Brokerul de asigurări private de sănătate din Europa Centrală şi de Est, Medihelp International, a câştigat mult râvnita distincţie Fastest Growing Distributor la gala premiilor BUPA International, care a avut loc în Iordania, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei. Premiul recunoaşte şi îi recompensează pe acei brokeri care au avut o contribuţie considerabilă la creşterea şi succesul BUPA International. Ţara noastră este prima care a primit această distincţie din istoria Premiilor BUPA International.
Roxana Scutaru, Sales Manager al MediHelp International, a afirmat: "Premiul reprezintă recunoaşterea tuturor eforturilor şi a muncii asidue pe care echipa MediHelp în general, şi echipa de vânzări în particular, le-au investit în decursul anului trecut. Dobândirea acestei distincţii a fost o provocare în contextul situaţiei financiare mondiale, făcând premiul şi mai important, întrucât competitorii noştri din întreaga lume sunt companii foarte bine poziţionate în zone în care sistemul de asigurare privată medicală este foarte bine dezvoltat. A fost o mare onoare să primesc acest premiu în numele întregii echipe, în compania atât de prestigioasă a distribuitorilor de elită din toată lumea. Aş dori să dedic acest premiu clienţilor noştri pentru şi să îi felicit pe cei care au ales să îşi facă o asigurare privată de sănătate. Promitem să oferim în continuare cele mai bune soluţii şi să le acordăm clienţilor toată atenţia".