MARCEL BOLOŞ MINISTRUL FONDURILOR EUROPENE: "Ordonanţele pe fonduri europene au fost retrase ca urmare a unor observaţii de la ministere"

B.F.
Politică / 13 februarie 2020

"Ordonanţele pe fonduri europene au fost retrase ca urmare a unor observaţii de la ministere"

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a declarat că Ordonanţele de urgenţă pe fonduri europene retrase de la publicare de premier vor fi transpuse în proiecte de lege, ca urmare a unor "observaţii tehnice" formulate de ministerele de linie.

"Sunt 5 ordonanţe de urgenţă, aşa cum a menţionat şi domnul prim-ministru, sunt aceste observaţii tehnice care presupun această procedură legislativă de transformare a lor în proiecte de legi şi vom urma acest curs. Observaţiile tehnice care au fost formulate de către ministerele de linie presupun un anumit tip de procedură legislativă, adică transformarea lor în proiecte de legi", a declarat Marcel Boloş, joi, la finalul şedinţei de Guvern, întrebat despre Ordonanţele pe fonduri europene retrase de premier de la publicarea în Monitorul Oficial.

Ministrul a precizat că va fi cerută adoptarea în procedură de urgenţă pentru proiectele de lege care urmează să fie elaborate.

Prim-ministrul Ludovic Orban a anunţat joi, în şedinţa de Guvern, că a decis retragerea de la publicarea în Monitorul Oficial a ordonanţelor de urgenţă privind fondurile europene aprobate în şedinţa de Executiv din 4 februarie şi i-a cerut ministrului de resort, Marcel Boloş, să vină cu alte soluţii legislative.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pai daca le scrieti si le adoptati noaptea asa se intampla. Nu stiu ce face Dl.Iohanis.Chiar nu il mai intereseaza ca face Guvernul? Ar fi trebuit sa participe la o sedinta de guvern asa de importanta pentru Romania unde s-au adoptat 25 de OG-uri. Unde a lasat spiritul critic dl.Iohanis

    1. L-a delegat catre Raluca Turcanu, care-l va sopti la urechea lui Ludovic al XIV-lea, astfel purtatorul de vorbe I. Danca va lua o pauza binemeritata, uraaaaa !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb