Intervenţia Băncii Naţionale a României pentru susţinerea cursului leu în raport cu moneda unică europeană a costat România peste un miliard de euro, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Botoşani, deputatul Marius Budăi, fost ministru al Muncii în guvernul Dăncilă, conform Agerpres.ro.
Budăi a afirmat: "Vis-a-vis de cursul euro, ne-a costat din rezervele valutare ale României peste un miliard de euro intervenţia BNR în piaţă pentru a putea ţine cursul valutar sub cinci lei".
Deputatul PSD Botoşani a susţinut că, într-o singură lună de guvernare, PNL a îndatorat România cu 8,5 miliarde de lei, în condiţiile în care cea mai mare datorie lunară făcută de guvernarea PSD a fost de 3,9 miliarde de lei.
Budăi a mai adăugat: "Am făcut o analiză a cât a costat şi evoluţia economică a României în prima lună de guvernare a PNL şi pot spune cu siguranţă că PNL egal PDL, egal CDR, perioada 1996-2000. În guvernarea CDR s-au închis şi vândut Bancorex şi Bankoop. Acum, aflăm că CEC va fi listată la bursă şi Hidroelectrica la fel. Suntem în situaţia în care o lună de guvernare PNL a costat România peste zece miliarde de lei. Şi acum să vă prezint cifre: împrumuturi de 8,5 miliarde, în situaţia în care noi eram acuzaţi că îndatorăm ţara. Noi, de fapt, împrumutam 3,9 miliarde, cel mai mare împrumut al României pe timpul PSD, 3,9 miliarde în cea mai grea lună. Iată că ei au împrumutat 8,5 miliarde", potrivit Agerpres.ro.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2019, 18:41)
Si pentru a tine cursul sus(adica mai susu de 4,70 ) pe timpul verii cati Euro a scos din piata?
2. Opinie
(mesaj trimis de Adrian Popescu în data de 06.12.2019, 21:32)
Stimabile domn Budai ,
Toate astea s-au intimplat pentru ca politicile asa-zis de stanga promovate de niste tilhari mincinosi au adus bugetul national la ceea ce este acum . Ati marit salariile in mediul bugetar si public in mod abject fara sa tineti cont de capacitatea mediului privat de a sustine aceste cheltuieli si fara sa stabiliti criterii de performanta pentru fiecare functionar al statului . Mai mult ; ati angajat in mod iresponsabil din ce in ce mai multe persoane in structurile statului . Munca este cea care aduce prosperitate nu maririle din stilou a salariilor si pensiilor .
In privinta pensiilor ; sistemul public de pensii este o mare mirsavie si tilharie . Cetateanul trebuie sa aibe asigurata o renta care sa il sprijine atunci cind el decide leiber sa reduca sau sa inceteze activitatea profersionala. Aceasta renta ( si nu pensie ) trebuie sa si-o permita din sumele economisite de el pe parcursul vietii sale profesionale in fonduri de pensie alese liber si nu impuse prin lege . Aceasta rena nu este firesc sa fie platitia ,, pensionarului ,, de catre copiii si nepotii lui activi profesional .
De ce nu ati stabilit prin lege , de exemplu , ca cetatenii romani sa poata opta trecerea contributiilor de la Pilonul I la Pilonul II ( sau Pilonul III ) ? Pentru ca ginditi constipat ( politic , economic si social )
Faci parte din rindul rusinilor nationale . Nu meriti nici macar sa fii scuipat de poporul roman .
3. nivele
(mesaj trimis de Vali în data de 07.12.2019, 08:55)
4.845 urmatoarea oprire
dupa ceva vreme (luni de zile-1 an) 5.028
eu m-as uita cu mare atentie mai degraba la evolutia indicilor pe BVB ... se apropie de maximele absolute... sunt curios daca vom avea un nou maxim sau ... daca incepem un val descendent intr-o macrostructura corectiva.
Pe bursa traim timpuri interesante.
Cursul eur/ron e asa... o limonada chioara ca potential de situatii si evenimente. BVB rules!
3.1. cauza, nu efectele (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Vali în data de 07.12.2019, 09:01)
si apropo ...legat de ce a zis d-nul Budai .... oricum se va duce peste 5 ron euro ... eu in locul lor as tine de banii din rezerva nationala nu i-as da pe actiuni sortite esecului pe timp mediu si lung...
cursul reflecta increderea in stat
lucrati la stabilizarea pozitiei financiare acolo , nu pe curs din rezerve.
tratati cauza, nu efectele.
presiunea oricum se va duce undeva... ati vrea sa se duca in robor ??? acolo unde avem un munte de oameni cu creditele imobiliare denominate in ron deci cu dobanda robor ??? eu nu as face asa ceva, dati foc societatii. Oricum prin ajustari fiscale corelate cu evolutia cursului se va mai rezolva treaba. Si o restructurare a aparatului administrativ. Colcaie de pile si parasute.
Ia studiati cati oameni lucrau in aparatul administrativ sub Ceausescu - in cate ministere si in cate structuri raportat la ce populatie. Veti fi socati de rapoartele procentuale. S-a ingrasat statul cu toate cazaturile.