Macron se declară hotărât şi lucid înaintea întâlnirii de la Moscova cu Putin

Macron se declară hotărât şi lucid înaintea întâlnirii de la Moscova cu Putin

G.B
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 7 februarie 2022

Moscova-AFP(prin Agerpres)- 7 februarie: Preşedintele francez Emanuel Macron a ajuns astăzi la Moscova pentru a se întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin, spunând că este "hotărât şi lucid" în privinţa posibilităţii de se ajunge la o reducere a tensiunilor la frontierele Ucrainei şi recunoscând că nu se aşteaptă la o soluţie "pe termen scurt".

Macron s-a declarat "rezonabil" optimist, la bordul avionului care l-a dus la Moscova pentru o discuţie cu Putin la Kremlin, înainte de a se deplasa marţi la Kiev pentru o întâlnire cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Preşedintele francez a spus că nu crede că poate exista "o victorie pe termen scurt" în negocieri, dar că este important să se "restabilească încrederea" cu liderul de la Kremlin.

"Trebuie să încercăm să eliminăm toate incertitudinile de o parte şi de alta şi să reducem câmpul ambiguităţilor pentru a vedea care sunt punctele de dezacord şi punctele de convergenţă posibile", potrivit lui Macron.

Pe termen scurt, "trebuie să construim termenii unei ecuaţii care să facă posibilă dezescaladarea pe plan militar", în contextul în care, în opinia sa, 125.000 de soldaţi sunt desfăşuraţi la frontierele Rusiei şi Belarusului cu Ucraina.

Vladimir Putin vrea să obţină "o schimbare profundă a politicii NATO, în special a ceea ce numim politica uşilor deschise, ceea ce NATO nu îi poate oferi", şi anume garanţia că Ucraina nu va adera la Alianţa Nord-Atlantică, reaminteşte preşedintele francez.

"Chestiunea de fond (...) pe care vrea să o redeschidă într-un moment în care este într-o poziţie strategică mai puternică decât în urmă cu 15 ani este de a şti cum poate coabita cu Rusia acest spaţiu de securitate care este NATO", a mai spus el.

Întrebat despre ideea unei "finlandizări" a Ucrainei, adică un fel de neutralitate, Macron a recunoscut că ea "se numără printre modelele aflate pe masa discuţiilor", dar că criza "nu se poate rezolva spunând că (Ucraina) va rămâne într-un no man's land, fără posibilitatea de suveranitate, de securitate".

"Nu putem face un compromis asupra chestiunii ucrainene fără ucraineni", a precizat el, declarându-se în acelaşi timp "frapat de sângele rece arătat de preşedintele Zelenski în ultimele săptămâni".

În opinia sa, munca depusă "va continua dincolo" de alegerile prezidenţiale din aprilie din Franţa, unde nu şi-a anunţat candidatura oficială încă. "Sunt eforturi considerabile pentru a încerca să reconstruim această nouă gramatică a relaţiilor cu Rusia", a mai spus el.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb