Ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţei, Laszlo Borbely, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că la rectificarea bugetară care urmează ministerul său va primi suma de 200 milioane de lei. "La rectificare se dau sume pe ministere deocamdată. Ceea ce pot să vă spun, ministerul meu primeşte în jur de 200 de milioane de lei noi, ceea ce înseamnă că e bine pentru lucrări de infrastructură, care se duc în judeţe. Pentru repartizarea pe judeţe va fi probabil o HG, în luna august", a spus Borbely. Acesta a precizat că din suma primită prin rectificare de buget o parte revine reparaţiilor la Sala Polivalentă din Târgu Mureş, unde urmează să aibă loc Campionatul European de Baschet Under 20.
Ministrul Laszlo Borbely a mai arătat că la Târgu Mureş mai este în derulare o investiţie majoră, respectiv construcţia celei de-a doua Săli Polivalente din oraş, prevăzută să funcţioneze şi ca patinoar artificial acoperit, şi ca sală de sport. Borbely a precizat că anul trecut pentru acest obiectiv au fost alocate trei milioane lei, iar în acest an încă şapte milioane lei.