MARIUS SĂCEANU, ANCOM: "Este nevoie să reglementăm rapid activitatea în zona 5G"

G.M.
Politică / 24 august 2020

"Este nevoie să reglementăm rapid activitatea în zona 5G"

Actualizare - Marius Săceanu, director juridic al ANCOM: "Este nevoie să reglementăm rapid activitatea în zona 5G, deoarece, în momentul de faţă licenţele operatorilor sunt neutre tehnologic şi aceia care au echipamente privind 5G pot să le instaleze, pentru că nu există o reglementare".

---

Actualizare - Corneliu Mănescu, director în cadrul MTIC: "Nu pornim de la nicio ipoteză că există în acest moment o interferenţă din partea unui stat străin cu privire la reţelele 5G. Dar reglementăm acest lucru, pentru a preîntâmpina o astfel de interferenţă viitoare"

---

Actualizare - Marius Săceanu, director juridic al ANCOM: "Decizia premierului va fi un act administrativ care va trebui să respecte toate cerinţele legislaţiei naţionale, inclusiv privind motivarea şi va putea fi atacată la instanţa competentă. Articolul 8 nu este o noutate în domeniu, ci se aplică azi, de zece ani, în telecomunicatii. Neaplicarea procedurii prealabile asigură celeritatea în justiţie. Dar alineatul 2 al aceluiaşi articolul este o noutate, însă cred că se doreşte ca eventualele litigii să fie soluţionate rapid de instanţă. Iniţiatorul proiectului de lege are intenţia ca actul să nu fie suspendat, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în instanţele competente".

---

Actualizare - Marian Murguleţ, secretar de stat coordonator pentru tehnologia informaţiei la nivelul întregii administraţii publice centrale/CIO Guvernamental: "Proiectul de lege ţine cont de memorandumul cu SUA. Avem un parteneriat strategic în domeniul militar şi cel în zona de comunicare este o expresie firească a parteneriatului. Memorandumul încheiat cu SUA converge cu EU 5G Toolbox. Ţinem cont de experienţele în domeniu ale altor actori relevanţi în domeniul internaţional. În afară de poziţiile comune cu Uniunea Europeană şi SUA, România va avea şi o poziţie proprie".

---

Actualizare - Dan Cîmpean director general CERT-RO: "5G Toolbox de la nivelul Uniunii Europene a fost principalul pilon al proiectului de lege, iar unul din riscurile principale identificat în mecanism este riscul interferenţei unui stat străin în lanţul de furnizori 5G. Iar acest risc este reglementat în viitorul act normativ. Toate categoriile de riscuri şi măsurile tehnice şi strategice sunt reflectate în proiectul de lege. Credem că la momentul actual niciunul din furnizorii de echipamente nu se află în situaţiile enumerate de proiectul de lege. Măsurile tehnice de control pentru reţelele 5G le vom pune într-o legislaţie secundară, nu în acest proiect de lege".

---

Actualizare - Eugen Lucan, preşedintele Asociaţiei Angel, membră a Coaliţiei Stop 5G România: "Această iniţiativă legislativă nu are nicio analiză de impact. Proiectul de act normativ nu se referă la impactul macroeconomic şi la mediul de afaceri. Este aberant. Nu se referă nici la impactul asupra administraţiei publice. E aberant. Nu avem impact pe IMM-uri şi nici impactul asupra societăţii civile. Tehnologia 5G e invazivă şi aduce prejudicii sănătăţii. Această iniţiativă legislativă este neconstituţională şi încalcă articolele 22, 26, 28 din Constituţia României şi cele privind dreptul de proprietate. (...) În procedura de avizare, ar trebui să fie introdus Ministerul Sănătăţii, iar proiectul de lege să nu fie aprobat dacă nu există studii de impact asupra sănătăţii cetăţenilor".

---

Actualizare - Lorian Vintilă, Senior Account Director al ZTE Corporation: "Partea chineză reprezentată de mai multe companii din România investeşte de mai bine de 15-20 de ani în piaţa din ţara noastră. Avem foarte mulţi angajaţi, am adus tehnologie şi am dezvoltat mediul de business în telecomunicaţii, ceea ce se poate observa din dinamica ultimilor 15 ani. Haideţi să ne gândim la ce am făcut în piaţă, să lăsăm la o parte orice element care distorsionează piaţa şi să ne gândim cum putem obţine preţuri mai bune pentru consumatorii finali".

---

Actualizare - Diana Crângaşu, avocat senior specializat în dreptul concurenţei la Clifford Chance Badea: "Este esenţial ca reglementările să fie clare şi prietenoase pentru investitori. Impactul reglementărilor va fi resimţit de operatorii care furnizează serviciile 5G, dar şi de producătorii de echipamente, iar ele trebuie corelat cu prevederile din legislaţia românească şi din legislaţie europeană. Este important să se prevadă corelarea proiectului cu OUG 111/2011 şi cu legea 368/2018, precum şi cu cele două directive europene din acest domeniu.

Directiva cadru menţionează ANCOM ca autorizator general, iar proiectul de lege propus interferează cu competenţele de reglementare ale acestei instituţii publice. Avem atribuţii în securitatea cibernetică pentru CERT.RO şi ar trebui reglementat un pic mai bine activitatea în acest domeniu. Din analiza proiectului de lege reiese că nu există o corelare a procedurirlor ANCOM şi CERT.RO cu viitorul act normativ".

---

Actualizare - Liviu Gabriel Miron, manager în cadrul Huawei România: "Care este metodologia pe care o va folosi CSAT pentru a stabili dacă justiţia unui stat terţ este independentă sau nu? Trebuie să ştim acest lucru, pentru că altfel înseamnă că principiile democraţiei sunt la pământ, pentru că vine cineva şi decide ce doreşte. De asemenea, dacă la articolul 11 din proiect se stabileşte că organele şi structurile militare şi guvernamentale care se ocupă de siguranţa naţională au dreptul, deci pot ocoli sistemul de autorizare. În aceste condiţii mi se pare corect ca şi entităţile private să aibă aceeaşi posibilitate".

Zaharia Sergiu, CSO Huawei România: "Acest proiect de lege este unul care nu conţine cuvântul tehnic. Complexitatea reţelelor 5G este una mare, iar un astfel de proiect de lege trebuie să detalieze criterii tehnice pentru identificarea măsurilor de securitate a anumitor produse. Niciodată un element politic nu a reuşit să securizeze un router sau un server. De aceea ar trebui ca acest proiect de lege să fie retras. Trebuie să vorbim de securitatea reţelelor 5G. Un echipament care intră în componenţa reţelei are mecanisme de securitate ce permit generarea cheilor criptografice, accesul utilizatorilor la serviciile de reţea şi echipamentelor de reţea, care nu sunt definite în acest proiect de lege. Acest proiect de lege, dacă înlocuim 5G, poate fi aplicat şi producătorilor din alte industrii".

Actualizare - Liviu Popescu, director în cadrul Asociaţiei Operatorilor Mobili din România a menţionat că membrii asociaţiei ar fi dorit ca proiectul de lege să se afle în dezbatere 30 de zile şi nu doar 10 zile aşa cum a făcut ministerul de resort. Domnia sa a precizat: "Proiectul de lege e orientat pe identificarea producătorilor de echipamente şi tehnologii, în condiţiile în care el ar fi trebuit să identifice riscurile de securitate cu privire la echipamente. (...) Proiectul are impact şi asupra rezilienţei echipamentelor din reţelele 2G, 3G şi 4G care ar trebui înlocuite în următorii cinci ani, iar acest lucru va atrage costuri substanţiale cu privire la adaptarea operatorilor la obligaţiile impuse prin viitorul act normativ. (...) O estimare corectă a costurilor implicate nu poate fi realizată acum şi există riscul afectării planului de afaceri şi asupra investiţiilor aflate în derulare. De asemenea, proiectul nu reflectă reglementările europene în materie, nu adresează cerinţe tehnice, ci criterii nontehnice foarte largi şi ambigue. Prin proiect se impune operatorilor să achiziţioneze, imediat după intrarea în vigoare a legii, echipamente şi tehnologii numai de la furnizorii autorizaţi, dar autorizarea furnizorilor se va face în patru luni de la apariţia noului act normativ. La care se adaugă timpul necesar opertorului să evalueze şi să aleagă între tehnologiile şi echipamentele prezentate de furnizorii respectivi. Tot acest timp este o perioadă ce poate genera discontinuitate în furnizarea serviciilor de telecomunicaţii.

Totodată dorim ca proiectul de lege să integreze actele adoptate de Comisia Europeană la securitatea cibernetică şi dezvoltarii reţelelor 5G".

---

Actualizare - Costel Stanciu, Asociaţia Pro-Consumatori: "Propunerile noastre pentru acest proiect sunt următoarele. La articolul 4, pe lângă condiţiile existente, dorim să se mai introducă două condiţii: producătorii de echipamente trebuie să prezinte dovezi/studii care să arate că acele echipamente nu pun în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor; prin referendum să se obţină acordul cetăţenilor din unitatea administrativ teritorialp în care urmează să se instaleze echipamente 5G. La articolul 8 să se menţină procedura prealabilă în procedura de atac a deciziei premierului. La articolul 11 să se precizeze că instituţiile din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională să folosească numai producători autorizaţi.

De asemenea dorim ca statul român să îşi respecte obligaţiile asumate în relaţia cu SUA şi să nu accepte producători din state totalitare unde drepturile şi libertăţile cetăţenilor nu contează".

---

Actualizare - Cornel Lozneanu, vicepreşedinte executiv al Camerei de Comerţ şi Industrie România-China: "Articolul 4 alineatul 2 şi articolul 5 alineatul 2 sunt un copy paste de la memorandumul cu SUA care face o referire directă la excluderea Huawei de la procedurile legale. Asumarea acestui punct subiectiv constituie un factor de îngrijorare pentru că ar putea urma iniţiative asemănătoare. De ce acest proiect de lege nu aşteaptă definitivarea dezbaterii la nivel european, pentru a ne armoniza cu legislaţia europeană? Memorandumul cu SUA vorbeşte clar despre o excludere a Huawei. Nu se poate introduce un element subiectiv într-o legislaţie pentru că deschidem cutia Pandorei. Ce se va întâmpla dacă mâine un alt guvern decide în alt sens?"

---

Actualizare - Dr. Nicolae Oacă, consultant în telecomunicaţii: "Proiectul de lege trebuie retras, din următoarele motive: consultarea trebuie să dureze 30 de zile; proiectul este o intervenţie brutală pe piaţa comunicaţiilor electronice, afectând competiţia, mărind costurile, deschide o poartă spre impredictibil şi este în contradicţie cu reglementările UE privind o piaţă liberă comună. Uniunea Europeană nu autorizează furnizorii de reţele de telecomunicaţii. Proiectul actual periclitează licitaţia putând duce la amânarea cu un an a acesteia, prin condiţiile impuse, deoarece unii operatori s-ar putea să se gândească să aştepte vremuri mai bune. Proiectul nu vizează securitatea cibernetică, deoarece pentru acest lucru ar trebui creat un cadru adecvat, o agenţie naţională - şi avem CERT.RO şi măsuri pentru prevenirea şi combaterea atacurilor cibernetice".

---

Actualizare - Ion Dragne, avocatul companiei Huawei Technology SRL: "Procedura de autorizare este una lipsită complet de transparenţă, efectuată de autorităţi care nu au dezbateri publice, finalizată printr-un aviz conform şi materializată printr-o decizie politică. Ultima aproape nu poate face obiectul unui control. Criteriile impuse sunt nontehnice, sunt politice, subiective, iar conţinutul lor în sine reprezintă o mostră de neclaritate, iar legea trebuie să fie clară şi predictibilă. Niciun actor din piaţa comunicaţiilor şi niciun subiect de drept nu se simte în siguranţă când trebuie să se supună unor reguli de evaluare determinate subiectiv, aproape nemotivate şi care au riscul de a scăpa de sub controlul judecătoresc. Proiectu de lege nu permite judecătorului să suspende refuzul actului de autorizare, iar procedura administrativă este înlăturată, ceea ce încalcă dreptul la apărare.

Este esenţială necesitatea instituirii unor criterii tehnice care să se raporteze la produs şi nu la naţionalitatea sau cetăţenia producătorului. Compania Huawei propune ca în locul criteriilor subiective şi potenţial discreţionare să se instituie criterii tehnice, evaluate de specialiştii din ANCOM, care până acum au stabilit că toţi furnizorii sunt de încredere.

Proiectul de lege instituie un termen de 5 ani discreţionar, nemotivat pentru excluderea unor tehnologii existente în prezent, ceea ce înseamnă încălcarea dreptului de proprietate şi chiar retroactivitatea legii. Nu se spune de ce este necesară excluderea tehnologiilor 3G sau 4G care acum funcţionează, nu ia în calcul că ea va produce pagube şi nici nu se spune care este riscul pentru care aceste tehnologii să fie excluse".

---

Actualizare - Ion Dragne, de la Dragne& Asociaţii, avocatul societăţii Huawei Technology SRL: "Din punctul de vedere al companiei se impune retragerea proiectului de lege, pentru că aspectul esenţial care lipseşte este lipsa studiului de impact asupra pieţei telecom. Actele normative în vigoare impun în materie de importanţă deosebită ca prealabil să aibă o evaluare a impactului în piaţa respectivă. Un astfel de studiu nu s-a realizat. Ce anume s-a avut în vedere la momentul declanşării procedurii de iniţiativă legislativă de s-a evitat consultarea cu principalii operatori? Iniţiatorul a arătat că în opinia sa nu este cazul ca IMM-urile să fie impactate şi s-a apreciat că proiectul nu are impact asupra bugetului naţional şi asupra bugetelor locale. Noi susţinem că reglementarea este de natură a aduce atingere liberei concurenţe prin care se încalcă Constituţia României, se aduc restrângeri nejustificate, nemotivate şi neproporţionale ale dreptului proprietarului unei investiţii în ţara noastră şi se încalcă legislaţia europeană. De asemenea, este nemotivată partea cu privire la retragerea treptată a actualelor tehnologii de comunicaţie electronică, 3G şi 4G".

---

Actualizare - Cristina Elena Creţu - senior Privacy & Technology Consultant la Maravela, Popescu & Asociaţii: "Proiectul de lege nu vine însoţit de studii de impact. Este evident că tehnologia 5G este de importanţă naţională şi că ar trebui să asigure un echilibru între interesul naţional, un număr de acte normative, respectarea prevederilor lor de proiectul supus dezbaterii, interesul părţilor implicate - operatori, interesul beneficiarilor.

Proiectul de lege nu face nicio referire la setul de instrumente tehnice 5G stabilite de Comisia Europeană. Scopul ar trebui să fie asigurarea securităţii reţelelor 5G.

Măsura de dimunare a riscurilor nu trebuie să vizeze un furnizor sau o ţară. Acest proiect de lege permite excluderea unor producători doar pe baza ţării de origine, pe baza unor criterii vagi de ordin politic. Nu se preconizează niciun drept al operatorilor care să se poată adresa instanţei cu privire la decizia luată de CSAT sau de primul ministru. Acest proiect de lege încalcă prevederile legii concurenţei şi va produce o distorsiune a concurenţei în piaţă, pentru că exclude un număr de producători, în condiţiile în care numărul lor e redus, ceea ce va duce la un duopol şi la preţuri mai mari".

---

Proiectului de Lege privind implementarea tehnologiei 5G se află în dezbatere, în acest moment, în cadrul unei şedinţe publice organizată de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor. Ordinea de zi a dezbaterii care priveşte adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G cuprinde două puncte: prezentarea proiectului de act normativ, respectiv prezentarea şi discutarea observaţiilor şi propunerilor referitoare la proiectul de act normativ. La dezbatere participă instituţii publice, organizaţii civice, precum şi alte persoane interesate.

Amintim că Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a lansat în consultare publică acest proiect de lege în data de 4 august. Iniţiativa legislativă prevede, printre altele, că producătorii de tehnologii, echipamente şi programe software care vor fi utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele 5G vor fi obligaţi să obţină un document de autorizare din partea primului ministru. Această autorizare va fi emisă în baza unui aviz conform al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (CSAT).

Solicitarea pentru obţinerea autorizării se va depune la Ministerul Transporturilor, Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi va fi transmisă de îndată la CSAT.

Proiectul a dat naştere la puternice dezbateri publice în ultimele săptămâni. Dat fiind impactul major pe care el îl va avea asupra pieţei locale a telecomunicaţiilor şi nu numai, MTIC a decis organizarea acestei dezbateri, dupa ce perioada iniţială de consultare publica s-a incheiat in 17 august.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. RS and DO! Facusera propaganda la pandemie, apoi o tulisera in locuri cu inghiorlaiala maxima! Din strainatate! Cu intrare trucata pe baza de teste PCR!

    Vorbim ”de toate....”dar,se ocolesc problemele de sanatate.Ce se ascunde oamenilor?Sper sa nu fie indicatia de 50% a lui Bil.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb