Teatrul Noh din Osaka - pentru a zecea oară la Sibiu

Relaţiile dintre România şi Japonia depăşesc sfera economică şi ajung într-o zonă unde schimbul de experienţe atinge partea sensibilă şi frumoasă a lucrurilor, ţintind direct către sufletele noastre. Cultura japoneză ajunge la noi de aproape un deceniu, odată cu actorii Teatrului Yamamoto Noh din Osaka, aceştia urmând să joace, anul viitor, pentru a zecea oară pe scena Teatrului Gong din Sibiu.

Astfel, în 26-27 iunie 2025, în cadrul Festivalului de Teatru de la Sibiu, reprezentanţii Teatrului Yamamoto Noh vor aduce, din nou, în România o bucăţică din cultura japoneză, urmând ca, în 30 iunie, aceştia să joace la Ateneul Român din Bucureşti. Printre cei care vor urca pe scena teatrului românesc se va afla chiar maestrul teatrului din Osaka, Akihiro Yamamoto.

Cu circa două luni înainte, mai exact în data de 2 mai 2025, violoncelistul Marin Cazacu şi renumitul ansamblu Violoncellissimo vor cânta pe scena Teatrului Noh din Osaka.

Acesta din urmă a fost construit de străbunicul maestrului Akihiro Yamamoto, în anul 1927, urmând să fie demolat în timpul războiului şi reconstruit cu ajutorul guvernului, după cum ne-a spus Yosie Yamamoto, managerul teatrului şi soţia maestrului.

Acum, Teatrul Noh din Osaka aparţine familiei Yamamoto, fiind administrat prin intermediul unei fundaţii. În cadrul teatrului evoluează 12 actori, dintre care doar trei sunt femei. În mod tradiţional, în piesele de la Noh joacă bărbaţi, mai ales când este vorba despre ceva foarte important, potrivit doamnei Yamamoto. Domnia sa ne-a spus, printre altele, că, din cei circa 50 de muzicieni din zonă, patru cântă în cadrul teatrului. În fiecare an au loc aproximativ 100 de reprezentaţii, actorii din Osaka punând în scenă în jur de 200 de poveşti, atât în Japonia, cât şi în numeroasele turnee în care merg.

Teatrul japonez este foarte diferit de cel european, ne-a mai spus sursa citată, menţionând că, în Japonia, de exemplu, nu se folosesc lumini şi instalaţie de sunet, piesele fiind jucate în mod tradiţional, aşa cum se făcea acum câteva sute de ani: "Întotdeauna este prezentată o poveste, cu muzicieni în spate, care ating instrumentele astfel încât actorii ştiu cum şi unde să se mişte, pentru că, în timpul spectacolelor, aceştia poartă măşti prin care vizibilitatea este foarte redusă. Este o continuă tensiune pe scenă, iar costumele sunt foarte frumoase. Actorii sunt îmbrăcaţi într-un anumit fel, se mişcă într-un anume mod şi fiecare mişcare înseamnă ceva, iar evantaiul pe care îl poartă în mâini este suport; poate însemna şi sabie, şi cuţit, şi evantai etc.".

• Experienţa unică de la Teatrul Yamamoto Noh

Am avut privilegiul să trăiesc experienţa de pe scena Teatrului Noh, în cadrul unei vizite pe care am făcut-o, recent, împreună cu două colege din presă în Japonia. Scena din Osaka este mică, dar are un aer cochet şi transmite foarte multă emoţie. Actorii de acolo ne-au permis inclusiv să probăm costumele lor şi să purtăm măştile cu care pun în scenă piesele, iar toată experienţa trăită a fost unică şi a inspirat un aer de sacralitate, prin faptul că trebuia să facem o plecăciune în faţa măştilor înainte de a le purta, prin liniştea care ne învăluia şi prin mişcările lente şi exacte pe care am fost îndrumate să le facem.

Akihiro Yamamoto ne-a spus ce reprezintă fiecare mască şi cum se deosebeşte una de cealaltă (copilul, femeia, adolescentul, adultul...), ce expresii transmit măştile (tristeţe, furie, gelozie, bucurie...) şi ne-a prezentat istoria teatrului.

Maestrul ne-a povestit că, în secolele 9-13, existau diverse arte cunoscute drept Sangaku, ce au fost introduse în ţară din China şi perfectionate. Ulterior, în secolul al 14-lea, aceste arte au fost consolidate în arta Sarugaku, denumită mai tarziu Noh şi devenită populară în rândul clasei samurailor. Shogunii Muromachi au sprijinit puternic arta Noh şi pe actorii acesteia - Kanami şi Zeami. În secolul al 16-lea, generalul suprem Toyotomi Hideyoshi a început să practice Noh, iar costumele şi măştile s-au modernizat, ridicând Noh la o artă venerată a spectacolului în rândul claselor superioare.

Astfel, Noh, cea mai veche dramă cu mască din lume, îşi are originile în urmă cu aproximativ 650 de ani şi reprezintă o formă fără egal de artă teatrală antică. În mijlocul răsturnărilor războaielor civile din secolul al XVI-lea, Noh a înflorit, aducând sprijinul unor figuri militare precum Toyotomi Hideyoshi şi evoluând într-o practică ritualică cunoscută sub numele de Shikigaku, în timpul perioadei Edo. În ciuda faptului că s-a confruntat cu crize în timpul Restauraţiei Meiji din 1868, Noh a găsit un patronaj reînnoit din partea clasei nobile şi a oficialilor guvernamentali, asigurându-şi moştenirea de durată ca formă de artă clasică. Temele atemporale ale lui Noh, inclusiv dorul, dragostea, războiul şi pacea, rezonează cu emoţiile umane universale şi vorbesc sufletului, invitând publicul să îmbrăţişeze spiritul Japoniei.

Teatrul Noh este cea mai veche formă dramatică din Japonia şi, de asemenea, cea mai misterioasă, dezvoltându-se din ritualuri antice care dramatizau legăturile dintre lumile fizice şi spirituale. Este o formă de dramă destul de diferită de oricare alta cu care suntem obişnuiţi în teatrul occidental şi, atât spectacolul, cât şi decorul sunt extrem de simbolice. Scena este goală, fără alte decoruri decât pictura standard a unui pin de pe peretele din spate. Publicul este nevoit să-şi imagineze, prin poezia spectacolului, locaţia care este descrisă. Actorii nu se bazează pe expresiile faciale, ci pe măştile care pot exprima emoţii variate, în funcţie de modul în care sunt purtate.

Muzica, poezia, dansul şi mişcarea unui evantai pictat sunt toate folosite pentru a transmite atât povestea, cât şi emoţia, iar costumele superbe uimesc publicul. Piesele cu Noh sunt într-adevăr destul de frumoase, dar şi foarte înfricoşătoare. De obicei, un călător, un călugăr călător de exemplu, ajunge într-o zonă de interes istoric şi începe o conversaţie cu unul dintre localnici. Acest cetăţean local spune o poveste sfâşietoare asociată cu zona şi apoi dezvăluie că el reprezintă personajul principal al poveştii: o fantomă, un zeu sau o altă entitate supranaturală. Piesa se încheie adesea cu spiritul apărând într-un costum diferit care le arată adevărata identitate şi interpretând un dans pasional, dar elegant, înainte de a dispărea de pe scenă.

Dramele Noh sunt recitate într-o formă veche de japoneză, iar pronunţia este destul de stilizată.

• Piesele de teatru Noh - desemnate de UNESCO drept Patrimoniu Cultural Imaterial Mondial

Teatrul Yamamoto Noh din Osaka este o clădire tradiţională din lemn cu trei etaje, rar întâlnită în Japonia de astăzi. Potrivit informaţiilor de pe propriul site, în vremurile în care Osaka se numea Oo-osaka şi era plină de vigoare, prezentând o vitalitate fără precedent, Teatrul Yamamoto Noh a fost construit cu intenţia de a deveni piesa centrală a vieţii sociale şi culturale a nobililor din zona Senba. Din vremea lui Toyotomi Hideyoshi, arta lui Noh din Osaka a suferit o tranziţie de la un simplu "divertisment" la o artă de exersare şi învăţare. De la crearea sa, mii de oameni au experimentat şi au devenit parte din istoria lui Noh, la Teatrul Yamamoto Noh.

Aici, pe lângă piesele de teatru, vizitatorii se pot bucura de diferite tipuri de arte tradiţionale japoneze şi de piese de benzi desenate Kyogen, atât piesele de teatru cât şi cele de benzi desenate fiind desemnate de UNESCO drept Patrimoniu Cultural Imaterial Mondial. În unele dintre spectacole, subtitrările sunt disponibile în engleză, chineză şi coreeană.

De asemenea, Teatrul Yamamoto Noh organizează diverse programe pentru vizitatori: tururi ale scenei şi vestiarelor Noh, prelegeri despre piesele de teatru Noh, probarea costumelor Noh şi cursuri de "utai" - Noh chant. Sub îndrumarea maeştrilor Noh, vizitatorii pot merge pe scena Noh cu măşti şi pot încerca să cânte la instrumente muzicale folosite în spectacolele Noh.