Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, se află în vizită oficială la Chişinău, la invitaţia vice prim-ministrului Nicu Popescu, informează Agerpres.
Şefa diplomaţiei române va fi primită de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi va avea întrevederi atât la Guvern, cu prim-ministrul Dorin Recean, cât şi la Parlament, cu preşedintele Legislativului de la Chişinău, Igor Grosu. De asemenea, agenda vizitei cuprinde consultări politice bilaterale cu viceprim-ministrul Nicu Popescu.
Vizita în Republica Moldova este prima deplasare externă a ministrului Luminiţa Odobescu după preluarea mandatului, la data de 15 iunie.
"Aceasta are o relevanţă deosebită atât pentru abordarea subiectelor prioritare aflate pe agenda bilaterală şi de integrare europeană, cât şi pentru coordonarea demersurilor şi proiectelor pentru perioada următoare", adaugă reprezentanţii MAE.
Deplasarea are loc într-o perioadă marcată de eforturi intense ale autorităţilor Republicii Moldova pentru avansarea reformelor democratice şi pentru implementarea eficientă a recomandărilor Comisiei Europene formulate în iunie 2022, în contextul acordării statului de candidat pentru aderarea la UE.