MARŢI: Începe campania de vaccinare anti-covid în Marea Britanie

A.P.
Internaţional / 6 decembrie 2020

Începe campania de vaccinare anti-covid în Marea Britanie

Ministrul britanic al Sănătăţii Matt Hancock a salutat duminică momentul "istoric" reprezentat de debutul marţi al campaniei de vaccinare contra Covid-19 în Marea Britanie, anunţă AFP, citat de News.

Ţara cea mai grav afectată din Europa de pandemie cu peste 61.000 de morţi, Marea Britanie este prima din lume care a autorizat folosirea vaccinului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech şi va fi prima ţară occidentală care va începe campania de vaccinare.

Ministrul Matt Hancock, care a numit recent prima zi de vaccinare drept "V-day" (Ziua Victoriei), a subliniat că "săptămâna care vine reprezintă un moment istoric".

''Prima dată vor avea prioritate cei mai vulnerabili şi cei cu vârsta peste 80 de ani, personalul din casele pentru vârstnici'', şi cei din serviciul public de sănătate ''vor fi printre primii care vor primi vaccinul'', a declarat el într-un comunicat.

Personalul din sănătate "lucrează tot weekendul pentru a pregăti lansarea programului, primele vaccinări vor fi efectuate marţi", a precizat NHS.

Mai multe ''hub-uri'' vor fi instalate în 50 de spitale din Anglia, apoi 1.000 de centre de vaccinare vor fi organizate, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Acest vaccin trebuie depozitat la o temperatură de -70 de grade Celsius, o provocare logistică, au subliniat autorităţile sanitare. Dozele trebuie transportate de o companie specializată, iar decongelarea lor durează mai multe ore.

Marea Britanie a comandat 40 de milioane de doze din acest vaccin, cu care vor fi protejate 20 de milioane de persoane, două infecţii fiind necesare. 800.000 de doze sunt disponibile în primă fază în Marea Britanie.

Potrivit unor publicaţii britanice, regina Elizabeth a II-a, în vârstă de 94 de ani, şi soţul ei, prinţul Philip, 99 de ani, vor fi vaccinaţi în curând, Mail on Sunday afirmând că aceştia plănuiesc să anunţe în mod publicimunizarea cu scopul de a ''încuraja populaţia să se vaccineze'', autorităţile temându-se că militanţii anti-vaccin ar putea să îndemne populaţia să nu se vaccineze.

În ciuda rapidităţii cu care autoritatea de reglementare britanică a autorizat vaccinul, directoarea executivă a instituţiei, June Raine, a spus duminică, pentru BBC, că ''cele mai înalte standarde'' internaţionale au fost aplicate.

Pentru a evita orice complicaţie legată de Brexit şi de perioada de tranziţie care se încheie pe 31 decembrie, guvernul plănuieşte să recurgă la avioane militare pentru transport în caz de întârzieri la graniţă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb