MAREA BRITANIE Liderul opoziţiei laburiste Keir Starmer cere un lockdown în întreaga Anglie

G.U.
Internaţional / 4 ianuarie 2021

Keir Starmer

Keir Starmer

Un lockdown trebuie să fie reintrodus în întreaga Anglie în termen de 24 de ore, a declarat duminică seară liderul opoziţiei laburiste din Regatul Unit, Keir Starmer, potrivit politico.eu, informează Agerpres.

Starmer i-a solicitat premierului Boris Johnson să înăsprească restricţiile în scopul limitării răspândirii COVID-19 în Anglia, unde în mod clar epidemia este ''scăpată de sub control''.

''În mod evident, virusul este scăpat de sub control şi nu este bine că prim-ministrul lasă de înţeles că vor fi aplicate restricţii suplimentare într-o săptămână sau două sau trei'', a explicat liderul laburist, care a cerut impunerea ''în următoarele 24 de ore a unor restricţii naţionale''.

După ridicarea lockdown-ului naţional la finalul lunii noiembrie, premierul Boris Johnson a revenit în decembrie la aplicarea unor restricţii regionale. Această strategie nu mai este însă eficientă după descoperirea unei noi variante a SARS-CoV-2. În cea mai mare parte a ţării, locuitorilor li s-a cerut să rămână în locuinţe şi să evite călătoriile neesenţiale, iar magazinele, barurile şi restaurantele au primit dispoziţie să stea închise, notează sursa citată.

Boris Johnson a atenţionat duminică dimineaţă că în unele părţi ale ţării ar putea fi introduse restricţii mai stricte, dar a refuzat să ofere detalii.

Regatul Unit a înregistrat duminică 54.990 de noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore - a şasea zi consecutivă cu peste 50.000 de noi cazuri - şi 454 decese cauzate de noul coronavirus.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Tulpina ucigasa britanica trebuie izolata in UK. Izolati UK.

    asa cum am mai zis in calendarul de implementat pentru 2021 - observat de la distanta de mine si ...popular spus, dat pe goarna aici, pe Bursa : ...

    Ianuarie 2021 - lockdown in extindere in toata lumea (putin cate putin) 

    astept pentru februarie un pic de isterie media cu noul covid-21 :)  

    urmeaza lockdown extins in perioada apr-mai-iun 2021. 

    mai incolo, pe masura ce trece timpul va mai zic in plus ce urmeaza.  

    p.s. recomand Romaniei sa nu se ia dupa tampescul program de ingenunchiere a economiei mondiale.

    Nu e de introdus lockdown in Romania sau in marile centre economice de aici (ex: Cluj, Timisoara, Bucuresti, Iasi etc) 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb