea declanşării unei greve dar nu au stabilit încă data. O grevă a piloţilor la cea mai mare companie aeriană europeană ar crea noi probleme în transportul aerian de pe continent, în condiţiile în care aeroporturile şi companiile aeriene au probleme în a face faţă creşterii explozive a numărului de călători comparativ cu încetinirea provocată de pandemie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb