MACRO NEWSLETTER 20 Septembrie 2017

Ziarul BURSA #Internaţional / 20 septembrie 2017

MACRO NEWSLETTER 20 Septembrie 2017

Indicele ZEW al încrederii investitorilor în economia Germaniei a crescut peste aşteptări în septembrie 2017, până la 17, de la 10 în luna precedentă, în condiţiile în care indicele situaţiei curente a crescut cu 1,2 puncte, până la 87,9. Indicele încrederii la nivelul zonei euro a crescut cu 2,4 puncte, până la 31,7, pe fondul unei scăderi cu 2,9 puncte a indicelui situaţiei curente, până la 35,5 puncte.

(sursa: ZEW)

Preţurile de consum din zona euro şi-au accelerat creşterea anuală în august 2017, până la 1,5%, de la 1,3% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,2%, după o scădere de 0,5% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au accelerat creşterea anuală până la 1,2%, de la 1,1% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,1%, iar preţurile utilităţilor au crescut cu o rată anuală de 1,8%, după un avans de 1,6% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%. Indicele core al preţurilor şi-a menţinut creşterea anuală la 1,2%, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,3%.

(sursa: Eurostat)

Producţia în sectorul construcţiilor din zona euro şi-a temperat creşterea anuală în iulie 2017, până la 3,4%, de la 4,3% în luna precedentă, pe fondul unei noi creşteri lunare de 0,2%. Producţia din UE a crescut cu o rată anuală de 3,6%, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,5%. La nivelul statelor UE, cele mai mari creşteri anuale s-au înregistrat în Ungaria (+22,6%), Suedia (+21,2%), Polonia (+19,8%) şi Slovacia (+14,7%), iar scăderi anuale în Marea Britanie (-1,1%) şi Italia (-0,4%).

(sursa: Eurostat)

Preţurile producătorilor industriali din Cehia şi-au accelerat creşterea anuală în august 2017, până la 1,4%, de la 1,1% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,2%, după un declin de 0,2% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare şi-au accelerat creşterea anuală până la 2%, de la 1,4% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,3%, iar preţurile energiei şi-au accelerat scăderea anuală până la 1,3%, de la 1,1% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 0,1%.

(sursa: CZSO)

Preţurile de consum din Austria şi-au accelerat creşterea anuală în august 2017, până la 2,1%, de la 2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,1%, după un declin de 0,3% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au accelerat creşterea anuală până la 2,5%, de la 2,2% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,3%, iar preţurile utilităţilor şi-au accelerat creşterea anuală până la 1,6%, de la 1,5% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%.

(sursa: Statistik Austria)

Ieşirile nete de capital în SUA au fost de 7,3 miliarde de dolari în iulie 2017, după intrări de 5,9 miliarde în luna precedentă, în condiţiile în care achiziţiile nete ale activelor financiare americane de către investitorii privaţi au fost de 6,05 miliarde, iar vânzările nete din portofoliile deţinute de instituţiile oficiale au fost de 13,32 miliarde. La nivelul obligaţiunilor guvernamentale americane s-au înregistrat vânzări nete de 0,5 miliarde de dolari, în condiţiile în care portofoliul oficial deţinut de China a crescut cu 19,5 miliarde, până la 1,166 trilioane de dolari, iar cel deţinut de Japonia a crescut cu 22,3 miliarde, până la 1,113 trilioane USD. Portofoliul deţinut de Rusia a crescut cu 0,2 miliarde, până la 103,1 miliarde, portofoliul deţinut de Arabia Saudită a scăzut cu 0,3 miliarde, până la 142,5 miliarde, iar portofoliul înregistrat în Irlanda a crescut cu 8,3 miliarde de dolari, până la 310,8 miliarde.

(sursa: U.S. Treasury)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb