Macron şi Trump declară un armistiţiu în privinţa taxării serviciilor digitale

I.A.
Internaţional / 21 ianuarie 2020

Emmanuel Macron, Donald Trump

Emmanuel Macron, Donald Trump

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat, luni, că a avut "o discuţie foarte bună" cu preşedintele american Donald Trump legată de taxarea serviciilor digitale preconizată de Paris, anunţând că cele două ţări vor lucra împreună pentru a evita creşterea tarifelor, transmite Reuters.

Potrivit sursei citate, Macron şi Trump au convenit să suspende un posibil război comercial până la sfârşitul acestui an şi să continue în această perioadă negocierile la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat o sursă diplomatică.

"Au convenit să dea o şansă negocierilor până la sfârşitul acestui an. Pe parcursul acestei perioade nu vor exista tarife succesive", a spus sursa.

Franţa a decis în iulie 2019 să aplice o taxă de 3% pe veniturile din servicii digitale obţinute în Franţa de companiile cu venituri de peste 25 de milioane de euro şi cu venituri de cel puţin 750 de milioane de euro la nivel mondial. Washingtonul a avertizat că SUA vor impune taxe pentru principalele produse franceze, ca reacţie.

Autorităţile franceze au afirmat în repetate rânduri că orice acord internaţional referitor la taxarea serviciilor digitale convenit în cadrul OCDE va avea întâietate în raport cu taxa franceză.

Casa Albă nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb