Mai există limite pentru datoriile din conturile în marjă din Statele Unite?

Ultimele date de la Autoritatea de Reglementare a Industriei Financiare din Statele Unite (FINRA, Financial Industry Regulatory Authority) arată o dinamică extraordinară a datoriilor acumulate de investitori în conturile de tranzacţionare în marjă.

Valoarea totală a aces­tora a urcat până la 822,6 miliarde de dolari, un nou nivel record, de aproape două ori mai mare decât cel înregistrat înainte de declanşarea crizei financiare globale (vezi graficul 1).

După cum se observă, corelaţia dintre traiectoria indicelui S&P 500 şi nivelul datoriilor în marjă este foarte ridicată. Indicele S&P 500 a crescut cu 1388 de puncte din martie 2020 până în martie 2021, un avans de aproape 54%, în condiţiile în care datoriile investitorilor au crescut cu circa 343 de miliarde de dolari, respectiv un avans de 71,6%.

O creştere anuală mai mare, de 78%, s-a înregistrat în martie 2000, cu puţin timp înainte de prăbuşirea bule speculative dot-com (vezi graficul 2).

"Creşterea gradului de leverage a condus la o presiune extraordinară de cumpărare a acţiunilor, care a împins cotaţiile la un nivel nebunesc", a avertizat recent analistul financiar Wolf Richter pe blogul său, iar "istoria ne arată că o creştere explozivă a datoriilor din conturile în marjă precede, poate chiar este o precondiţie, pentru cele mai mari scăderi ale burselor".

Întrebat despre gradul extrem de ridicat de leverage al investitorilor şi implicaţiile pentru stabilitatea sistemului financiar în cadrul emisiunii "60 Minutes" de la CBS, Jerome Powell, preşedintele Federal Reserve, a declarat că "nu pot exprima o opinie cu privire la acea statistică", însă şi-a exprimat încrederea în capacitatea instituţiilor financiare reglementate de a administra astfel de riscuri.

Richter afirmă că preşedintele Federal Reserve a preferat să treacă rapid peste problema datoriilor din conturile în marjă deoarece ştie că valoarea raportată de FINRA este "doar vârful aisbergului".

Analistul financiar aminteşte că implozia recentă a fondului de hedging Archegos Capital Management a adus în atenţia publicului faptul că băncile de pe Wall Street nu raportează toate datoriile din conturile în marjă.

Un articol din Financial Times de la începutul acestei luni, "Archegos debacle reveals hidden risk of banks' lucrative swaps business", arată că băncile utilizează derivate financiare, în acest caz "total return swaps", pentru a ascunde împrumuturile acordate în conturile de marjă ale clienţilor mari.

Instituţiile financiare îşi compensează aceste poziţii prin deţinerea acţiunilor pentru achiziţia cărora a fost acordat împrumutul sau prin încheierea unor contracte de hedging cu alte instituţii financiare, după cum scrie Financial Times.

În condiţiile în care acţiunile respective scad la bursă, fondul de hedging trebuie să răspundă apelului în marjă al băncilor creditoare prin plăţi zilnice, lunare sau trimestriale. Dacă nu există resurse suficiente pentru aceste plăţi, banca va vinde din acţiunile deţinute, ceea ce poate declanşa o reacţie în lanţ.

În ceea ce priveşte contractele de hedging cu alte instituţii financiare, aceste nu fac decât să creeze un sentiment de falsă siguranţă, deoarece riscul nu este eliminat, ci doar transferat într-o altă parte a sistemului financiar.

FT mai subliniază că "lipsa transparenţei în ceea ce priveşte poziţiile pe aceste instrumente derivate permite ascunderea unor riscuri rare dar severe", adică exact acel tip de eveniment care poate conduce la ştergerea în doar câteva ore a unor profituri cumulate în zeci de ani, adică la prăbuşirea imediată a unei mari bănci.

Dobânzile extrem de scăzute de pe pieţe au un rol major în stimularea "creativităţii" instituţiilor financiare, care încearcă să amplifice randamentul investiţiilor prin asumarea unui grad extrem de ridicat de leverage.

Un analist de risc a declarat pentru FT că instrumentele "total return swaps" reprezintă un caz clasic de "culegere a bănuţilor din faţa unui compresor de asfalt". "Poţi să culegi bănuţii toată ziua, deoarece compresorul se mişcă destul de încet", a precizat Nick Dunbar, de la Risky Finance, însă "dacă te împiedici, eşti făcut praf".

Astfel apar fenomene care sunt deseori catalogate drept "lebede negre", chiar dacă sunt "rinoceri gri", doar pentru a distrage atenţia de responsabilitatea celor care au aprobat tranzacţiile şi a justifica necesitatea susţinerii necondiţionate din partea băncilor centrale sau din partea altor autorităţi ale statului.

Termenul "rinocer gri" a fost popularizat de Michele Wucker, autoarea cărţii "The Gray Rhino: How to Recognize and Act on the Obvious Dangers We Ignore", şi se referă la o ameninţare cu impact foarte mare şi o probabilitate ridicată de apariţie, dar care este neglijată de investitori sau de autorităţi.

Prinse în capcana unor politici monetare şi fiscale al căror grad de iresponsabilitate a dobândit "calităţi" speciale în ultimul deceniu, autorităţile sunt obligate acum să ignore nu doar "rinocerii" solitari, ci şi turmele de dimensiuni considerabile, cu speranţa că vor pleca în altă parte.

Din păcate, "altă parte" nu mai există.