Preşedintele Curţii Constituţionale (CCR) Marian Enache afirmă, referindu-se la decizia de anulare a alegerilor prezidenţiale din 2024, că, în evaluarea constituţionalităţii procesului electoral, Curtea hotărăşte pe baza informaţiilor pe care autorităţile specializate ale statului le furnizează, iar înscrisurile care cuprind aceste date se bucură de prezumţia de legalitate şi de veridicitate, conform news.ro.
"Curtea nu poate pune la îndoială constatările factuale ale autorităţilor publice specializate care au avut incidenţă în procesul electoral, însă are competenţa să decidă dacă neregulile astfel constatate au avut gravitatea necesară care să impună anularea procesului electoral cu privire la alegerea Preşedintelui României", a explicat el.
"Alegerile, indiferent de tipul acestora, nu pot fi considerate libere dacă nu au fost corecte, astfel că putem afirma că premisa pentru exprimarea în mod liber a voinţei politice a alegătorilor este caracterul corect al procesului electiv. Prin urmare, apreciem că, în evaluarea constituţionalităţii procesului electoral în sensul respectării caracterului corect şi liber al alegerilor, Curtea Constituţională hotărăşte pe baza informaţiilor oficiale pe care autorităţile specializate ale statului le furnizează în mod direct sau pe canale oficiale în spaţiul public. Înscrisurile care cuprind aceste informaţii/date se bucură de prezumţia de legalitate şi de veridicitate. Curtea nu are competenţa constituţională de a le înlătura şi nu este obligată să pună în discuţia competitorilor electorali aceste informaţii, beneficiind de o marjă de apreciere în evaluarea şi valorizarea lor în cadrul procedurii sale. Dreptul de apreciere a informaţiilor/datelor/concluziilor este unul care ţine de competenţa exclusivă a judecătorului cauzei", a explicat Enache.
El a precizat că CCR nu poate pune la îndoială constatările factuale ale autorităţilor publice specializate care au avut incidenţă în procesul electoral, însă are competenţa să decidă dacă neregulile astfel constatate au avut gravitatea necesară care să impună anularea procesului electoral cu privire la alegerea Preşedintelui României.
În ambele cazuri (sesizare la cerere sau autosesizare), Curtea Constituţională a indicat informaţiile şi documentele pe care le-a examinat şi pe care şi-a întemeiat actul său jurisdictional, potrivit news.ro.
Conform lui Marian Enache, în Hotărârea nr. 32/2024, privind anularea alegerilor, Curtea a motivat faptul că neregulile constatate au avut un impact major şi determinant asupra rezultatului electoral.
"De altfel, în acest sens, proiectul de raport al Comisiei de la Veneţia (paragrafele 43, 59 şi 77) chiar confirmă că anularea procesului electoral nu poate fi realizată decât în condiţiile exigenţelor mai sus menţionate, care, de altfel, au fost valorificate de CCR. Motivarea Curţii Constituţionale respectă principiul transparenţei şi verificabilităţii informaţiilor utilizate în argumentare atât prin indicarea lor, cât şi printr-o evaluare corespunzătoare a documentelor furnizate de autorităţile publice specializate", a subliniat preşedintele CCR.
El a precizat că, atunci când vorbeşte despre "autorităţile specializate ale statului", se referă la Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
"Această autoritate publică este înscrisă în Constituţie şi are un rol esenţial organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională (art.1 19 din Constituţie). CSAT a fost acea autoritate care a conchis că au existat interferenţe în desfăşurarea procesului electoral printr-un comunicat care a sintetizat informaţiile primite prin Notele informative emise de serviciile de securitate ale statului", a argumentat preşedintele CCR.
1. Mda
(mesaj trimis de Oarecare în data de 19.02.2025, 10:21)
A început și ăsta să se disculpe si continuă cu vrăjeala că se pare că se strânge lațul.
De fapt așteaptă ordin de la comenduire așa cum au făcut-o cu anularea. Nu are importanță ce fel de ordin. Ordinul ne se discuta, se executa.
2. Este simplu
(mesaj trimis de Dan_Bruma în data de 19.02.2025, 10:33)
CCR, asa cum indica si numele, nu are a se amesteca in probleme care nu privesc procesul legislativ. Atributia ei este de a suprveghea respectarea Constitutiei de catre legislator. Procesul electoral este urmarit si validat de Autoritatea electorala permanenta care este formata si ea tot din judecatori/magistrati. Curtea Constitutionala nu are a se ocupa de asta. E aberant. Nu este domeniul ei.
3. Pacat de vorbe goale
(mesaj trimis de mike în data de 19.02.2025, 10:36)
Si care mai e rolul de control al CCR? Dupa cum gandeste dl Enache s-ar parea ca hotararea de anulare a alegerilor putea sa o ia CSAT-ul. Pe de alta parte CCR putea sa invalideze alegerile dupa turul 2. Atat si nu anularea in timpul votului. De altfel, CCR si-a dat masura competentei cand a interzis dreptul unui candidat de a participa la alegeri. Nu sunt fan Sosoaca, ba dimpotriva, dar ce a facut CCR n-o face decat Consiliul Gardienilor din Republica Islamica Iran. In Romania si in orice tara din Europa, restrangerea drepturilor cetatenesti se face, conform Constitutiei, prin lege. La noi restrangerea drepturilor cetatanesti este accesoriu la o condamnare penala. Cei mai batrani isi amintesc ca inainte de 1989, chiar daca gaseai pe buletinele de vot chiar si doi sau trei candidati, acestia nu erau decat cei agreati de sistem, asa ca nici nu conta cine era ales. Dl Enache & company ne-a dat cu 35 de ani in urma si ne-a "scos" din Europa.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2025, 10:47)
Domnule,
Privitor la Legea pentru modificarea Legii 223/2015, asupra constitutionalitatii careia urmeaza sa va pronuntati la 25 febr. 2025.
Nu trebuie sa treceti cu vederea faptul ca asemenea prevederi (similare) cu prevederile legii asupra careia v-a trebui sa decideti, au fost cuprinse si in Legea 164 distrusa de Basescu si ca au existat evident in Legea 223/2015, in forma emisa de Parlamentul Romaniei. Ele au exprimat si exprima asa cum au fost formulate si acum, vointa Parlamentului acestei tari, singurul organ care face legi in Romania si care, conform ultimilor dv-stra decizii, nu puteau sa fie contracarate prin ordonante date de executiv; ele exista intr-o forma apropiata, sunt cuprinse si in legile conform carora pensiile dv-stra sunt stabilite si, evident ele sunt constitutionale.
Apoi, aceasta Lege de modificare .. nu dispune o "marire a pensiilor militare asa cum se vehiculeaza si cum afirma o parte din mass media.
In realitate, cuantumul pensiilor stabilite in ultima perioada, dupa ultimele mariri de solde, nu vor fi modificate in prezent in niciun fel. Doar pensiile stabilite anterior, incepand cu anul 2017, care nu au fost aliniate in privinta cuantumului, in coformitate cu nivelul ultimelor solde utilizate acum pentru stabilirea pensiilor militare, intra acum sub incidenta acestei legi.
In realitate Legea aceasta este un act normativ care elimina diferentele dintre pensiile care au aceleasi elemente de calcul, dar care au un cuantum diferentiat in functie de anul in care au fost stabilite, situatie nedreapta discriminatorie si evident contrara Constitutiei Romaniei si multor legi si Tratate internationale.
Acum PSD, Guvernul Romaniei manifesta interes si vointa pentru eliminarea acestor discriminari.
In afara de Avocatul Poporului care a manevrat cu efecte electorale evidente, in scop politic situatia acestei legi, in Romania pare sa fie posibila refacerea egalitatii si dreptatii in sistemul militar de pensii, sistem care a fost distrus de Basescu, Boc, Seitan Udrea si apoi de Vasilescu, Tudose, evident cu nerespectarea legilor, a principiilor de drept, a Constitutiei Romaniei si a tratatelor internationale semnate de Romania.
Dar se poate ca "datele oficiale, furnizate de autoritati" respectiv de Avocatul Poporului, sa fie asa ca pana acum incorecte, rauvoitoare, cu scopuri politice, dezinformari de neinteles, nedrepte si periculoase.
Asa ca ar fi bine ca CCR sa ceara de la M. Ap. N, de la MI. si.. de la CSP a M. Ap. N,...., copii ale unor decizii de pensii de felul celor despre care am vorbit, cu date de calcul apropiate sau similare, sa constate discriminarea evidenta pe care o face Statul Roman unor pensionari militari, ca si aceste institutii sunt "autoritati" si sa decida in regim de urgenat drept, mai ales pe baza acestor realitatilor ascunse de M.ApN, de cei de la pensii militare de zeci de ani de ochii si mana justitiei si CCR.
Daca insa, cele sustinute de autoritatile ca Av Poporului vor fi singurele in atentia dv-stra, atunci o sa perpetuati o mare nedreptate in randul celor care au suportat conditii de viata si munca asa cum nu multi au trait in Romania anilor 1970- 2010.
Si, pana la urma CCR ar trebui sa judece putin si conform "constiintei"
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2025, 11:08)
Politicienii nu realizeaza de ce au votat cum au votat oamenii. Nu au votat numai pentru Georgescu, pentru ca el detine adevarul absolut, ca se vede ca are ceva probleme, dar au votat impotriva clasei politice corupte la putere in speranta ca o sa-si schimbe comportamentul, o sa apara cineva care chiar vrea binele tarii. Dar din pacate oferta este slaba, schimbarile sunt prea mici, si oamenii o sa-si arata nemultumirea din nou la alegeri. Bunastarea despre care se vorbeste ca a venit dupa revolutie din pacate nu vede la toti in buzunar, in puterea de cumparare, etc. Inegalitatiile se tot maresc, unii se plimba cu avioane de lux prin lume si altii nu au acces nici la un transport in comun pana la locul de munca, traiesc de pe o zi pe alta fara speranta la o viata mai buna. Deci votul pentru Georgescu a fost un vot de protest, care mai mult ca sigur ca se va repeta, ca va fi Georgescu sau altul, asta nici nu mai conteaza.
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2025, 18:33)
enache ar trebui judecat la Targoviste impreuna cu verner.