MApN: La Centrul de la Feteşti nu a fost pregătit până acum niciun pilot ucrainean

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 5 august

Sursa foto: https://www.defense.ro/. Foto Credit: Laurenţiu Turoi

Sursa foto: https://www.defense.ro/. Foto Credit: Laurenţiu Turoi

English Version

La Centrul European de Instruire F-16 de la Feteşti nu a fost pregătit până acum niciun pilot ucrainean, afirmă reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale într-un comunicat de presă, emis vineri, în care mai arată că aşa-zisul "Raport despre activităţile MApN despre antrenarea piloţilor ucraineni în anul 2024" care circula pe reţeaua Telegram este o ştire falsă.

Sursa citată precizează: "Acest document este un fals grosolan, realizat prin intercalarea unor informaţii preluate din paginile 5 şi 12 ale Raportului privind activitatea desfăşurată de Ministerul Apărării Naţionale în anul 2023, document publicat pe site-ul MApN. (...) Printre paragrafele - preluate cu erori de redactare din documentul oficial în discuţie - a fost strecurat un text redactat neglijent, cu greşeli evidente, fiind, cel mai probabil, un text tradus automat dintr-o altă limbă. Această aşa-zisă informaţie, căreia i s-a atribuit un titlu pentru crearea unei aparenţe de raport oficial, încearcă să acrediteze ideea că piloţii ucraineni ar fi început deja pregătirea în Centrul European de Instruire F-16 de la Feteşti, ceea ce este absolut fals. De la inaugurare, care a avut loc în luna noiembrie 2023 şi până în prezent, în acest Centru s-a pregătit o primă serie de piloţi, din cadrul Forţelor Aeriene Române. Ceremonia dedicată absolvirii acestei prime serii a avut loc în data de 26 iulie 2024".

MApN menţionează că în Centrul European de Instruire F-16 de la Feteşti se vor putea instrui şi piloţi din ţări membre NATO şi partenere, inclusiv din Ucraina, dar că acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent.

Pe de altă parte, MApN anunţă că un detaşament al Forţelor Aeriene Spaniole va desfăşura operaţiuni de poliţie aeriană în România timp de 4 luni, începând de mâine, 6 august, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. Detaşamentul spaniol este format din aproximativ 150 de militari (piloţi şi personal tehnic) şi opt aeronave F-18 Hornet. Acesta va executa, în următoarele patru luni, împreună cu militari ai Forţelor Aeriene Române, misiuni de Poliţie Aeriană Întărită (Enhanced Air Policing) sub comandă NATO. Misiunile de poliţie aeriană desfăşurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum şi la consolidarea interoperabilităţii între Forţele Aeriene Române şi Forţele Aeriene Spaniole.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Politicienii stau bine mersi in adaposturi, isi trimit famillile departe, in timp ce prostii mor si sufera!

    Atata timp cat conducatorii si propaganda nu simt ororile razboiul la fel ca oamenii obisnuiti NU va fi pace! 

    Nu e in regula ca participarea la razboi sa fie decisa de cativa oameni, care nu au fost votati pentru asa ceva.

    Tot ce inseamna implicarea tarii in razboi, cedarea suveranitatii, folosirea infrastructurii militare de care parti aflate in conflict, donarea de armament etc trebuie validate prin referendum popular. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb