Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunţă, marţi, că se pot cheltui primii bani din PNRR, dar în acelaşi timp continuă eforturile de pentru ajustarea PNRR şi eliminarea prevederilor conform cărora toate pensiile din România să se încadreze în 9,4% din PIB, măsură prevăzută a fi aplicată până în anul 2070, informează news.ro.
"Acum putem cheltui primii bani din PNRR! Am semnat Acordul de Finanţare cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), document necesar angajării cheltuielilor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)", a scris, marţi, pe Facebook, Marius Budăi.
Acesta a precizat că Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) a încheiat deja contracte de consultanţă cu Banca Mondială, care vizează patru reforme prevăzute ca jaloane şi ţinte în PNRR, în valoare de 5,8 milioane de euro.
"Începând de astăzi, se pot trage bani din PNRR. Economisim 2,5 milioane de euro, bani care rămân la dispoziţia României. În paralel, continuăm eforturile la nivel european pentru ajustarea PNRR şi eliminarea prevederilor conform cărora toate pensiile din România, inclusiv indemnizaţiile, cele de serviciu şi militare de stat să se încadreze în 9,4% din PIB, măsură prevăzută a fi aplicată până în anul 2070", a mai scris Budăi.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, după semnarea acordurilor de finanţare între Ministerul Inverstiţiilor, cu alte şase ministere, că în acest moment a fost iniţiată activitatea prin care ministerele coordonatoare de reforme şi investiţii vor putea depune proiecte şi vor putea accesa banii alocaţi României prin PNRR.
Şeful Executivului a mai afirmat că în acest moment, în bugetul Ministerului Investiţiilor există 110 miliarde de lei, din care 10 miliarde reprezintă credite bugetare, şi aproximativ 100 de miliarde, credite de angajament.
1. Si
(mesaj trimis de sabin în data de 08.03.2022, 17:04)
care sunt reformele alea pt. care ai semnat, mai Putin al Min. Muncii? Sigur nu le stii,,,
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2022, 17:28)
trebuia sa va faceti praf cand a cazut fondurile europene si pnnr pe mainile lui ghinea ,ca doar stiati cine este si ce a facut in 2016 . sinteti niste mincinosi si ipocriti de acelasi nivel ca pnl .