Suma alocată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru plata rentei viagere în 2009 va fi de 70 de milioane de lei, bani necesari pentru aproximativ 80.000 de cereri depuse anul acesta, a declarat pentru NewsIn şeful serviciului dosare de rentă viageră agricolă,Cristian Popa. Suma acordată anul trecut din bugetul MADR a fost de aproximativ 32 de milioane de lei. "Suma a crescut pentru că s-a modificat modul de calcul al rentei viagere, iar în 2009 vor trebui plătite sumele aferente dosarelor existente din 2006, 2007 şi 2008 ", a precizat reprezentantul Oficiului Naţional de Rentă Viageră din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului (ADS).În ceea ce priveşte posibilitatea ca România să nu mai poată derula acest program începând din 2010 din cauză că reprezentanţii Comisiei Europene consideră renta viageră ajutor de stat, Popa spune că " Oficiul Naţional de Rentă Viageră nu primit nicio informaţie oficială referitoare la acest lucru ".Totodată, reprezentantul ADS a mai declarat că renta viageră este un drept al rentierilor şi chiar dacă programul ar înceta la 31 decembrie 2009, în 2010 vor trebui plătite cererile depuse în anul precedent. "Dacă va interveni o schimbare, atunci programul va fi înlocuit cu un alt program care să acopere această masă a agricultorilor ", a adăugat Cristian Popa. România a informat în aprilie Comisia Europeană (CE) că renta viageră acordată fermierilor care vând sau arendează terenul agricol nu este un ajutor de stat, aşa cum s-a notificat iniţial, ci un drept câştigat în urma unei legi, a declarat directorul în cadrul ADS, Teodor Kilaiditis în aprilie a.c."Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a informat CE cu privire la toate programele pe care le va finanţa după aderare, până în 2009, iar renta viageră a fost notificată ca fiind ajutor de stat. Însă renta nu este nici subvenţie, nici ajutor de stat, ci un drept câştigat în urma unei legi speciale", spunea directorul în Agenţia Domeniilor Statului (ADS), Teodor Kilaiditis. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a iniţiat programul privind renta viageră în 2005 cu scopul de a concentra suprafeţele agricole în exploataţii eficiente, măsură impusă de necesitatea compatibilizării agriculturii româneşti cu cea din ţările membre ale Uniunii Europene. Programul a devenit operaţional în 2006.
MADR a alocat pentru 70 de milioane de lei pentru plata rentei viagere în 2009
F.A.
Ziarul BURSA #Materii Prime / 10 noiembrie 2008