Arabia Saudită şi SUA, pe cale să semneze un acord preliminar pentru cooperare în domeniul energiei nucleare

S.B.
Internaţional / 13 aprilie

Arabia Saudită şi SUA, pe cale să semneze un acord preliminar pentru cooperare în domeniul energiei nucleare

Statele Unite şi Arabia Saudită urmează să semneze un acord preliminar privind cooperarea în dezvoltarea unui program nuclear civil saudit, a declarat duminică secretarul american pentru Energie, Chris Wright, aflat la Riad, potrivit news.ro.

După întâlnirea cu ministrul saudit al Energiei, prinţul Abdulaziz bin Salman, Wright a afirmat că cele două ţări sunt pe "un drum comun" către un acord prin care să colaboreze la dezvoltarea industriei nucleare civile a regatului. Aceasta este prima vizită a lui Wright în Arabia Saudită în calitate de secretar, parte a unui turneu prin statele producătoare de energie din Golf.

"Pentru ca SUA să participe la dezvoltarea energiei nucleare aici, va fi nevoie cu siguranţă de un acord de tip 123... există multe modalităţi de a structura un acord care să răspundă atât obiectivelor saudite, cât şi celor americane," a spus Wright.

Aşa-numitul acord 123 se referă la Secţiunea 123 din Legea americană a energiei atomice din 1954, fiind obligatoriu pentru ca guvernul SUA şi companiile americane să poată colabora cu entităţi din Arabia Saudită în domeniul nuclear civil.

Acordul impune respectarea a nouă criterii stricte de neproliferare nucleară, menite să prevină utilizarea tehnologiei în scopuri militare sau transferul de materiale sensibile către alte state.

Potrivit lui Wright, autorităţile saudite nu au acceptat încă cerinţele impuse de legislaţia americană. Până acum, discuţiile privind acest parteneriat au fost dificile, deoarece Arabia Saudită a refuzat să semneze un acord care să excludă posibilitatea îmbogăţirii uraniului sau reprocesării combustibilului uzat, două procese care pot duce la dezvoltarea armelor nucleare.

Prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a afirmat de mai multe ori că, în cazul în care Iranul va dezvolta o armă nucleară, Arabia Saudită va face acelaşi lucru, o poziţie care a generat preocupări profunde în rândul susţinătorilor controlului armelor şi al unor membri ai Congresului american privind un posibil acord nuclear civil cu regatul saudit.

Wright nu a menţionat în declaraţiile sale un posibil acord mai amplu cu Arabia Saudită, obiectiv urmărit anterior de administraţia preşedintelui Joe Biden, care viza o înţelegere cuprinzătoare ce includea cooperarea nucleară, garanţii de securitate şi speranţa unei normalizări a relaţiilor dintre Arabia Saudită şi Israel.

Cel mai mare exportator de petrol din lume, Arabia Saudită, îşi propune să dezvolte semnificativ energia regenerabilă şi să reducă emisiile, în cadrul planului de reformă Vision 2030 iniţiat de prinţul moştenitor. Energia nucleară este aşteptată să joace un rol important în această tranziţie energetică.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu i rau sa ai si energie nucleara pasnica si atata petrol, esti asigurat pe timp lung

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3683
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3438
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7573
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6946

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb