Poliţia britanică a anunţat - duminică - că consideră de acum "terorist" atacul cu cuţit, soldat cu trei morţi şi trei grav răniţi sâmbătă seara într-un parc din Reading, orăşel situat la aproximativ 65 km vest de Londra, potrivit Reuters.
Un suspect în vârstă de 25 de ani şi care este rezident în acest oraş cu 200.000 de locuitori, a fost reţinut şi plasat în arest preventiv la puţin timp după comiterea faptelor.
"Poliţia antiteroristă poate confirma în prezent" că faptele, survenite într-un parc al oraşului, "au fost declarate ca fiind de natură teroristă", potrivit unui comunicat al poliţiei locale.
O sursă din domeniul securităţii a declarat pentru Reuters că bărbatul, plasat în arest preventiv, este un libian.
Iniţial, poliţia şi guvernul au declarat că incidentul survenit sâmbătă seara la Forbury Gardens nu părea să fie de natură teroristă, dar au afirmat că anchetatorii menţin şi aceasta ipoteză, între altele.
Premierul Boris Johnson a transmis sâmbătă seara "gândurile sale tuturor celor care au fost afectaţi de înspăimântătoarele evenimente din Reading", într-un tweet în care a mulţumit serviciilor de urgenţă.
Şeful guvernului a ţinut duminică dimineaţă o reuniune cu responsabili din domeniul securităţii, precum şi cu mai mulţi miniştri la sediul din Downing Street şi a fost informat despre progresul anchetei, potrivit unui purtător de cuvânt.
Ministrul de interne Priti Patel şi-a exprimat "profunda îngrijorare" sâmbătă seara, tot pe Twitter.
Este un "eveniment şocant", a declarat duminică dimineaţă pe canalul Sky News ministrul sănătăţii Matt Hancock.
Martori citaţi de agenţia de presă britanică PA au relatat că un bărbat atacase mai multe grupuri reunite în parcul respectiv.
Poliţia i-a invitat pe internauţi să nu distribuie imagini cu scena care au circulat pe reţelele de socializare, ci mai degrabă să le trimită anchetatorilor.
Faptele s-au produs în apropierea locului în care mai devreme în cursul zile s-a desfăşurat o manifestaţie antirasistă "Black livers matter", dar organizatorii, la fel ca poliţia apreciază că nu există nicio legătură între incident şi aceasta. Faptele s-au produs la trei ore după eveniment, potrivit poliţiei, conchide sursa.
1. De ce de natura terorista?
(mesaj trimis de Cristian în data de 21.06.2020, 19:40)
De ce de natura terorista?
A strigat cumva criminalul, cand a bagat cutzitu - "Jos capitalismu!" sau "Jos mafia bancara!"?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.06.2020, 18:44)
flacau tu ai grave probleme de "traducere" la unitatea centrala...
pai terorismul asta inseamna pentru tine? chiar daca intelegem ca pentru tine adevaratul mantuitor e Marx....
tu ai necesara o vacanta la mare/munte (intre capitalistii rai cu banutii tai economisiti la bancile mafiote) sa vezi ce minuni o sa faca cu/din psihicul tau>>>>
zic si eu nu dau cu parul....
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.06.2020, 14:44)
Degeaba te agiti.Individul asta nu are leac.Numai bazaconii spune si improasca cu noroi in stanga si in dreapta.Sa se duca sa munceasca macar ca brancardier in spitale si apoi sa dea din gura.Fiindca spune multe aberatii si rautati.In toate domeniile.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.06.2020, 18:49)
evident eveniment fara nici o legatura cu " viata insemnata a negrilor" , la fel si la Stuttgart ...
niste ingerasi care nu darama statui, nu dau foc la strazi, nu iti spun tie ce sa spui, nu sparg vitrine, nu cer cenzura....
nu-i asa?