Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi semnificative, în semestrul al doilea al anului trecut, în contextul perioadei electorale, a alegerilor parlamentare şi a primului tur al alegerilor prezidenţiale, care a fost anulat. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale pieţei noastre, a avut un recul de 8,3%, la 16.721 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 7,4%, până la 3.139 de puncte.
• Creşteri semnificative pentru indicii din Statele Unite, în contrast cu scăderea uşoară din Europa
În Statele Unite indicii au avut creşteri consistente, marcând noi recorduri istorice, în condiţiile în care Rezerva Federală a început să relaxeze politica monetară, economia Statelor Unite evoluează peste aşteptări iar perspectivele legate de Inteligenţa Artificială au susţinut preţurile companiilor din Big Tech. În plus, Donald Trump a câştigat alegerile prezidenţiale, investitorii percepând agenda sa, ce includea posibile reduceri de taxe şi relaxarea reglementărilor, drept favorabilă mediului de business şi companiilor.
În acest context, indicele S&P 500 s-a apreciat cu 7,7%, în al doilea semestru al anului trecut, în vreme ce Dow Jones Industrial Average a urcat cu 8,8%. Nasdaq Composite, al companiilor ce activează în sectorare intensive în cunoaştere, a crescut cu aproape 9%.
De partea noastră a Atlanticului, unde Banca Centrală Europeană a tăiat de trei ori dobânda cheie în semestrul al doilea al anului trecut, economiile găfâie iar scena politică este marcată de proliferarea mişcările extremiste, indicele Stoxx 600 s-a depreciat cu 0,7%, în vreme ce DAX, al pieţei germane, a urcat cu 9,2%. La Londra, indicele FTSE a avut un avans de 0,1%, în ultimul trimestru al anului trecut.
• Declin de 7,1% pentru indicele BET-XT
La Bursa de Valori Bucureşti, indicele BET-XT, al celor mai lichide treizeci de titluri ale pieţei noastre, s-a depreciat cu 7,1%, în semenstrul al doilea, în constrat cu evoluţiile pieţelor vestice, ceea ce indică către cauze interne pentru scăderea preţurilor acţiunilor locale.
Perioada electorală a culminat cu anularea de către Curtea Constituţională a primului tur al alegerilor prezidenţiale câştigat de candidatul populist de extremă dreapta Călin Georgescu, al cărui discurs pro-rus a stârnit îngrijorări în rândul investitorilor privind perspectiva europeană şi nord-atlantică a ţării noastre. Conform declaraţiilor oficiale, decizia Curţii a venit în urma declasificării unor documente ale serviciilor de informaţii, conform cărora, în campania electorală a lui Georgescu au fost implicaţi actori statali şi non-statali externi şi au existat surse de finanţare nedeclarate. Până acum nu au fost furnizate dovezi privind implicarea actorilor statali externi.
Fitch a revizuit la negativă perspectiva României, între motivele invocate de agenţia de rating fiind incertitudinea politică ce va avea, probabil, un efect negativ semnificativ asupra consolidării fiscale, un deficit bugetar de peste 8% pentru anul trecut şi o creştere economică redusă.
Toate acestea, alături de aşteptările privind posibile modificări fiscale, au făcut probabil ca investitorii instituţionali străini să îşi reevalueze perspectivele faţă de România.
• Transport Trade Services, One United Properties şi Fondul Proprietatea - cele mai mari deprecieri din BET
Nouăsprezece dintre cele douăzeci de companii din BET au avut scăderi, în semestrul al doilea al anului trecut, printre cele mai mari fiind Transport Trade Services, One United Properties şi Fondul Proprietatea.
Titlurile transportatorului de mărfuri pe Dunăre Transport Trade Services s-au depreciat cu 43,5%, cea mai mare scădere din principalul coş de acţiuni al pieţei noastre. Emitentul a câştigat în urma izbucnirii conflictului din Ucraina, ceea ce a crescut masiv veniturile şi profiturile societăţii, dar acum activitatea se normalizează, revenind în apropierea nivelurilor dinaintea războiului. Pentru trimestrul al treilea, TTS a raportat o pierdere faţă de un profit în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Acţiunile dezvoltatorului imobiliar One United Properties au avut un declin de 35,4%, în semestrul al doilea al anului trecut, chiar dacă ultimele rezultate financiare raportate au indicat îmbunătăţirea profitabilităţii. O serie de operaţiuni corporative, care este posibil să fi adus o anumită neîncredere în rândul investitorilor, incertitudinea privind cadrul fiscal, scandalul Nordis care probabil a afectat întregul sector al construcţiilor şi o serie de articole de presă nefavorabile companiei sunt motive care pot explica declinul acţiunilor One.
Titlurile Fondul Proprietatea au avut un recul de 20,2%, în cel de-al doilea semestru al anului trecut, în condiţiile în care FP şi-a pierdut din importanţă după vânzarea deţinerii la Hidroelectrica, astfel încât fondurile de pensii au vândut masiv din deţinerea în societatea. În plus, Ministerul Finanţelor a făcut presiuni ca FP să nu mai distribuie dividende şi să nu mai înstrăineze din deţinerile din portofoliu, iar administratorul Franklin Templeton a anunţat că nu mai candidează pentru un nou mandat la cârma FP.
• Declin de 7,3% pentru acţiunile OMV Petrom; consolidare în cazul titlurilor Hidroelectrica
Acţiunile producătorului de petrol şi gaze OMV Petrom au avut un recul de 7,3%, în semestrul al doilea al anului trecut, într-o perioadă în care cotaţia ţiţeiului în plan internaţional a coborât uşor. Emitentul şi-a asumat o politică de dividende în creştere, fapt ce îl favorizează pentru abordări buy-and-hold. În schimb Romgaz, partenerul OMV Petrom din proiectul Neptun Deep, a distribuit anul trecut doar 20% din profit ca dividende, faţă de distribuţiile integrale din alţi ani, iar necesarul de investiţii reduce şansele unor alocări mari anul viitor. De altfel, compania, ale cărei acţiuni s-au depreciat cu 13,8% în al doilea semestru din 2024, a emis obligaţiuni de 500 milioane de euro, tocmai pentru finanţarea investiţiilor.
Acţiunile Hidroelectrica, companie defensivă cu distribuţii constante de dividende, de asemenea pretabilă pentru o abordare buy-and-hold, s-au situat într-o consolidare, în ultimul semestru al anului trecut, în vreme ce titlurile Nuclearelectrica s-au depreciat cu 9,1%. Operatorul centralei de la Cernavodă are de realizat investiţii importante, între care reactoarele 3 şi 4, astfel încât analiştii estimează rate mai reduse de distribuţie a dividendelor decât cele din urmă cu câţiva ani.
• Deprecieri pentru utilităţi
Utilităţile au suferit scăderi, acţiunile Electrica înregistrând un declin de 15,2%, în cel de-al doilea semestru, în vreme ce titlurile Transelectrica s-au depreciat cu 10%. În cazul Electrica probabil au contat rezultatele raportate pentru trimestrul al doilea, respectiv o pierdere de 25,6 milioane lei faţă de un profit de 185,4 milioane lei în acelaşi interval al anului trecut, ca urmare a pierderilor masive din segmentul de furnizare şi a unui rezultat financiar negativ mai mare, în vreme ce la Transelectrica s-a diminuat tariful reglementat aferent serviciilor de sistem.
• Sphera - singura acţiune din BET în creştere
Acţiunile Banca Transilvania s-au depreciat cu 3,1%, în ultimele şase luni ale anului trecut, în vreme ce titlurile BRD-Groupe Societe Generale au avut un recul de 10,8%, diferenţa fiind dată, probabil, de rezultatele celor două instituţii de credit. Banca din Cluj a anunţat o creştere de aproape 150% a profitului net, pentru trimestrul al treilea, în mare parte pe fondul reflectării în situaţiile financiare a achiziţiei OTP Bank Romania, dar şi datorită activităţii operaţionale, în vreme ce profitabilitatea BRD a scăzut, din cauza costului net al riscului şi a "taxei pe cifra de afaceri".
Acţiunile Sphera Franchise Group au urcat cu 6,6%, în cel de-al doilea semestru al anului trecut, titlurile operatorului lanţurilor de alimentaţie publică fiind singurele din BET care au crescut, în a doua jumătate din 2024. Compania are rezultate în creştere, se dezvoltă, şi se află pe radarul radarul fondurilor de pensii private care în lunile recente şi-au crescut constant deţinerile în capitalul Sphera, în ultima vreme.
• Discount-uri de tranzacţionare situate între 69% pentru Infinity Capital Investments şi 42% în cazul Longshield Investment
Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un avans de 5,4%, fiind singurul coş de acţiuni de la BVB ce s-a apreciat, în cel de-al doilea semestru al anului trecut, datorită creşterii acţiunilor Longshield Investments Group şi Infinity Capital Investments, fostele SIF Mutenia şi SIF Oltenia, ce s-au apreciat cu 26,9%, respectiv 22,8%. În cazul Longshield, creşterea poate fi explicată prin lansarea de către societate a unei oferte publice la un preţ peste cel din piaţă, dar din păcate aceşti emitenţi sunt complet ieşiţi de pe radarul investitorilor instituţionali şi a celor de retail.
La finalul lui decembrie, SIF-urile se tranzacţionau la discount-uri între preţ şi Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN) situate între 69% pentru Infinity Capital Investments şi 42% în cazul Longshield Investment. Pentru FP, discountul era de 55%, peste obiectivul administratorului Franklin Templeton, de sub 15%.
• JT Grup Oil a debutat în Piaţa AeRO; Green Tech International a derulat o ofertă publică şi urmează să se listeze la BVB
Ministerul Finanţelor a atras aproape 6,7 miliarde de lei sau 1,35 miliarde de euro, prin două emisiuni de titluri de stat Fidelis, derulate în cel de-al doilea trimestru al anului trecut.
Distribuitorul de carburanţi JT Grup Oil a debutat în Piaţa AeRO, în vreme ce Green Tech International, grup ce se ocupă cu furnizarea de căldură ecologică pentru diferite tipuri de clienţi, a derulat o ofertă publică, compania urmând să fie listată la BVB.
Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al bursei noastre, a avut un recul de 17,5%, în a doua jumătate a anului, cel mai mare dintre indicii BVB. Declinul vine în condiţiile în care rezultatele multor emitenţi au dezamăgit investitorii, iar majoritatea companiilor importante s-au transferat în Piaţa Reglementată.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.02.2025, 00:58)
Si ce conteaz,
important este sa iasa la alegeri,
cine trebuie,dupa reteta lui Stalin = nu conteaza
cum voteaza poporul,important este cine decide castigatorul
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.02.2025, 07:42)
cele mai mari scaderi au fost inainte de anulare.
investitorii nu-l vad pe georgic , ca pe un "salvator" ci ca pe un destroyer of worlds. de fapt , cuvintele lui exacte, distrug sistemul.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.02.2025, 08:35)
După rețeta lui Stalin faci tu propagandă sovietică.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.02.2025, 09:07)
Buget NATO=1 300 miliard $/anual(USA 900 miliar$/anual!!!) Rusia buget militar anual 2021 era de 50 miliarde $,pe anul 2024 spera sa ajunga la 100 miliarde $,de unde MAREA frica de Rusia ?
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.02.2025, 09:27)
de la bombele atomice cu care ne ameninta putin, medvedev, tot saptamanal.
si ameninta civilii , marile orase.
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.02.2025, 11:39)
Nu doar ca ameninta dar si ataca...
Rusii tot denazifica in Ucraina,
blocuri de locuinte, stalpi de lectricitate si mall-uri!
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.02.2025, 14:39)
Când România va intra în incapacitate de plată, cum vor primi investitorii situația? Cine a guvernat 35 de ani?
1.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.02.2025, 15:25)
Romania era deja in incapacitate de plata numai la zvonul ca ar putea castiga georgescu(joia dinaintea turului 2 nimeni nu mai imprumuta RO, intern, extern, biduri la bonduri ioc dc voiai sa vinzi).
sa fie clar, pe georgescu nu-l crediteaza nimeni, nu prezinta incredere de nici un fel, ii numeste pe creditori, chiaburi care ne iau dobanzi, persoana e de nivelul cizmarului cu 4 clase in gandire si dus cu pluta.
cat despre Romania va intra in incapacitate de plata, e raspandire de zvonuri false toxic nepatriotic, de la tabara anti eu pt ca sa provoace haos si sa ia puterea. cine repeta asemenea prostii e tradator de tara.
exista FMI , in caz de ceva, exista taieri de cheltuieli dc chiar se va ajunge acolo.
1.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.02.2025, 17:19)
Are CG banii in dulap sa plateasca datoriile?
1.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.8)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.02.2025, 22:36)
nu are, dar cei care au cheltuit banii trebuie deconectati de la sistem si apoi cautati de bani pentru recuperare
1.10. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.9)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.02.2025, 23:23)
trebuie deconectati cum din moment ce sunt votati de 53%?
ca n-are nimeni vreo problema cu asta. dar cum , asta nu mai e problema noastra, sa-si faca coalitii sau etc.
2. BVB
(mesaj trimis de I AM ROMANIA în data de 03.02.2025, 19:17)
Nu zic ca am avut dreptate,
va urma corectia cum am spus de catva timp
nu mult -aproape de jumatate
si asa va fi