MARIUS BUDĂI: "După ridicarea stării de alertă nu se va mai acorda şomaj tehnic"

S.B.
Politică / 8 martie 2022

"După ridicarea stării de alertă nu se va mai acorda şomaj tehnic"

Ministrul Muncii, Marius Budăi a anunţat, marţi, că odată cu ridicarea stării de alertă, începând de miercuri, nu se va mai acorda şomaj tehnic, dar rămâne în vigoare măsura "kurzarbeit", încă trei luni de la ridicarea stării de alertă, informează news.ro.

De asemenea, nu mai sunt obligatorii decalarea programului de muncă şi nici telemunca şi nu se mai ocupă posturi fără concurs în instituţiile de stat.

"Ridicarea stării de alertă aduce schimbări şi în domeniul gestionat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale! Astfel, nu se va mai acorda şomaj tehnic, dar rămâne în vigoare "kurzarbeit" (OUG 132/2020) încă trei luni de la ridicarea stării de alertă", a scris ministrul Muncii, pe Facebook.

Marius Budăi mai anunţă că şi valabilitatea contractelor colective de muncă (CCM) se prelungeşte automat tot cu 90 de zile, iar părinţii care au în îngrijire copii sau adulţi cu handicap înscrişi în sistemul de învăţământ (OUG 110/2021) pot primi zile libere până la finalul anului şcolar 2021-2022.

"Nu mai sunt obligatorii nici decalarea programului de muncă şi nici telemunca, dar acesta pot fi stabilite, în continuare, cu acordul angajatorului. Nu în ultimul rând, nu se mai ocupă posturi fără concurs în instituţiile de stat", precizează ministrul.

Începând de miercuri, nu va mai exista starea de alertă pe teritoriul României, Guvernul hotărând să nu mai prelungească această situaţie excepţională, declarată în perioada pandemiei de COVID-19.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Stiati ca starea de alerta a expirat deja de saptamana trecuta?

    "(3) Starea de alertă încetează, înainte de împlinirea termenului pentru care a fost declarată ori prelungită, atunci când analiza factorilor de risc indică faptul că nu mai este necesară menținerea unui răspuns amplificat."

    Legea 55. In momentul in care Iohannis a anuntat la TV ca "factorii de risc nu mai necesita prelungirea", atunci de fapt a incetat starea de alerta. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb