O serie de lucrări celebre ale celor mai valoroase pictoriţe românce ale secolului XX şi contemporane vor fi scoase la vânzare mâine, 27 ianuarie, în cadrul "Licitaţiei Doamnelor Artelor Frumoase Româneşti", organizate de Casa Artmark. Evenimentul este un proiect-premieră pe piaţa românească de artă, întrucât reuneşte iniţiativa de recuperare a operelor marilor pictoriţe din România interbelică şi prima licitaţie consacrată operelor de grafică şi pictură grisaille (în cadrul Licitaţiei de Alb & Negru), potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.
Cele 70 de opere rare de pictură, care surprind viziunile "doamnelor artelor frumoase româneşti", vor fi incluse în trei secţiuni ce le înscriu cronologic şi stilistic: Impresionism şi Modernism, Expresionism şi Avangardă, Postmodernism şi Contemporană.
Cele două licitaţii, Licitaţia de Alb & Negru şi Licitaţia Doamnelor Artelor Frumoase Româneşti, vor avea loc la J.W. Marriott Grand Hotel, mâine, 27 ianuarie 2011, începând cu ora 19.30.