MAPN, SCU(D)TUL NOSTRU UNDE E? Rachete româneşti (sute de milioane de dolari), destinate casării, şi-au schimbat destinaţia

De curând, americanii au provocat furia Moscovei, hotărând să instaleze elemente din scutul anti-rachetă în Polonia şi Cehia. Ruşii au răspuns cu lansarea unei super-rachete ce nu va putea fi oprită de nici un scut. RS-24 este, potrivit aprecierii experţilor, o variantă a rachetei de tip Topol-M (care pe lista NATO figurează sub denumirea de SS-X-27). La Pentagon au apărut şi primele comentarii referitoare la faptul că flancul de sud-est al alianţei rămâne descoperit. Adică, România ar rămâne în pielea goală în faţa unei eventuale agresiuni, după ce a fost obligată să renunţe la numeroase facilităţi militare în vederea integrării în organis­mele euro-atlantice.

Presa centrală a relatat despre desfiinţarea ultimelor două brigăzi de rachete operativ tactice cu rază medie de acţiune (ROT) de la Te­cuci şi Ineu. Surse din serviciile secrete ne-au confirmat că echipamentele trebuiau transportate în Statele Unite, unde urmau să fie casate, operaţiuni pentru care România a plătit bani grei. Iniţial, s-a convenit ca transportul să treacă prin Africa de Sud. Oficial, armata ne-a comunicat că "rachetele şi instalaţiile de lansare au fost valorificate în anul 1996, prin C.N. "Romtehnica" SA; conform instrucţiunilor care reglementează clasificarea informaţiilor din armată, datele referitoare la aceste produse sunt exceptate de la liberul acces al cetăţenilor".

Am încercat să aflăm, totuşi, cât ne-a costat afacerea "casării" rachetelor. Mai bine de două săptămâni ne-am căciulit pe lângă Ministerul Apărării Naţionale (MapN), pentru a obţine nişte cifre despre una dintre cele mai interesante tranzacţii cu echipament militar. N-am aflat nimic.

În condiţiile în care o rachetă cu rază medie de acţiune se vinde pe piaţa neagră a "dealerilor morţii" cu sume cuprinse între 3 şi 5 milioane de dolari, se poate spune că afacerea ROT se cifrează la cel puţin 1,2 miliarde de dolari. Atenţie! N-am pus la socoteală maşinile de încărcare şi lansare (TEL), transportul şi nici costul operaţiunii de "casare". Echipamentele noastre urmau să fie transportate prin Africa de Sud şi dezmembrate în SUA.

Din surse SIE am aflat că rachetele operativ-tactice nu au ajuns niciodată în Statele Unite. Au fost transferate în Israel, în anul 1996. La afacere au participat "Defence Intelligence Agency" din SUA, înalţi oficiali Mossad, cadre ale MApN şi din Serviciul de Informaţii Externe. Sursele noastre povestesc că rachetele au fost îmbarcate pe nave transcontainer ale companiei de transport naval israelian ZIM, prima societate de transport care a operat cu containere. Este prezentă la Constanţa, încă din anul 1976. Totul s-a desfăşurat sub supravegherea directă a unui agent Mossad (serviciul secret israelian) pe nume Aliza, împreună cu ofiţerii de la Serviciul de Informaţii Externe.

Israelul, interesat de rachete la nivel înalt

O comisie formată din ofiţeri SIE şi MApN trebuia să asiste la distrugerea echipamentelor. La vremea aceea, armata funcţiona sub ministeriatul lui Gheorghe Tinca, iar Serviciul de Informaţii Externe era condus de Ioan Talpeş. Acesta din urmă nu a vrut să comenteze în nici un fel dispariţia rachetelor operativ-tactice. Noi am aflat de ce.

Pentru perfectarea "afacerii", s-a deplasat în România, însuşi şeful Directorarului de Securitate al Ministerului Apărării din Israel, Eliezer (Eli) Pincu, evreu născut la Galaţi. Vechi ofiţer de informaţii, Pincu a lucrat în ministerul apărării israeliene încă din anul 1970. Până de curând, Pincu a fost ataşat militar la Misiunea Europeană din Paris (MOD).

Anul trecut, demnitarul a fost numit şeful Departamentului de Control al Exporturilor (ECD) din ministerul apărării israelian. Se pare că de la mijlocul anului trecut, ECD a preluat competenţele în materie de licenţiere şi exporturi militare de la SIBAT, echivalentul sereiului nostru.

Sovieticii erau speriaţi de aplasamentul propriilor rachete

Regimul comunist de la Bucureşti a primit de la fraţii sovietici, înainte de 1989, mai multe tipuri de rachete. Cele operativ-tactice (ROT) cu rază medie de acţiune (între 200 şi 600 Km), tip SCUD, Volhov sau rachete AA tip Neva.

ROT-urile au fost îmbunătăţite de specialiştii români şi erau capabili să poarte focoase nucleare sau chimice. Experţii spun că ţara noastră a echipat trei-patru batalioane cu sute de rachete operativ-tactice şi că aveau în dotare cel puţin 18 lansatoare SCUD (TEL).

Unul dintre traducătorii personali de limbă rusă ai dictatorului Ceauşescu ne-a povestit că generalii sovietici erau foarte interesaţi de amplasamentul acestor echipamente. Serviciile secrete sovietice încercau cu disperare să afle unde sunt postate rachetele şi încotro sunt îndreptate. Nu cumva chiar către Moscova?

Nu se ştie precis ce s-a întâmplat cu o mare parte din rachete, dar se pare că, imediat după Revoluţie, ar fi ajuns în Libia şi în Irak.

Ultimele două unităţi militare care aveau în dotare rachete operativ-tactice cu rază medie de acţiune, de la Tecuci şi Ineu au fost desfiinţate, la cererea americanilor, în anul 1995. Personalul specializat a fost împrăştiat la alte unităţi militare.

Locuitorii din Tecuci spun că operaţiunea a dus la declinul oraşului, care era întreţinut în mare parte de salariaţii unităţilor militare.