Mass-media: CCR dezbate sesizarea ICCJ cu privire la Legea "fugarilor"

T.B.
Politică / 31 ianuarie

Mass-media: CCR dezbate sesizarea ICCJ cu privire la Legea "fugarilor"

Curtea Constituţională a României urmează să dezbată, miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu Legea "fugarilor", potrivit agerpres.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis la finalul anului trecut, în urma convocării Secţiilor Unite, cu participarea a 88 de judecători, sesizarea CCR cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, conform sursei citate.

În opinia Instanţei supreme, printre drepturile încălcate cetăţenilor prin această lege se află cel la un proces echitabil şi cel la libertate individuală, informează agerpres: "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, în ceea ce priveşte Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal. Sesizarea de neconstituţionalitate priveşte prevederile actului normativ indicat, în ansamblul său, Secţiile Unite apreciind că ar fi încălcate prevederile art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 21 alin. (3) din Constituţia României cu privire la dreptul la un proces echitabil coroborat cu prevederile art. 23 alin. (2) privind dreptul la libertate individuală, precum şi art. 15 alin. (1) şi (2) din Constituţie privitor la neretroactivitatea legii", se arăta într-un comunicat al Instanţei supreme.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, pe 29 noiembrie 2023, proiectul de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei care prevede că persoanele condamnate definitiv, care nu se prezintă în termen de şapte zile la Poliţie pentru a fi încarcerate, vor fi considerate evadate şi riscă o pedeapsă între 6 luni şi 3 ani, relatează sursa citată.

Conform sursei menţionate, "Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Se consideră evadare: a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate; b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deţinere; c) încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerariului sau condiţiilor de deplasare, stabilite potrivit legii. Se consideră evadare şi fapta persoanei condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliţie în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei", prevede proiectul de lege.

Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării, mai stipulează actul normativ, transmite sursa.

Alina Bica, Mario Iorgulescu, Paul de România, Dragoş Săvulescu sau Cătălin Cherecheş sunt doar câteva nume de pe lista persoanelor condamnate definitiv în România, care au reuşit să plece din ţară pentru a scăpa de închisoare. Italia şi Grecia sunt ţările preferate de fugarii condamnaţi, precizează agerpres.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. felicitari ca ati pomenit de alina bica , este un nume tabu , nimeni nu stie de ea si nici nu pomeneste nimic de ea .

    Domnul Mario Iorgulescu a instiintat statul Roman si pe conationalii sai ca, citez: "Vă garantez că eu nu o să fac o zi de puşcărie. Pentru că sunt protejat de statul italian"

    Nu inteleg ce drepturi li se incalca cetatenilor prin aceasta lege.

    Daca ai fost condamnat si nu te prezinti la ispasire, trebuie sa fi sanctionat.

    Altfel, toti fug. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb