Noi modele de banking vor fi vizibile în curând şi în ţara noastră, a anunţat Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi preşedintele CEC Bank. Domnia sa a sublinait: "Noi, bancherii, avem datoria să facem ca activitatea de creditare să fie atractivă, cu implicare şi eforturi. Situaţia este favorabilă, dar noi mai trebuie să implementăm anumite lucruri, printre care reinstaurarea încrederii între bănci şi clienţi, lansarea de produse noi şi educarea financiară sporită a clienţilor şi a funcţionarilor bancari".
Radu Graţian Gheţea a spus că băncile vin cu produse noi şi se adaptează condiţiilor din piaţă. "Peste câţiva ani, vom face altfel de banking, prezenţa la ghişeu a contribuabilului fiind din ce în ce mai sporadică", a precizat domnul Gheţea. Bancherul subliniază că există lichiditate destul de mare în sistemul bancar, ca urmare a măsurilor luate în domeniu - reducerea RMO şi scăderea temporară a activităţii de creditare: "Creditul creşte, dar nu cu viteza cu care ne dorim noi".
Avem resurse, lichiditate mare şi dobânzi mici, iar raportul dintre creditele noi şi depozitele atrase este de 91%, ceea ce înseamnă că sumele atrase de pe piaţă se şi plasează, a conchis Radu Gheţea. Potrivit preşedintelui CEC Bank, ponderea creditelor în PIB se ridică la circa 35%, în scădere faţă de anii trecuţi.
Domnia sa a menţionat că Uniunea Bancară Europeană este soluţia pe care UE a găsit-o în vederea evitării efectelor crizei, adăugând, însă, că este bine de ştiut că aceasta nu reprezintă singura soluţie vehiculată în ţările UE pentru contracararea efectelor recesiunii.
Comunitatea bancară românească susţine modelul de bancă comercială universală, cu un nou sistem de supraveghere, de rezoluţie, de reglementare, potrivit şefului ARB, care declară că, în acelaşi timp, comunitatea sprijină aderarea ţării noastre la Uniunea Bancară Europeană: "Acest lucru înseamnă că vom avea şi un val de noi adaptări la legislaţia bancară, ceea ce nu va fi foarte plăcut, întrucât ocupă foarte mult timp şi necesită mulţi bani, pentru adaptarea sistemelor informatice". Radu Graţian Gheţea a afirmat că este nevoie de capitalizarea CEC Bank, întrucât instituţia se bucură de o încredere extraordinară, reflectată în valoarea mare a depozitelor: "CEC Bank cumulează aproape 10% din depozitele de la nivelul întregului sistem bancar. Avem depozite de peste 23 miliarde de lei, din care circa 13 miliarde sunt plasate în credite. Ca să utilizăm mai eficient diferenţa dintre depozitele pe care le avem şi creditele date, trebuie să avem resurse de capital. Dacă avem mai multe resurse de capital, vom putea da mai multe credite şi să ne menţinem la un nivel bun de solvabilitate".
Domnia sa a adăugat că CEC Bank are foarte multe credite angajate în agricultură şi a precizat că banca a încheiat 2014 cu o creştere de 12% a creditelor noi.
Asociaţia Română a Băncilor (ARB) nu susţine niciunul dintre proiectele promovate pentru conversia în lei a creditelor în valută, a declarat Radu Graţian Gheţea, reiterând că Asociaţia încurajează clienţii să găsească soluţii individuale împreună cu băncile. ARB este de acord cu Legea falimentului personal şi consideră că, înainte de aplicarea acesteia, ar fi necesară realizarea unui studiu de impact.
Băncile ar fi de acord şi cu modificarea Ordonanţei 46, privind acordarea de facilităţi fiscale celor care nu-şi mai pot plăti ratele la bancă, apreciind că este mai bine ca aceste persoane să beneficieze de credite fiscale.