PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale încep, săptămâna aceasta, negocierile pentru formarea Guvernului, în condiţiile în care, după anularea alegerilor prezidenţiale, vor merge în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, aflat încă în mandat, pentru nominalizarea şefului Executivului. Deja un prim pas a fost făcut prin conturarea unei majorităţi pro-europene în noul Legislativ, formaţiunile semnând o rezoluţie în acest sens, conform news.ro.
PSD se consideră îndreptăţit să dea premierul şi mizează pe continuitate în guvernare, cu Marcel Ciolacu
Social-democraţii urmează să decidă, într-o şedinţă de conducere, propunerea de premier cu care va merge la negocieri, cei mai mulţi dintre liderii partidului dorind ca poziţia să fie ocupată de Marcel Ciolacu, deja revenit în fruntea partidului după eşecul din primul tur la prezidenţiale.
Social-democraţii spun că plasarea pe primul loc la alegerile parlamentare le dă dreptul de a propune premierul în noua coaliţie.
Mihai Tudose, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, afirma că opinia sa personală este că partidul care a câştigat cele mai multe mandate este cel mai îndrituit să dea premierul, dar nu sunt blocaţi în acest proiect.
Liderul PNL Ilie Bolojan, dorit de toate partidele în campanie, încurcat de scorul mic înregistrat la alegerile parlamentare
O altă variantă de premier este preşedintele PNL, Ilie Bolojan, dorit de altfel atât de USR cât şi de PSD în declaraţiile făcute de Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu în campania pentru alegerile prezidenţiale. Liberalii au însă o problemă, legată de scorul mic pe care l-au înregistrat la alegerile parlamentare şi care îi încurcă în nominalizarea şefiei Executivului.
"Dacă suntem realişti, nu putem să negăm o evidenţă a ponderilor şi asta trebuie să fie un semn de realism, ca atunci când intri într-o coaliţie, să îţi dimensionezi corect forţele. Nu trebuie să fie o persoană anume premier, îţi trebuie echipe puternice în guvernare, îţi trebuie profesionişti, îţi trebuie un program clar al coaliţiei, pe luni, pe proiecte vitale, care să asigure că această coaliţei funcţionează pe încredere şi ai nevoie de o susţinere parlamentară", spunea recent Ilie Bolojan.
Majoritatea în Parlament se conturează, deja. PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile au semnat o rezoluţie privind formarea unei coaliţii care să asigure stabilitatea guvernării, în care îşi asumă responsabilitatea de a evita izolarea internaţională a României, de a susţine un ritm solid al dezvoltării economice şi de a proteja parcursul european al ţării.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.12.2024, 08:42)
USR, mai ales dupa circul E.L. nu trebuie sa acceada la guvernare. Esre o tradare a lui Tudose si Ciolacu. USR inseamna Baasescu si securitatea.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.12.2024, 09:00)
Premier trebuie sa fie numita Lasconi sau Petrov insusi.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.12.2024, 10:00)
adevarata fata a psd : guvern cu usr .... huoooo ! v-ati semnat decesul .....
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.12.2024, 11:06)
In campanie si USR -Lasconi si PNL- Ciuca si Bolojan au aruncat cu mizerii in PSD. Dar, acum chiar daca PSD va reusi sa-si impuna Premierul , eventual pe Ciolacu, in cazul in care accepta si prezenta USR in guvern, intr-o perioada scurta, avand in vedre pozitia comuna a celor doua partide fata de "ciuma rosie.. si.. mafiotii ... si hotiii...", cele doua partide se vor alia in guvern si vor avea impreuna majoritate acolo, apoi vor sabota din interior guvernarea; vor bloca continuarea masurile necesare unei bune guvernari si vor determina o atmosfera de nemultumire, anti PSD si si ostila fata de Premierul PSD, in randul populatiei.
In scurt timp Guvernul va cadea si ei, USR si PNL , aventual UDMR, vor forma un guvern minoritar. Sa nu uitam ca in opozitie sunt cateva partide "famande" care ar face orice pentru functii.
Asa ca, USR este un veritabil Cal Troian pe care, daca Tudose reuseste sa-l strecoare langa Ciolacu, va reusi sa-l distruga ca om politic si posibil sa destrame PSD, asa cum doreste securitatea.
Domnul Presedinte Johanis nu ar trebui sa permita asemenea situatie.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.12.2024, 11:45)
Adica se pregateste adevaratul guvern pe placul rusilor,cu tudose,ponta,stanescu,budai si oamenii udmr si de la minoritati.Intre timp noua ne este prezentat un alt peicol fabricat.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.12.2024, 12:55)
Pai de ce-ar fi pe placul mujicilor? Ca astia sustin toti Ucraina.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.12.2024, 14:03)
Astia cu dezbinarea intre partidele Romanesti sunt honvezi. Trecand peste faptul ca nu ar avea ce sa caute la guvernare, honvezii stiu ca de pe pozitia a 4-a, cu 6% cota, nu pot spera nici macar la un post de ministru, cel mult niste sub-secretari de stat:-)…Si nu pot nici sa santajeze cu plecarea din guvern, ca ei nu conteaza:-)