Lui Năstase i se dă în cap şi cu "Dracula Park"

Nicolae Mardari
Ziarul BURSA #Politică / 17 martie 2006

Nu era suficient scandalul cu casa din Zambaccian - Adrian Năstase va intra sub ochii atenţi ai procurorilor şi în problema "Dracula Park". Alături de el se va afla şi fostul ministru al Turismului, Dan Matei Agathon, un alt greu din PSD asupra căruia planează sabia lui Damocles a cercetărilor penale.

Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis la Departamentul Naţional Anticorupţie un memoriu privind proiectul "Dracula Park". Se cer, astfel, verificări legate de o posibilă înşelăciune în valoare de aproximativ un milion de euro. Parchetul precizează, conform Rompres, că memoriul datează de la sfîrşitul anului 2004 şi a fost depus de liberalii Eugen Nicolăescu şi Nicolae Vlad Popa.

Reprezentanţii Parchetului se înşeală, însă, cu privire la data depunerii memoriului. Senatorul Nicolae Vlad Popa ne-a precizat că documentul a fost depus în anul 2002, perioada de glorie a lui Adrian Năstase. Atunci jus-tiţia a hotărît, pur şi simplu, neînceperea urmăririi penale, fără nici un fel de comentariu. "Abia după 2004 Parchetul a revăzut datele şi a început să cerceteze", a subliniat domnul Popa, care consideră că nu poate fi vorba de vreo comandă politică în acest moment. "Este normal ca justiţia să cerceteze, anormal a fost ca în 2002 să se hotărască neînceperea urmăririi penale", ne-a declarat senatorul liberal.

Memoriul semnat de cei doi parlamentari PNL se referă în special la faptul că Adrian Năstase, în calitate de prim-ministru şi Dan Matei Agathon, în calitate de ministru al transporturilor, au manipulat populaţia, convingîn-d-o să cumpere acţiuni. "A fost un adevărat spectacol mediatic, cu Năstase şi Agathon cumpărînd acţiuni, ei aflîndu-se de fapt, în conflict de interese", a afirmat domnul Popa.

Documentul liberalilor sublinia şi faptul că proiectul Dracula Park nu are studii de specialitate şi că amplasarea este pe un site arheologic, lucruri care dovedeau că investiţia este cel puţin riscantă.

Senatorul liberal constată că punctul său de vedere a fost corect. Mare parte din banii pe care i-a investit populaţia s-au pierdut, afirmă domnia sa, arătînd că din 100 de miliarde de lei vechi cît se strînseseră, au fost cheltuite 70-80 de miliarde. Persoanele care au cumpărat acţiuni şi-au primit banii înapoi doar la valoarea nominală a acţiunilor, fără a se actualiza cu inflaţia. În plus, consideră domnul Popa, sînt nenumărate cazuri de oameni care au inves-tit sume mici şi nu au mai făcut formalităţile dificile de recuperare a banilor. Însă, dat fiind numărul mare al acestora, sumele pierdute sînt uriaşe, crede senatorul liberal.

"Nu-mi fac iluzii că Năstase şi Agathon îşi vor recunoaşte vina", crede Nicolae Vlad Popa, însă speră, totuşi, dat fiind banii care s-au încasat prin înşelăciune, ca cei doi să plătească în faţa justiţiei.

La pămînt cum este, probabil că vor mai apărea multe asemenea acuzaţii la adresa lui Năstase. Acum nu mai este premier, pentru ca să se hotărască neînceperea urmăririi penale. Se dovedeşte, însă, că nu numai el se află în această situaţie, dintre foştii boşi: se pregăteşte Dan Matei Agathon. Cine urmează?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb