Preţurile de consum din Marea Britanie şi-au temperat creşterea anuală şi în noiembrie 2023, până la 3,9%, de la 4,6% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,2%, după o stagnare în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au temperat creşterea anuală până la 9,2%, de la 10,1%, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,3%, iar preţurile utilităţilor au scăzut cu o rată anuală de -3,4%, după o scădere de 3,5% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,2%, în condiţiile unei scăderi anuale de 21,6% a preţurilor energiei. (ONS)
Preţurile producătorilor industriali din Germania şi-au temperat scăderea anuală în noiembrie 2023, până la 7,9%, de la 11% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,5%, după o scădere de 0,1% în luna anterioară. Preţurile bunurilor de capital au crescut cu o rată anuală de 4,2%, pe fondul unei stagnări lunare, iar preţurile bunurilor intermediare au scăzut cu o rată anuală de 4,1%, pe fondul unei scăderi lunare de 0,2%. Preţurile energiei au scăzut cu o rată anuală de 21,4%, în condiţiile unui declin lunar de 1,4%. (Destatis)
Preţurile producătorilor industriali din Estonia şi-au accelerat scăderea anuală în noiembrie 2023, până la 3,3%, de la 3% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,1%, după un declin de 0,4% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare au scăzut cu o rată anuală de 1,5%, după o scădere de 1,3% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,2%, iar preţurile energiei şi-au accelerat scăderea anuală până la 31,4%, de la 27,1% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 3,7%. (Statistics Estonia)
Preţurile producătorilor industriali din Polonia au scăzut cu o rată anuală de 4,7% în noiembrie 2023, după o scădere de 4,2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,8%, după un declin de 0,6% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare au scăzut cu o rată anuală de 7,2%, după o scădere de 7,9% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,3%, iar preţurile energiei şi-au temperat creşterea anuală până la 4,2%, de la 14,8% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 3,6%. (GUS)
Producţia industrială din Polonia a scăzut cu o rată anuală de 0,7% în noiembrie 2023, după o o creştere de 1,9% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,2%, după un avans de 4,4% în luna anterioară. Producţia din industria prelucrătoare a scăzut cu o rată anuală de 2%, după o creştere de 0,7% în luna precedentă, în condiţiile unui declin lunar de 0,9%, iar producţia de energie a crescut cu o rată anuală de 11,9%, după o creştere de 14,6% în luna anterioară, pe fondul unui avans lunar de 15,3%. (GUS)
Ieşirile nete de capital din SUA s-au accelerat în octombrie 2023, până la 83,8 miliarde de dolari, de la 64,8 miliarde în luna precedentă. Vânzările nete ale activelor financiare americane de către investitorii privaţi au fost de 68,4 miliarde, iar vânzările nete din portofoliile deţinute de instituţiile oficiale au fost de 15,4 miliarde. Achiziţiile nete ale obligaţiunilor guvernamentale americane au fost de 54 de miliarde de dolari, în condiţiile unor achiziţii de 74,1 miliarde în portofoliile private şi a unor vânzări de 20,1 miliarde din portofoliile oficiale. Portofoliul oficial deţinut de Japonia a crescut cu 11,8 miliarde, până la 1,098 trilioane de dolari, iar cel deţinut de China a scăzut cu 8,5 miliarde, până la 769,6 miliarde. Portofoliul deţinut de Marea Britanie a crescut cu 24,1 miliarde, până la 693 de miliarde, iar portofoliul din Belgia a scăzut cu 31,6 miliarde, până la 285,4 miliarde. (U.S. Treasury)