Măsurile de relansare economică, "nimic spectaculos"

Cătălin DEACU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 30 august 2010

Măsurile de relansare economică, "nimic spectaculos"

Un plan de relansare economică până la 1 septembrie: asta a promis Guvernul întregii societăţi şi, îndeosebi mediului de afaceri, după ce a adoptat măsurile de austeritate care ne-au sărăcit şi ne-au dezorientat, dar care, după spusele guvernanţilor, au stabilizat ţara din punct de vedere fiscal.

Mai sunt câteva zile până când Guvernul trebuie să prezinte, public, măsurile de creştere economică la care grupul de lucru format din parlamentarii din arcul guvernamental lucrează de luni bune, în spatele uşilor închise.

Măsurile de relansare au fost ţinute la secret, nici cei mai prietenoşi politicieni cu jurnaliştii nefiind de acord să dezvăluie prea multe: nu din secretomanie, ci pentru că, după cum ne-a obişnuit în ultima vreme Guvernul, orice se poate schimba de pe o zi pe alta, de la legi la taxe şi impozite, darămite un document cu măsuri care îşi propune să salveze ţara din criza în care se zbate de doi ani.

Patronatele, care ar fi trebuit să lucreze alături de guvern la pachetul de măsuri de relansare ca să nu iasă un kitch, susţin că nu au fost consultate, că habar nu au despre conţinutul documentului, şi că, se chinuie ca şi noi, jurnaliştii, să afle cât mai multe, pe surse.

Foarte probabil însă, nu vom asista la nimic spectaculos, care să schimbe gustul amar al măsurilor de austeritate, care ne afectează pe toţi. Nu o spunem noi, ci chiar cei care au lucrat la acest plan.

Pambuccian: "Nu vă aşteptaţi la nimic spectaculos. Există o teamă extraordinară de a lua < taurul de coarne >"

Patronatele: "Nu cunoaştem conţinutul acestui plan. Nu ne-a consultat nimeni. Aflăm şi noi pe surse despre ce este vorba"

Mult zgomot pentru nimic.

Această sintagmă exprimă, în patru cuvinte, ce s-a întâmplat cu planul de măsuri de relansare economică în câteva luni de la anunţarea sa de către Guvern.

"Nu vă aşteptaţi la nimic spectaculos, există o teamă extraordinară de a apuca taurul de coarne", ne-a declarat, dezamăgit, Varujan Pambuccian, unul dintre deputaţii care au lucrat la setul de măsuri.

"Nu este pe placul meu", a spus Varujan Pambuccian care a susţinut că planul de măsuri de relansare economică "nu cuprinde măsuri radicale, ci mai mult ajustări": "Nu va fi vorba de măsuri radicale, ci de anumite ajustări".

"Nu va fi vorba de măsuri radicale, ci de anumite ajustări. Unele dintre acestea vor putea să fie aplicate imediat, altele nu, ţinând cont de Codul Fiscal. Nu vă aşteptaţi la nimic spectaculos. Există o teamă extraordinară de a lua taurul de coarne".

Liderul deputaţilor minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, ne-a precizat că unul dintre subiectele discutate în grupul de lucru a fost cel al reducerii cotei unice: "Eu am susţinut varianta reducerii cotei unice la 8%. Discuţiile despre o reducere a cotei s-au desfăşurat ca fluxul şi refluxul. Cum avansau un pic, ba intervenea câte ceva şi astfel nu se mai făcea niciun progres".

Varujan Pambuccian ne-a spus că nu poate oferi alte detalii despre conţinutul planului: "Este posibil ca acest pachet de măsuri să fie anunţat luni sau marţi. Eu sper să mai fie, totuşi, discutat o dată luni dimineaţa. Nu pot să vă ofer mai multe detalii pentru că lucrurile se mai pot încă schimba".

După cele afirmate de Varujan Pambuccian, tragem concluzia că vorbim de un pachet de măsuri care va deveni aplicabil, treptat, şi care nu va conţine măsuri curajoase de combatere a crizei.

Planul pare mai degrabă o soluţie de compromis între autori - PDL, UDMR, UNPR, grupul minorităţilor, altele decât cea maghiară - în care părţile au viziuni diferite despre ce trebuie făcut cu viitorul ţării şi care refuză să nu se supere prea mult, unul pe celălalt, în contextul în care Guvernul urmează să treacă prin proba de foc a moţiunii de cenzură a opoziţiei în sesiunea parlamentară de toamnă.

Dacă ţinem cont că UDMR, UNPR şi minorităţile anunţaseră că dacă propunerile lor de relansare economică nu vor fi luate în calcul ar putea să-şi retragă sprijinul pentru Guvern, rămâne de văzut cum se vor comporta acestea din punct de vedere politic: ca un conglomerat interesat doar de putere, sau cu demnitate, sensibile la problemele reale ale ţării.

Patronate dezamăgite: "Nu ştim nimic, nu ne-a consultat nimeni"

Ziarul BURSA a chestionat cele mai importante organizaţii patronale din ţara noastră pe problema planului de măsuri de relansare economică. Liderii mişcării patronale au susţinut, la unison, că nu au habar despre conţinutul măsurilor de relansare economică şi s-au declarat extrem de dezamăgiţi de faptul că nu au fost consultaţi la elaborarea lor şi că trebuie să afle, precum jurnaliştii, pe surse, despre ce este vorba, deşi decidenţii anunţaseră că vor lucra, cot la cot cu ei, pentru ca documentul să fie unul de succes. Prezentăm, în continuare, declaraţiile liderilor mişcării patronale despre acest subiect.

Dan Matei Agathon, purtătorul de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România:

"Noi nu ştim nimic. Urmează să ne vedem cu premierul Emil Boc să discutăm despre salariul minim, poate mai aflăm şi noi câte ceva despre această problemă. La aceste măsuri nu s-a lucrat cu patronatele. Cu toate acestea, noi le aşteptăm în continuare".

Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România:

"Care plan? Azi este 27 august (n.r.- vineri) şi pe 1 septembrie trebuie să îl prezinte. Poate ne cheamă şi pe noi la consultări pe 31 august, noaptea. Să fim serioşi, acest plan pare că a fost numai în declaraţii. Or să adopte nişte măsuri în pripă, fără studiu de impact şi fără norme de aplicare. Pentru guvernanţi e mai importantă problema remanierii, decât cea a economiei. Cărui ministru îi mai pasă, acum, când se discută de remaniere, de măsuri de relansare a economiei? Sunt ocupaţi cu altele, să dea mese...".

Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România:

"Nu am veşti despre acest plan. Marţi o să mă întâlnesc şi eu cu nişte persoane să încerc să aflu mai multe. La acest set de măsuri nu s-a lucrat cu patronatele, ceea ce este anormal. Ne-au zis că atunci când vor avea o formă conturată ne vor consulta".

Constantin Vasilescu, prim-vicepreşedintele Uniunii Generale a Industriaşilor din România "UGIR 1903":

"Noi nu am văzut aşa ceva. Nu s-a discutat cu noi. UGIR 1903 a propus 72 de măsuri de relansare economică, dar nimic. Când vom avea alte detalii vă vom anunţa. Cert este că acest gen de comportament al Guvernului este inacceptabil. Uitaţi-vă numai cum au umilit artiştii şi jurnaliştii, trimiţându-i la cozi pentru plata contribuţiilor sociale. Dacă cu crema societăţii se comportă aşa, ce să mai vorbim de respect?!".

Costel Olteanu, preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatelor cu Capital Privat din România:

"Nu am văzut măsurile de relansare economică şi tare am impresia că nu sunt singurul din mişcarea patronală în această situaţie. Nu s-a discutat cu noi, nu ştim cum arată acest plan. Şi noi am propus 28-30 de măsuri, dar Guvernul Boc face doar politică, nu şi politici!".

Măsuri de relansare economică vehiculate

În condiţiile în care măsurile de relansare economică nu au fost făcute publice, până în prezent, prezentăm, în continuare, câteva dintre formele de sprijin cel mai des vehiculate de miniştri şi deputaţi.

- Flexibilizarea Codului Muncii

- Un nou salariu minim pe economie

- Eliminarea impozitului minim şi introducerea celui forfetar

- Capitalizarea companiilor de stat pe bursă

- Vânzarea unor pachete minoritare de acţiuni ale statului

- Acordarea unui stimulent financiar pentru bonurile fiscale

- Menţinerea cotei unice şi a TVA la nivelul actual până la finele anului

- O lege a holdingului

- Modificarea procedurii de rambursare a TVA şi simplificarea procedurilor de plată a datoriilor statului

- Scutirea de plata impozitului pe profitul reinvestit pentru firmele nou înfiinţate care înfiinţează minimum 25 locuri de muncă

- Investiţii în parteneriat public-privat

- Capitalizarea fondurilor de garantare pentru IMM-uri

- Reducerea exigenţelor la acordarea ajutoarelor de stat

- Facilităţi fiscale în domeniul materialelor de construcţii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. mai dublicitar om ca matale,mai rar.mare pacat ca joci politic la mai multe capete[daca se poate expr.cineva asa.]

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb