Marele maestru internaţional Traian Băsescu

Ţintuit pe ciuci de durerea din maţe, PSD a scremut că Băses-cu-i un despot, un cameleon, un canibal.

Iar Băsescu, prin atacul la baionetă asupra lui Tăriceanu, confirmă complet: este canibal pentru că-şi mănîncă partenerii, este cameleon pentru că-şi modifică radical atitudinea şi declaraţiile, este un despot pentru că nu îngăduie decizii independente.

În istoria şahului sovietic a existat un campion ciudat (nu-mi amintesc numele), extrem de inegal, cu partide în care pierdea copilăreşte şi altele în care învingea spectaculos. Explicaţia acestei fluctuaţii este că şahistul imagina, încă de la începutul partidei, care va fi finalul cîştigător şi ca să ajungă la situaţia imaginată, era dispus să sacrifice orice fel de piesă. Aşa se face că reuşea să dea mat cu un pion şi un cal, cînd adversarul mai avea toate piesele pe tablă. În forma lui de vîrf, sovieticul a cîştigat titlul mondial.

Traian Băsescu pare să joace, în politică, aceeaşi strategie ris-cantă şi spectaculoasă.

• Finalul partidei lui Băsescu

Cînd, imediat după alegeri, Traian Băsescu nu putea obţine susţinere parlamentară pentru un guvern al Alianţei DA, preşedintele a şantajat PSD, UDMR şi PUR cu ideea alegerilor anticipate. Ceea ce n-ar fi convenit niciunuia dintre cele trei partide. PSD era în cădere liberă; PUR - partidul care, după cum spune Corneliu Vadim Tudor, îl poţi stinge din telecomanda televizorului - intrase în Parlament cu sprijin PSD (performanţă nerepetabilă); UDMR se vedea ameninţat să iasă de la guvernare.

Şantajul a funcţionat, dar împotriva lui Băsescu. Farseor, PSD i-a validat guvernul pregătit anume să cadă ca să prilejuiască alegeri anticipate. Ceea ce l-a nemulţumit pe Traian Băses-cu care nu agrea cooptarea PUR la guvernare (el declarase că astfel lupta anticorupţie şi-ar pierde credibilitatea).

Dar, în acelaşi timp, farsa PSD a dovedit că acest partid care fusese un moloh, a slăbit în aşa hal că nu mai are capacitatea unei reacţii de forţă.

Cînd, ulterior, a explodat scandalul debarcării lui Ion Iliescu şi cînd au fost marginalizaţi maeştrii organizării PSD, preşedintele a sesizat că aceste lupte intestine vor ţintui molohul pe ciuci - o oportunitate pentru şahistul sovietic Traian Băsescu să-l dea mat cu pionul PD şi calul PNL.

De aceea, ideea alegerilor anticipate s-a transformat din instrument de şantaj, într-o strategie reală pentru obţinerea supremaţiei politice.

• Regulile partidei

Alianţa DA s-a străduit să se prezinte ca un singur jucător, cu toate că, de fapt, erau doi care-şi împărţiseră frăţeşte regele şi regina, cîte patru pioni şi tot aşa restul pieselor. Prieteni buni, Băsescu şi Stolojan reuşiseră această apropiere ciudată între stînga şi dreapta şi, de atunci, s-au întrecut să ne asigure în mod repetat că Alianţa nu va fi minată de scandalurile Coaliţiei dintre 1996 şi 2000. Şi deşi Tăriceanu a continuat reiterarea declaraţiilor de bună colaborare PNL-PD şi de bună colaborare cu Băsescu, totuşi, Tăriceanu nu este Stolojan.

Nici pînă astăzi nu ştim de ce l-a plîns Băsescu pe Stolojan cu atîta jale (unii zic că ar fi un mare actor; personal, cred că l-a plîns sincer dar că luase mai mult "la bord").

Cert este că Stolojan a respectat regulile partidei, sacrificat în meciul prezidenţialelor unde sovieticul Băsescu a învins spectaculos.

Tăriceanu nu este Stolojan. Pilotat de Stolojan pînă la un punct, Tăriceanu s-a răzgîndit să-şi mai dea demisia provocatoare de alegeri anticipate, adulmecînd că s-ar putea să nu-şi mai obţină poziţia actuală după alegeri. Refuzîndu-şi sacrificiul, l-a asmuţit pe Băsescu la alte sacrificii.

Ceea ce "preşedintele-jucător" a acceptat fulgerător: l-a atacat direct pe premier, declarînd că guvernul a fost penetrat de grupuri de interese, sub influenţa cărora acesta a luat decizia să nu mai demisioneze.

Această declaraţie spulberă mitul bunei colaborări dintre preşedintele provenind din PD şi premierul provenind din PNL, un mit fragil, creat cu migală în ultimii ani.

Este un sacrificiu mare. Mai întîi că generează neîncrederea electoratului chiar în preşedintele Băsescu, după ce, cu doar puţin timp înainte, repetase că se înţelege perfect cu Tăriceanu.

Apoi, pentru că dezvăluie schisma din Alianţă.

Şi, în sfîrşit, pentru că confirmă adevărul spuselor PSD, alimentîndu-i credibilitatea.

Dar capacitatea de sacrificiu a sovieticului Băsescu pare nelimitată.

• Furia "preşedintelui-jucător"

Băsescu l-a acuzat pe Tăriceanu că s-a răzgîndit să-şi mai dea demisia pentru că a fost influenţat de magnatul petrolist Dinu Patriciu, ziaristul Sorin Roşca-Stănescu şi reprezentantul "Philip Morris" Peter Imre.

Cu Dinu Patriciu, Băsescu e "în beţe", de cînd acela, înainte de turul al doilea al prezidenţialelor, i-a spus, ameninţător: "Traiane, mai ai zece zile de linişte!"

Cu Sorin Roşca-Stănescu, Băsescu este foarte apropiat.

Pe de altă parte, Sorin Roşca-Stănescu a fost asociat cu Dinu Patriciu în trustul lor de presă, acesta din urmă fiind acţionar al societăţii de panotaj stradal care a prestat servicii de promovare pentru "Philip Morris", societatea din România condusă de Peter Imre (interesant este că aceeaşi societate l-a promovat şi pe Traian Băsescu în campania electorală).

O notă din 2002 a Corpului de control al premierului Adrian Năstase menţionează această afacere de panotaj ca fiind obţinută coruptiv şi susţine că primarul Traian Băsescu ar fi acceptat prelungirea cu douăzeci de ani a concesiunilor stradale care îi sînt necesare (contrar notei Corpului de control, trebuie să precizez că fusese acordată prelungirea concesiunii cu patru zile înainte ca Băsescu să fi devenit primar; dar este posibil ca unele formalităţi contractuale să se fi încheiat la începutul mandatului său, iar el să le fi tolerat).

În sfîrşit, Călin Popescu Tăriceanu este în apropiate şi vechi relaţii cu Dinu Patriciu, cu care a făcut cuplu politic în 1990. Mai menţionăm că Patriciu, Roşca-Stănescu şi Tăriceanu (să nu-l uităm pe Dan Voiculescu, iar gurile rele îl menţionează şi pe Ionuţ Popescu, actualul ministru al finanţelor) au participat la speculaţia acţiunilor "Rompetrol", asupra căreia CNVM a deschis o anchetă, cu suspiciunea de manipulare a pieţei.

Se observă că personalităţile enumerate se află în relaţii, aproape fiecare cu fiecare, dar mai ales cu Dinu Patriciu.

Cînd Băsescu îl acuză pe Tăriceanu că, sub influenţa lui Patriciu, s-a răzgîndit să mai demisioneze, îl încearcă furia din mai multe motive.

În primul rînd, pentru că i-a afectat grav planul de joc.

În al doilea rînd, pentru că este vorba de Patriciu, cel care l-a ameninţat, cel tîrnosit pe la Parchet sub suspiciunea de spălare de bani, cel vizat de Stolojan cu nouă luni înainte, cînd a afirmat că există riscul ca PNL să devină un fel de SRL plătit de un afacerist.

După cum umblă vorba, Tăriceanu l-ar fi sprijinit pe Patriciu să nu mai fie tîrnosit la Parchet, după cum, tot aşa, se zvoneşte că Băsescu s-ar fi aflat la originea tîrnosirii.

Dacă ar fi adevărat, atunci răzgîndirea premierului ca să-şi mai dea demisia ar reprezenta interesul lui Patriciu să-şi asigure protecţia împotriva ostilităţii lui Băsescu. Ceea ce, în ochii lui Traian Băsescu ar trebui să apară ca un mîrşav caz de corupţie (chiar în bătătura lui), care îi mai şi surpă grav partida de şah cu PSD.

Şi atunci, cum să nu-l cuprindă furia?!

• Ceasul

Orice partidă de şah, în concurs, este cronometrată de ceas. Deseori, şahiştii intră în criză de timp şi din cauza asta fac mutări mai puţin gîndite, greşesc.

În cazul nostru, timpul curge în favoarea lui Tăriceanu, el îşi continuă mandatul justificat de ravagiile săvîrşite de inundaţii.

Cel aflat în criză de timp este Traian Băsescu, sub spectrul regrupării PSD, ori al apariţiei unui nou partid de stîngă pură (ceea ce PD nu mai e), dacă Ion Iliescu s-ar încumeta să bată palma cu Petre Roman.

Cu toate astea, marele maestru internaţional Traian Băsescu a făcut o mutare surprinzătoare: a plecat în concediu pe litoral. Apare la televizor că participă ca spectator la show-uri cu Miki şi 3 Sud Est. Dă mîna cu oamenii şi rîde cu ei. Este însoţit de nevastă.

Curios, nu-i aşa?!

Asta poate să însemne alternativ: fie că vrea să evite greşeala care îl pîndeşte pe cel aflat în criză de timp (un jucător cu experienţă ştie asta) şi caută o lovitură năpraznică; fie că se simte învins.

Dar, mai există o posibilitate, pe care nu-i frumos să o excludem: Băsescu a spus mereu că atunci cînd va eşua în planurile sale de renaştere a României, se va întoarce la poporul care l-a ales. În definitiv, de ce n-am crede că el se crede înfruntat de corupţie?

Singura problemă ar rămîne despotismul jucătorului - cum se împacă asta cu democraţia? Dar ştie cineva vreo altfel de metodă de combatere a corupţiei?