Media: Parlamentul a numit un nou membru în Comisia SRI, deputatul AUR, George Badiu

A.F.
Politică / 25 iunie 2024

deputatul AUR, George BadiuSursa foto: Facebook

deputatul AUR, George BadiuSursa foto: Facebook

Camera Deputaţilor şi Senatul au votat, ăn plenul reunit de marţi, numirea deputatului AUR Georgel Badiu în funcţia de membru al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. De asemenea, aleşii au votat numirea unor membri ai Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, conform news.ro.

"După şapte luni de cenzură, majoritatea formată din PNL şi PSD a decis, în sfârşit, să accepte numirea mea în comisia care controlează activitatea SRI. Voi semnala buna funcţionare a comisiei şi orice încercare de abuz sau încălcare a legii", a transmis deputatul AUR, Georgel Badiu, după numirea în comisie, potrivit comunicatului de presă al AUR.

De altfel, AUR a semnalat inactivitatea comisiei care, de la începutul acestui an, a avut doar 12 şedinţe, toate secrete.

Mai mult, faptul că AUR, principalul partid de opoziţie, nu a putut participa la aceste şedinţe nu reprezintă decât o slăbire a democraţiei şi o lipsă de transparenţă şi de respect faţă de românii care îşi pun încrederea în noi, adaugă sursa citată.

După demisia lui Dorel Acatrinei, în decembrie 2023, din Comisie SRI, AUR a depus mai multe solicitări pentru numirea unui nou membru, însă toate au fost respinse de majoritatea PNL-PSD din Birourile permanente reunite ale Camerei şi Senatului..

Referitor la membrii în CNAS, grupurile parlamentare ale PSD au propus-o pe Daniela-Laura Cornea şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale l-a propus de Adrian-Mihai-Cioflîncă.

Membrii CNSAS sunt numiţi de Parlament pe un mandat de şase ani după cum urmează: un membru este reprezentant al societăţii civile, propus de preşedintele României, după consultarea cu organizaţiile neguvernamentale, un membru care este reprezentant al societăţii civile, propus de prim-ministru, pe baza consultării cu organizaţii neguvernamentale, 11 membri, la propunerea grupurilor parlamentare, potrivit configuraţiei politice a celor două Camere ale Legislativului, dintre care un reprezentant al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cand Spuneam "AUR = Cal Troian PSD".....

    s c c r e t 

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb